Despre tot ce-i fin și fain

Cum e la capătul lumii: Noua Zeelandă, cu povești și 80 de fotografii

By 30 noiembrie, 2017Travels
read time 15 min
 
30 noiembrie, 2017

Cum e la capătul lumii: Noua Zeelandă, cu povești și 80 de fotografii

Noua Zeelandă a adunat pe cele două insule ale sale mai multe curiozități naturale, obiective turistice unicat și specii nemaivăzute decât orice alt loc din lume. Pe lista mea cu destinații de văzut într-o viață, se afla pe locul întâi. Aceasta e povestea după ce mi-am văzut visul cu ochii, la capătul celui mai lung zbor din lume.

by

Am bătut insulele Noii Zeelande de la sud la nord, pe diagonală, și mi-am făcut plinul de peisaje cu iarbă verde și dealuri nesfârșite, care formează în proporție covârșitoare relieful acestei țări incredibile. La fel ca Australia, despre care am povestit deja AICI, Noua Zeelandă are locuri absolut extraordinare, dar și câteva obiective ultra-comerciale pe care nu le-aș mai revedea neapărat. Per total însă, este un loc fabulos, pe care merită să-l vezi o dată în viață.

 

 

Peisajul tipic neozeelandez e liniștitor de perfect: câmpii pustii, cu milioane de oi și mult mai puțini oameni, cu o densitate infimă de case raportate la suprafețele imense aflate la dispoziție. De altfel există doar 4,5 milioane de neozeelandezi și 25,5 milioane de oi. Nu e glumă, e statistică.

 

Fiind izolată de restul lumii, Noua Zeelandă este un paradis al păsărilor și are multe animale endemice (care trăiesc doar aici). Nu există niciun fel de șerpi, de fapt niciun fel de animal prădător specific zonei, ba chiar Noua Zeelandă nu are nici măcar mamifere, cu excepția unor specii de lilieci de mici dimensiuni.

 

Pe de-o parte lipsa prădătorilor este un lucru fantastic – unde altundeva te poți plimba în voie prin natura dezlănțuită, fără să te temi că ți se poate întâmpla ceva? – dar pe de altă parte orice posibil factor perturbator venit din afară poate afecta grav ecosistemul existent. De fapt, asta s-a și întâmplat deja.

 

Cele mai multe dintre păsările tipic neozeelandeze stau exclusiv pe sol fiindcă nu știu să zboare, neavând nevoie de această abilitate în istoria lor tihnită. Între timp, pentru că anumite specii de prădători, precum dihorul, au fost naturalizate și aici, prețioasele zburătoare au devenit o pradă ușoară. Tocmai de aceea, multe sunt pe cale de dispariție și se încearcă pe cât posibil protejarea lor.

 

Totuși, problema nu sunt doar prădătorii din natură. Există o replică în filmul „Fantastic Beasts and Where To Find Them”, făcut după cartea lui J.K.Rowling, când vrăjitorul Newt Scamander (interpretat magistral de Eddie Redmayne) explică de ce trebuie neapărat să găsească valiza cu animăluțele lui fantastice, care se rătăcise pe undeva prin New York: „Momentan animalele mele se află pe teritoriu străin, înconjurate de milioane dintre cele mai rele creaturi de pe planetă: oamenii”.

 

Mai în glumă, mai în serios, asta mi-a venit în cap de câte ori, în câte un parc național sau o rezervație, auzeam despre cum arătau aceste locuri înainte și după colonizarea lor. Cândva, Noua Zeelandă avea câteva zeci de milioane de păsări Kiwi. De când au apărut exploratorii în peisaj, mai există 70.000, menținute cu mare greutate. Oamenii au venit și au împușcat în stânga și-n dreapta, ducând la extincție multe specii, rămase acum doar în poze și desene din atlasuri.

