Despre tot ce-i fin și fain

Chiang Mai: vizită la templul sculptat integral din argint

By 8 martie, 2018Travels
read time 3 min
 
8 martie, 2018

Chiang Mai: vizită la templul sculptat integral din argint

Pur și simplu cel mai frumos templu pe care l-am văzut vreodată.

by

Despre templele din Chang Mai, partea profundă a Thailandei, am scris într-un articol dedicat, fiindcă au în spate multă filozofie interesantă, independentă de religie. Pentru unul dintre ele am ales să fac însă un articol separat, pentru că m-a impresionat atât de tare încât și-a creat o categorie aparte în lista mea de preferințe.

 

Vă spun din start: nu mă entuziasmează brizbrizurile, auriul din abundență (și aurul nici atât), nimic din ce este adăugat doar de dragul de a îmbogăți sau ornamenta un spațiu. Templul de Argint din Chiang Mai (Wat Sri Suphan, pe numele său oficial) este însă excepția care confirmă unele reguli și preferințe deja bine-stabilite. Este o bijuterie realizată la anul 1500, pentru a servi ca templu într-un sat de meșteșugari specializați în lucrul argintului.

 

Prin urmare, pereții, acoperișul și toate statuile lui Buddha sunt sculptate integral din argint, iar de-a lungul vremii s-a încercat întreținerea lor și realizarea micilor reparații inevitabile exclusiv cu argint provenit din același sat de meșteșugari care au creat construcția inițială.

 

În jurul templului se află în continuare mici ateliere ale maeștrilor specializați în argint, care lucrează în fiecare zi la diferite detalii și părți componente destinate templului și grădinii acestuia. Și, la fel ca la Wat Phra That Doi Suthep, poți să ai o discuție cu un călugăr, trei zile pe săptămână, și chiar să înveți să meditezi alături de unul dintre ei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum ajungem în Chiang Mai?

Din decembrie 2017, Qatar Airways operează zboruri Doha – Chiang Mai de 4 ori pe săptămână. Durata zborului Otopeni-Doha este e de aproximativ 4 ore, urmate de încă 5 ore între Doha și Chiang Mai. Mi s-a părut scenariul ideal, pentru că nu este o durată lungă de zbor nici chiar pentru cei care evită destinațiile îndepărtate tocmai din acest motiv.

 

Detalii despre zborurile către Chiang Mai găsiți pe site-ul Qatar Airways, iar despre vize, regiune și Thailanda în general, pe site-ul Autorității Thailandeze de Turism în România, TAT.

Fotografii: Diana Cosmin

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments