Bun-gust: un termen ușor arhaic, dar tot mai folosit în ziua de azi în scop reacționar față de avangarda de excese care ne înconjoară.

 

Un fel de întoarcere la lucrurile de bază și la tot ceea ce era considerat frumos și estetic, dincolo de orice subiectivism.

 

Totuși, cea mai potrivită definiție pentru noțiunea de bun-gust am găsit-o în dicționarul Merriam Webster al limbii engleze: „in good-taste” se traduce prin proper and acceptable.

 

”Adecvat și acceptabil”.

 

Dincolo de accepțiunea termenului care duce către rafinament și sofisticare, în profunzime expresia înseamnă a te afla – sau nu – de partea corectă a ceea ce este acceptabil social. Sau adecvat.

 

Doi termeni extrem de abrazivi și fermi în semnificațiile lor: să te încadrezi în pătratul care trebuie.

De cele mai multe ori, doamnele îmbrăcate în negru din cap până-n picioare, cu un colier de perle la gât, sunt considerate simbolul bunului-gust, în timp ce îndrăznețele care iubesc să poarte zece culori simultan sunt tratate cu o ridicare din sprâncene.

 

Un fel de „Uite-o și pe fata asta, nu are pic de bun-gust”.

 

Mărturisesc, eu sunt adepta bunului-gust, într-o formă pe care eu o asimilam ca teribil de apropiată bunului-simț și moderației: îmi plac formele armonioase, culorile ca accent, nu ca tsunami, și ador minimalismul, deci cumva m-am înscris inevitabil în această linie de „adecvat și acceptabil”.

 

Doar că… nu e obligatoriu să fii așa.

 

Bunul-gust nu înseamnă DOAR asta.

 

Am citit într-o carte de design extraordinar de interesantă – Estetica Bucuriei, de Ingrid Fetell Lee, pe care v-o recomand – ceva care a fost ca o împunsătură în carcasa dură a convingerilor mele.

 

Un citat din Ruth Lande Shuman, fondatoarea ONG-ului american Publicolor, care vopsește școlile din New York în nuanțe vibrante, pentru a stimula imaginația și entuziasmul copiilor.

 

Ea spunea așa: „Cred că mulți dintre noi se ascund în spatele ideii de bun-gust, deoarece ne este teamă să fim cu adevărat noi înșine”.

 

Phiu… a durut puțin, dar este teribil de real.

 

Mi se pare real fiindcă am fost martoră și la mine, cu mult timp în urmă, dar și la alte persoane, la acest raționament care echivalează bunul-gust cu neutralitatea sigură.

 

Când cumpărăm ceva considerat „de bun-gust”, împreună cu obiectul achiziționăm și o doză considerabilă de aprobare. Ne aflăm de partea corectă a forței.

 

Dar, veți spune, probabil, în lumea asta în care există atâtea case urâte, kitschoase, împopoțonate, tu te-ai găsit să spui că bunul-gust e desuet?

 

Nu, nicidecum. Și nici nu va putea fi vreodată desuet.

 

Doar că, într-un fel sau altul, oamenii care își fac o casă după capul lor, așa cum este ea, cu 20 de culori pe perete, au măcar libertatea de a accepta ce le place lor.

 

Chiar dacă acele obiecte nu sunt cele mai estetice, cele mai rafinate, cele mai dezirabile, ei se simt fericiți cu ele și sunt prea puțin interesați de ce spun trendurile sau ce crede lumea. Lor le place și basta!

 

În contrapartidă, știu mulți oameni care se tem de culori pentru a nu da greș și a nu fi considerați prost-îmbrăcați (de către cine?) sau care evită să-și ia orice în casă care nu e alb sau beige fiindcă poate fi considerat „kitschos” (de către cine)?

E doar un pasaj în acea carte legat de bun-gust, dar a fost suficient ca să deschidă în mine ușa unor raționamente.

 

Spune așa: „Zeul bunului gust cere sacrificii, și întotdeauna primele de care ne descotorosim sunt acele părți din noi care sunt ciudate, neconvenționale, stângace”.

 

Și, dacă la haine putem jongla, un loc în care fiecare decizie pare definitivă este casa.

 

Ideea acestui articol mi-a venit în urma podcastului la care am fost invitată de designerul de interior Natalia Berezovskaya și unde, printre întrebări, s-a numărat și aceasta: „Merită să cumperi obiecte de interior de la mărci celebre?”.