 

 

 

Noua Zeelandă este ca o hartă imensă cu comori create de natură și ascunse din loc în loc, precum Mirror Lakes, unde masivul muntos din zare se oglindește în ochiul de apă încremenit. Exact așa arată în realitate:

 

Dacă există orașe din lume pe care visezi să le revezi de cât mai multe ori, fiindcă te molipsesc cu farmecul și energia lor aparte, în Australia și Noua Zeelandă e greu să faci asemenea pasiuni.

 

Mai ales în Noua Zeelandă, orașele sunt puncte funcționale, cu clădiri îngrijite, fără vreun mare stil arhitectural, cu un mix de tendințe și funcționalități, pe care odată ce le-ai consumat nu le mai vrei a doua oară. Aș reveni și mâine în Australia și Noua Zeelandă, dar aș folosi orașele, ca și acum, drept „hub”-uri pentru a explora zonele sălbatice și natura dezlănțuită.

 

Auckland, spre exemplu, cel mai important oraș din Noua Zeelandă, nu îți va tăia respirația, în schimb fiordurile de la Milford Sound și alte locuri de care scriu în continuare te vor fascina multă vreme de acum încolo. Despre asta e vorba în Noua Zeelandă: despre ce a făcut natura, nu neapărat mâna omului.

 

 

 

 

Arbuștii de Manuka, la prima vedere asemănători mai degrabă unor tufe, sunt omniprezenți pe marginea nesfârșitelor drumuri dintre orașe. Manuka face parte din aceeași familie cu mirtul, eucaliptul sau guava, și este destul de greu de diferențiat de specia înrudită numită Kanuka. Diferența dintre ele este la foliaj – mai înțepător la Manuka și mai moale la Kanuka.

 

 

Dincolo de prețurile mari (de care am povestit mai multe când am scris despre Australia, situația e aceeași) și de distanța enormă (18 ore și jumătate din Doha, cel mai lung zbor comercial din lume), mai există o chestiune de luat în seamă înainte de a te aventura în Noua Zeelandă: geografia unei vacanțe în zonă.

 

 

Atât Australia cât și Noua Zeelandă sunt locuri care cer o logistică atentă. Distanțele între orașe sunt foarte mari, iar noi am făcut în total câteva zeci de ore cu mașina și cu avionul între diferitele obiective, puține având între ele distanțe mai mici de 500 de kilometri. În plus, se conduce pe stil britanic, pe partea stângă a drumului, cu volanul pe dreapta.

 

Pentru mulți, asta exclude din start posibilitatea de a închiria o mașină cu lejeritatea cu care ar face-o în orice altă țară și implică automat un scenariu B (autocar, avion, șofer, agenție etc). Firește că putem fi viteji, considerând că suntem șoferi buni, că o scoatem la capăt și că, hei, ce se poate întâmpla, n-o să o pățim tocmai noi.

 

Eronat, însă: rata accidentelor făcute de șoferii de ocazie în Noua Zeelandă și Australia e suficient de mare cât să existe chiar petiții în acest sens. În februarie 2017, o neozeelandeză pe nume Judy Richards a depus la Parlament o petiție cu 9.000 de semnături, cerând introducerea unei legi prin care turiștii care stau în țară pentru o perioadă mai lungă și care închiriază o mașină să fie obligați să dea un test de abilități auto. Motivul: fiul ei a fost ucis într-un accident de către un astfel de turist care conducea pe partea greșită a drumului. Din păcate nu este singurul caz.

 

După ani de condus într-un anumit fel, reflexele și mecanismele de reacție și gândire la volan sunt setate pe regulile clasice, iar când ești oricum jet-lagged și cu 11 ore pe dos față de ora țării din care vii (în cazul României), ultimul lucru de care ai nevoie e să te gândești cum să NU te ciocnești frontal de mașinile care vin din sens contrar. Nu vreau să descurajez pe nimeni, dar știrile cu turiști chinezi, americani sau francezi care au produs accidente circulând pe partea greșită a drumului cere precauție.

Ce mi-a plăcut în Noua Zeelandă:

 

Wellington

Capitala oficială a Noii Zeelande, Wellington, nu are nimic din formalismul la care te duce cu gandul o reședință statală in toata regula. E un oraș cochet, usor hipiot pe alocuri, cu multe magazine mici, baruri și cafenele mititele, cu o zonă de port unde poți să pierzi vremea și cu imaginea unui oraș împrăștiat pe multe coline. Mie mi-a semănat foarte bine cu San Francisco, dar la o scară mult mai mică.

 

Wellington a devenit capitala Noii Zeelande în anul 1865, după o dezbatere întinsă pe zece ani și după ce capitala fusese 24 de ani la Auckland. Deși Auckland este în continuare cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, pentru un stat format din două insule, localizarea lui era nefericită: se află în nordul insulei de nord, ceea ce însemna că, avându-l drept capitală, sudul era oarecum rupt de pulsul țării. Wellington, în schimb, este în sudul insulei de nord, adică la distanțe egale de insula de ambele insule. A fost cel mai bun compromis pe care-l puteau găsi neozeelandezii.

 

Clădirile sunt tipice regiunii: case mici, care nu ies cu nimic în evidență, cu arhitectură funcțională, dar totuși cochete și cu priveliște superbă asupra apei. Aeroportul este unul dintre cele mai periculoase din lume, din cauza vânturilor puternice: de multe ori aeronavele aterizează pe-o parte, în lateral, iar vântul puternic le întoarce automat la atingerea pistei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Queenstown

Queenstown a fost, pentru mine, dovada clară că în viață se poate trăi și altfel: zen, relaxat, cu tihnă. Asta mi-a inspirat acest oraș tânăr, renumit pentru sporturi și adrenalină pură. Dacă vrei să sari cu coarda elastică, cu parapanta sau cu orice îți trece prin minte, acesta e locul ideal. De altfel așa ne și interpelau cei cărora le spuneam că mergem în Queenstown: „Dar de ce? Vreți să faceți bungee jumping?”.

 

 

 

 

Cabina pe care o puteți vedea în dreapta fotografiei de mai jos este unul dintre multe locuri din Queenstown din care se poate sări cu coarda elastică.

 

Milford Sound

De unde să încep? A fost locul meu preferat din Noua Zeelandă, poate și fiindcă l-am văzut atât de jos, de pe apă, cât și de sus, dintr-un avion ușor. ”Sound” este echivalentul englez al termenului geografic de „braț”, ceva mai amplu decât un fiord și mai mare decât un golf. Peisajul îți taie respirația, la propriu și la figurat: vânturile sunt atât de puternice încât în partea din față a vasului abia reușești să te ții pe picioare, iar de câteva ori era să-mi zboare căciula (deci nu pălăria, ci ditamai căciula de lână, înfundată bine pe cap) dintr-o singură suflare.

 

Ca piesă de rezistență, spre finalul călătoriei ambarcațiunile se apropie foarte mult de o cascadă spectaculoasă, intrând practic dedesubtul ei, iar cei mai curajoși și mai rezistenți la frig dintre turiști – și, ideal, cei cu îmbrăcăminte waterproof – pot rămâne pe punte pentru a face fotografii sub jetul de apă.

 

 

 

 

 

Fiordurile de la Milford Sound, văzute dintr-un avion ușor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rotorua

E cel mai mic oraș mare pe care l-am văzut vreodată. Zic oraș mare fiindcă este un oraș reprezentativ pe harta Noii Zeelande și un reper, ceea ce îți creează anumite așteptări. Zic mic fiindcă, odată ajuns la fața locului, e mai mult un târg de provincie mititel, cu câteva restaurante și hoteluri mai răsărite, dar cu un spa aflat în primele 10 din lume (Polynesian Spa) și cu izvoare geotermale.

 

Este renumit ca leagăn al culturii Maori: găzduiește parcul național Te Puia din Valea Whakarewarewa, despre care povestesc mai jos, și Institutul Neozeelandez Maori de Arte și Meșteșuguri, unde se transmit în continuare tehnicile tradiționale de sculptat în lemn, de țesut și de brodat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noroiul geotermal din imaginea de mai sus, din Parcul Național Te Puia, „fierbe” non-stop în mod natural și are o adâncime de 10 metri. A fost una dintre marile mele descoperiri în Noua Zeelandă. Nu am făcut aproape deloc cumpărături, dar m-am întors cu vreo zece flacoane de măști de față pe bază de noroi termal de Rotorua (chiar așa se cheamă) și miere de Manuka. De departe cea mai bună mască pe care am încercat-o vreodată, atât ca experiență în aplicare, prin mirosul și textura interesantă, cât și ca rezultate vizibile asupra pielii. Minunată!

 

 

 

 

 

În Parcul Național Te Puia am asistat și la o foarte comercială și hiper-marketizată demonstrație de Hakka (filmată mai jos), dansul de război al populației Maori. Folosit la origini ca să arate dușmanului ce îl așteaptă în luptă, Hakka e o amenințare, o provocare, dar și o promisiune de unitate a “tribului” în fața adversității. În zilele noastre, echipa de rugby a Noii Zeelande, All Blacks, îl execută înaintea fiecărui meci, ca o provocare la competiție și o exemplificare a unității echipei împotriva adversarului.

Agrodome

 

Tot în apropiere de Rotorua se află și celebrul Agrodome – un fel de parc de aventuri, cu oi (nu, chiar nu glumesc) – care mie mi-a arătat cum face turism o țară cu adevărat deșteaptă. Zilnic, cei de la Agrodome au sute sau mii de turiști din toate colțurile lumii – chinezi, americani, indieni, sud-coreeni, canadieni – care vin, filmează, se distrează și se minunează de activități pe care le găsești în orice gospodărie de la țară. Cu un amendament: aici e un show bine-gândit și organizat, cu un prezentator charismatic și amuzant, cu glumițe, scenarii, râs și bună dispoziție. E o mașinărie de business care te face să dai banii cu plăcere pentru a asista la următoarele atracții turistice:

 

  • prezentat principalele tipuri de oi din lume, cu animalele propriu-zise făcând paradă pe scenă;
  • tunsul unei oi în fața mulțimii, cu explicații detaliate despre lână;
  • mulsul unei vaci, cu tot cu exemplificarea tehnicilor de muls, aducând pe scenă persoane din public care să încerce;
  • hranit iezi și miei cu biberonul, de către oameni din sală care sunt urcați pe scenă și se topesc de plăcere la gândul că pot hrăni un ieduț;
  • demonstrație cu câini de stână, care apără turma de pericole;
  • moment de dresaj cu gâște (nu vă gândiți că sar prin foc, sunt trei gâște care răspund prompt la “Mergi” și “Stai”).
    Bonus: plimbare cu tractorul. Serios.

 

Biletele merg de la 36 de dolari la 99 de dolari, în funcție de “atracțiile” incluse, iar la final ai privilegiul de a plăti aproape 300 de dolari americani pentru un pulover sau un cardigan de lână. Plus o mie de alte mărunțișuri, de la brelocuri cu oi până la bomboane de ciocolată în ambalaje haioase cu “Sheep Droppings”, fețe de masă cu oi sau magneți. 

 

 

 

Parcul Rainbow Springs și păsările Kiwi

Pasărea Kiwi este, la neozeelandezi, echivalentul cangurului sau al adorabilului koala de la australieni: o găsești pe orice tricou, scrumieră, breloc, magnet sau pereche de boxeri. Spre deosebire de canguri sau koala însă, situația ei este și mai fragilă, ceea ce impune o atenție specială. De la un anumit moment al stadiului de fecundare a oului de pasăre kiwi, el este luat într-un incubator special, pentru a se asigura că va ajunge la maturitate înainte să cadă pradă inamicilor naturali. Astfel, ritmul de creștere a natalității este menținut în mod artificial.

