Despre tot ce-i fin și fain

Egiptul faraonilor și realitatea contemporană: Luxor, Karnak și Valea Regilor

By 7 mai, 2021Culture, Travels
read time 10 min
 
7 mai, 2021

Egiptul faraonilor și realitatea contemporană: Luxor, Karnak și Valea Regilor

Am vizitat în locul în care a început lumea. Dincolo de istoria prezentă în fiecare fir de praf, am încercat să explic călătoria, cultura în sine și ceea ce te poate aștepta pe parcurs.

by

E greu să scrii despre Egiptul antic care mai trăiește printre noi.

 

Toți am învățat despre el la școală, cei care au avut o pasiune deosebită l-au aprofundat ulterior, așa că a face un articol despre Egipt aduce cu o  tentativă de condensare a istoriei omenirii în două pagini A4.

 

 

Așadar, în loc să fac asta aleg să scriu despre cum se văd urmele Egiptului antic în contemporaneitate și despre elementele culturale și sociale la care vă puteți aștepta.

 

Scriu despre cum l-am perceput și l-am trăit eu, un adult care a avut o fascinație pentru istoria antică din clasa a cincea, când a început s-o studieze.

 

Îndrăznesc să spun că am văzut Egiptul antic într-un context ciudat, dar privilegiat în același timp: în vremuri normale, numărul turiștilor ar fi fost mult mai mare, în schimb la turul nostru prin Karnak și printre mormintele din Valea Regilor au fost bucăți întregi de traseu în care am fost singuri sau cu doar câțiva turiști răsfirați în depărtare.

 

Printre coloanele de la templul din Karnak, mi-au trecut prin minte multe gânduri.

 

Mai întâi recunoștință că am putut ajunge aici, în imaginile manualului de clasa a cincea, și cu atât mai mult că am putut s-o fac după un an în care am călătorit doar cu gândul.

 

Apoi, m-am gândit la profesorul meu de istorie din generală, domnul Florin Popescu de la școala 97 din București, care nu mai este printre noi, dar care mi-a insuflat iubirea pentru istoria antică. Atât de mare și de vie încât nu m-a părăsit niciodată.

 

 

La mijlocul anilor 90, profesorul Popescu ne preda istoria după standarde occidentale și după principii mai moderne decât epoca: fiecare lecție era urmată de un „quiz” de întrebări și concursurile de istorie lunare deveniseră o normalitate a vieților noastre.

 

Concursurile nu erau despre informație învățată pe de rost, ci despre citit și interpretat hărți, despre corelat informații despre diferite regiuni de pe Glob în același moment temporal, despre transformat istoria într-o disciplină logică, nu într-o materie de memorat pe de rost.

 

Am și acum în bibliotecă cărți cu dedicație de la domnul profesor, primite ca premiu în urma acelor concursuri.

 

Pasiunea pentru istorie am moștenit-o de la tatăl meu, dar există o singură bucățică de istorie pe care o voi asocia pentru totdeauna cu domnul profesor Popescu, iar aceea este Egiptul Antic.

 

Faptul că amintirea dânsului mi-a venit în gând în timp ce eram acolo mi s-a părut dovada vie că a lăsat urme în sufletele noaste și am vrut să-l pomenesc aici.

 

 

 

Prima oprire: Templul din Karnak

 

„Templu” e prea puțin spus, Karnak fiind un complex de temple, sanctuare religioase și obeliscuri dedicate celor trei zei din vechea Tebă: Amun Ra, soția acestuia, zeița Mut, și fiul lor, zeul Khonsu.

 

Început în anul 2000 î.Hr, complexul din Karnak este o capodoperă la care s-a lucrat de-a lungul a 1.500 de ani, fiind cel mai important loc religios al Noului Regat.

 

Toți conducătorii Egiptului Antic și-au lăsat amprenta asupra lui, modificând, adăugând sau ornamentând construcția deja-existentă.

 

Din partea care s-a păstrat, de-a dreptul răvășitoare este Sala Hypostila, o pădure de coloane imense, în forma unor suluri de papirus inscripționate.

Mai precis 134 de coloane dispuse în 16 șiruri, cu înălțimi cuprinse între 10 și 20 de metri.

 

 

Sentimentul pe care îl ai când te plimbi printre coloanele sculptate cu hieroglife, unele păstrate atât de intact încât pare că ieri au trecut pe-aici creatorii lor, este copleșitor.

 

Dincolo de greutatea istoriei, pe care o simți la propriu pe umerii tăi, rămân nesfârșite întrebări fără răspuns: ce fel de avansuri tehnologice cunoștea antichitatea pentru a putea realiza aceste opere de artă care să dureze, neclintite, vreme de 4.000 de ani?

 

Anumite coloane au inscripționate pe partea superioară hieroglife care păstrează încă pigmenții de culoare de la începuturi, culori vii care te duc cu gândul la cum ar fi putut arăta acest loc în urmă cu patru milenii.

 

Trei kilometri de drum pietruit, străjuit de sfincși cu cap de om, conectau cândva Marele Templu al lui Amun cu templul din Luxor. Numit „Ipet-Sut”, acest complex era numit, în traducere „Cel mai prețuit dintre toate locurile”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A doua oprire: VALEA REGILOR

 

 

Dacă Karnak uimește prin minuțiozitatea arhitecturală, Valea Regilor a aprins de secole imaginația oamenilor printr-o componentă esențială: misterul.

 

Acea aură de fascinație și neînțeles care înconjoară locurile unde granița dintre viață și moarte e abia perceptibilă.

 

Și parcă nicăieri nu se întretaie cele două tărâmuri mai pregnant decât la Valea Regilor.

 

După anul 1500 î.Hr, faraonii au renunțat la ideea de a-și construi piramide imense care să servească drept monumente funerare și au ales să fie înmormântați, cu la fel de multă pompă, în Valea Regilor. 

 

 

 

 

 

 

 

In 1979, UNESCO a desemnat Valea Regilor parte integrantă din patrimoniul umanității, alături de Valea Reginelor, Luxor și Karnak.

 

Ca și în cazul complexului de temple din Karnak, unde aurul obeliscurilor a fost furat încă din cele mai vechi timpuri, Valea Regilor a cunoscut multiple episoade de furt și devastare masivă, începute tot din perioada Antichității.

 

 

Vechii Egipteni considerau că trecerea spre Târâmul de Dincolo – numit și Câmpiile Aaru – unde domnește zeița Osiris, trebuie să se facă împreună cu o parte din averea pământeană a defunctului.

 

De aceea, mormintele faraonilor găzduiau bogății fără seamăn, devenite atât sursă de legendă, cât și ținta vânătorilor de comori.

 

Fiecare pas al ritualului de înhumare avea o semnificație precisă și o justificare bazată pe simboluri și credințe profunde.

 

De exemplu, corpurile erau îmbălsămate și înfășurate cu fâșii de pânză sub care se plasau amulete, formule magice și incantanții speciale, pentru trecerea cu bine spre celălalt tărâm.

 

Singurul organ păstrat în procesul de mumificare era inima, considerată lăcașul sufletului, după care fiecare va fi judecat de către zeița Osiris, la sosirea pe celălalt tărâm.

 

 

 

Construcția mormintelor începea încă din timpul vieții faraonului, astfel încât grandoarea lor este direct proporțională cu lungimea domniei: cu cât mai longeviv conducătorul, cu atât mai elaborat și ornamentat lăcașul de veci.

 

 

 

 

 

MORMÂNTUL LUI TUTANKAMON

 

 

Moștenirea faraonilor este subiectul a sute de cărți și filme de aventuri, ca și blestemele care se zice că ar fi marcat viețile celor care au îndrăznit să le perturbe liniștea.

 

Ulterior, respectivele blesteme, manifestate prin morți subite ale celor care au pătruns primii în interiorul monumentelor funerare, au fost lesne explicate științific.

 

În cele mai multe cazuri, a fost vorba de contactul respectivilor cu bacterii latente, păstrate în încremenire timp de milenii, cărora organismul uman nu le-a putut face față.

 

Cu siguranță „blestemul” cu cea mai mare rezonanță în cultura populară a fost cel al lui Tutankamon, unul dintre cei mai „tineri” conducători înmormântați în Valea Regilor, a cărui celebritate globală s-a datorat în principal contextului în care a fost descoperit.

 

Descoperit în 1922, a fost singurul mormânt din Valea Regilor păstrat intact până în vremurile noastre, oferind astfel o imagine unică și precisă asupra ritualurilor funerare din Egiptul Antic.

 

Devenit rapid sursă de fascinație mondială, Tutankamon a oferit lumii darul prețios al unei ferestre către trecut, o poartă de intrare în realitatea Antichității, dincolo de modele, simulări și de imaginația egiptologilor.

Având în vedere că Tutankamon a murit la vârsta de 19 ani, monumentul său funerar din Valea Regilor este unul dintre cele mai modeste.

Mai mult chiar, istoricii susțin că a fost înmormântat într-un loc pregătit inițial pentru altcineva, la momentul respectiv tânărul faraon neavând niciun plan pentru viitoarea întâlnire cu Osiris.