 

Da, merită, dacă acele branduri îți plac cu adevărat.

Eu, de exemplu, ador canapeaua Mahjong de la Roche Bobois, acel model făcut din multe piese asemănătoare jocului chinezesc de Mahjong.

 

Mi se pare superbă și mi-o imaginez într-o variantă colorată, vie, multicoloră. Dacă mie îmi place, prea puțin contează părerea oricărei alte persoane.

Și nu, obiectele de interior de marcă NU merită dacă le cumperi doar pentru că le-ai văzut în revistă, pentru că vrei ca la tine acasă să arate ca în reviste, să arate bine în poze sau să citești acceptarea pe chipurile prietenilor care vin în vizită.

 

„Oh, are fotoliul X de la brandul Y… are bun-gust”.

 

Din momentul în care îți pui întrebarea dacă un anumit obiect vestimentar sau obiect pentru casă MERITĂ – adică dacă ai nevoie de aprobare din interior – este clar că pentru tine NU merită.

 

Inima ta nu e acolo, dar știi că nu e o părere populară, așa că ai avea nevoie de cineva care să te aducă de partea corectă a acceptabilului.

 

În 2019, chiar înainte de pandemie, făceam un interviu cu vizionara Li Edelkoort, trend-hunterul care anticipează ceea ce va fi la modă înainte ca asta să se întâmple.

 

Printre lucrurile care mi-au rămas în minte și pe care ea le anticipa pentru viitor era și acesta:

 

„Casa este doar despre noi.

Casele și designul lor sunt direct conectate la confort și aproape complet deconectate de design în accepțiunea clasică. Nu mai contează tipul de design care ajunge în reviste, ci tipul de design care ne aduce funcționalitate, eficiență și care ne servește nouă. Nu doar estetic, ca vanitate, ci sub forma unui beneficiu direct pentru trup și suflet. Spre exemplu, ferestrele caselor nu mai sunt dispuse după simetrii matematice și estetice, ci pur funcțional: unde ar trebui să plasăm fereastra ca să avem lumina cea mai bună, în cel mai bun unghi? Totul e despre noi”

 

Aceasta este o tendință, dar ceea ce scrie mai sus ar trebui să reprezinte o permanență a vieții.

 

Casa chiar este doar despre noi și cred că în pandemie am avut cu toții ocazia să observăm acest lucru, în funcție de cât de bine ne-am simțit – sau nu – la noi acasă.

 

Faptul că tot ce ar trebui să ne intereseze este starea noastră de bine este, din nou, o chestiune elementară, fără legătură cu moda: casa trebuie să fie acea oază în care să revenim seara cu bucurie, anticipând încă de pe drum cum ne vom cufunda în pernele canapelei sau cum vom citi în fotoliul nostru preferat.

 

Și singurul bun-gust care ar trebui să guverneze aceste decizii este propriul nostru gust.

Ca reper social, bunul-gust este acea bornă kilometrică care desparte tot ce este cuminte și acceptabil de ceea ce este rebel și disruptiv și este foarte bine că există.

 

Doar că o noțiune de dicționar nu ar trebui să stea niciodată în calea a ceea ce ne dorim cu adevărat sau a ceea ce sufletul nostru cere.

 

Dacă iubiți culorile, nu vă fie frică să vă afundați în cele mai nebune nuanțe, dacă ele vă fac fericiți.

 

La fel, dacă adorați negrul, nu ascultați pe nimeni care vă spune că nu e în regulă să-ți faci dormitorul negru sau baia neagră sau orice vreți voi.

 

Nu există niciun gust care să primeze înaintea propriului gust.

 

Doar că, așa cum am scris în acestarticol de început de an, ca să știi care sunt gusturile tale, trebuie mai întâi să știi cine ești tu și să Devii, conștient, CURATORUL UNEI VIEȚI FRUMOASE.

 

Nu există poliția bunului-gust, o patrulă care să meargă din casă în casă și să dea medalii sau avertismente.

 

Sunteți doar voi, iar cea mai importantă medalie o dați singuri, zi de zi: când vă uitați în oglindă și vă place de voi sau când ajungeți acasă și simțiți că nu există vreun alt loc din lume în care v-ați putea simți mai fericiți în acel moment.