 

Păsările Kiwi sunt o curiozitate absolută a naturii: mai mult mamifere decât păsări, biologii consideră că ele au evoluat de-a lungul secolelor pentru a umple nișa-lipsă a mamiferelor în regiune. Astfel, au două utere, ouăle lor au jumătate de kil greutate, sunt singura pasăre cu nările la capătul ciocului, masculul este cel care stă 70 de zile pentru a fecunda oul și nu au nevoie de hrana mamei sau a tatălui, sunt autonome imediat după eclozare.

 

 

Auckland

 

Deși Wellington este capitala oficială, în Auckland poți observa cel mai bine prosperitatea și anvergura economiei neozeelandeze. E un oraș care mie mi-a plăcut foarte tare și pe care l-am simțit similar cu Melbourne și Sydney din Australia ca vibrație și stil. L-am bătut la pas în ultimele zile ale călătoriei și, chiar dacă a fost o experiență foarte plăcută, după două zile aveam senzația că nu prea mi-a mai rămas nimic notabil de văzut. Așa cum spuneam și la începutul articolului, orașele neozeelandeze sunt frumoase, dar nicidecum sursă de pasiuni precum natura lor incredibilă.

 

 

 

 

 

Printre altele, la grădina de iarnă din Auckland am vazut pentru prima oară o plantă carnivoră, cea galbenă din fotografii. “Prada” – de la insecte până la șoareci – intră pe acel canal, din curiozitate sau în căutare de hrană, iar imediat cum se află înăuntru, planta pune capacul, pecetluind soarta „victimei”. Staff-ul grădinii avea inclusiv un filmuleț în care planta din imagine mânca un fel de șoarece. Oricât de incredibil ar părea, chiar așa se întâmplă și e unul dintre cele mai stranii lucruri pe care poți să le vezi vreodată.

 

 

 

 

 

 

Turnul SkyTower din Auckland – cea mai înaltă construcție din emisfera sudică, 328 de metri – a fost gândit din start ca să fie mai înalt decât cea mai înaltă construcție din Australia și găzduiește un restaurant rotativ numit Orbit, cu o panoramă superbă asupra orașului la asfințit.

 

 

Glowworm Caves

 

 

Waitomo Glowworm Caves sunt niște peșteri spectaculoase și unice în lume, încă un obiectiv pe lista enormă de locuri inedite pe care le ascunde Noua Zeelandă. Călătorind prin beznă într-o barcă, într-o tăcere desăvârșită și obligatorie, descoperi un loc uluitor, complet straniu: ai senzația incredibilă că traversezi o lume secretă, unde cerul e brăzdat de o mie de luminițe puternice. Doar că toate luminițele din imagine sunt reprezentate de o specie rară de viermi luminoși – Arachnocampa luminosa – care nu există nicăieri în altă parte.

 

Iar dacă mai aveam nevoie de o confirmare a faptului că neozeelandezii știu să scoată bani și din piatră seacă, la Waitomo am avut parte de demonstrația finală: viermii luminoși din peșteră se pot cumpăra sub formă de animăluțe de pluș și, pentru ca întreaga chestiune să fie și mai convingătoare, magazinul de suveniruri era decorat inclusiv cu brazi de Crăciun făcuți din figurine de glowworms.

 

Hobbiton

 

Povestea completă a locului real în care s-au filmat trilogiile „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul” se află într-un articol dedicat, cu multe poze, aici.

Cel mai lung zbor comercial din lume: Doha – Auckland, 18 ore și jumătate

 

Toate fotografiile: Diana Cosmin (Fine Society), cu excepția pozei cu Waitomo GlowWorm Caves (credit: Shutterstock).

5 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.