 
În timpul scurtei sale domnii, Tutankamon a îndreptat din nou Egiptul spre religia și arta tradițională, două elemente care fuseseră ignorate și modernizate forțat de către predecesorul său.
Deși s-au consemnat multe scenarii de comploturi istorice care ar fi putut duce la moartea sa prematură, analizând mumia lui Tutankamon, oamenii de știință au descoperit paraziți purtători de malarie, dar și semnele unei boli osoase degenerative.

Cert este că Tutankamon a murit subit, fără a-și desemna un urmaș, dar gloria pe care i-a refuzat-o istoria i-au oferit-o oamenii, transformându-l în cel mai cunoscut dintre faraoni, sursă de mistere și de fascinație.

Chiar și în prezent, vizitarea mormântului lui Tutankamon necesită un bilet special, diferit de cel standard care îți oferă acces la cele mai importante monumente funerare din Valea Regilor.

Eu una am considerat că merită, mai ales în numele tuturor cărților și documentarelor despre Tutankamon citite și respectiv vizionate în această viață. Mi-am dorit să intru și să văd istoria pe viu.

Bogățiile din tezaurul lui Tutankamon se află la noul și spectaculosul Muzeul de Civilizație Egipteană din Cairo, unde și mumia sa va fi transportată la finalul lunii mai.

A fost, așadar, ultima lună în care l-am putut vizita pe Tutankamon acasă la el, în locul în care și-a petrecut o parte din veșnicie. Cu atât mai mult m-am bucurat că am avut această șansă.
Nu am ajuns încă la Cairo, urmează, dar o parte din tezaurul său l-am putut vedea în 2007, la Londra, în cadrul unei fantastice expoziții itinerante la Millennium Dome, una care mă urmărește încă. Se numea Tutankhamun And The Golden Age of the Pharaohs.

 

 

Călătoria între Hurghada și Luxor 

 

Distanța dintre Hurghada, locul în care am stat, și Luxor, este de 280 de kilometri.

 

 

I-am parcurs cu autocarul în aproape cinci ore.

 

Cu un transfer privat am fi putut ajunge în patru ore, dar experiențele mele ca pasager în mașini mici, în căldură și pe trasee lungi, m-au determinat să aleg turul puțin mai lung, dar mai blând cu stomacul meu.

 

Există însă ambele variante, prin agenția cu care am și călătorit, Cocktail Holidays.

 

Realist vorbind, nu este o călătorie pe care să o faci doar ca s-o bifezi, deși cu siguranță destui o fac exact în acest scop.

 

Este un drum destul de lung, de dificil, temperaturile sunt înăbușitoare chiar și în aprilie când am fost noi (erau 38 de grade, cu un „real feel” de cel puțin 45), iar în Karnak telefonul meu mi-a cerut un time-out, refuzând să mai funcționeze din cauza temperaturilor ridicate.

 

După câteva minute la umbră, și-a reluat activitatea, dar mi s-a părut elocvent pentru nivelul de căldură.

 

Cu toate astea, dacă ai citit măcar o dată în viață despre Egiptul antic și ți-au sclipit ochii imaginându-ți minunățiile de demult, Valea Regilor, Luxor și Karnak te vor atrage ca un magnet și vei trece peste toate detaliile logistice.

 

Drumul trece prin zone rurale, de-a lungul canalelor Nilului, iar pentru cineva empatic așa cum sunt eu, au fost unele momente greu de dus.

 

 

Egiptul are o moștenire istorică incredibilă, la care nicio altă țară din lume nu îndrăznește să viseze, dar care se zbate într-o sărăcie cruntă.

 

Nicăieri nu este mai vizibilă discrepanța dintre resorturi și viața localnicilor decât în orășelele prin care treci în drum spre Luxor.

 

Chiar și așa, este parte din viață, dintr-o realitate în fața căreia nu putem închide ochii, iar turismul este o sursă importantă de venit pentru Egipt, echivalând cu peste 10% din PIB.

 

Prin urmare, localnicii sunt foarte bucuroși de prezența turiștilor, iar după ultimul an de pandemie probabil și mai bucuroși decât înainte, văzând, prin comparație, ce înseamnă un an fără turism.

 

Din păcate, sunt atât de bucuroși încât devin sufocanți.

 

Sistemul negocierii și al insistențelor îmi era familiar din multe călătorii precedente în Orient, dar nimic nu mă putea pregăti pentru Egipt.

 

Probabil și cititorii acestui articol, care nu au fost încă în Egipt, vor spune în sinea lor „Ei, cât de rău poate să fie?”. Așa am spus și eu, când mi-au povestit prieteni și colegi care au fost tot anul acesta și aveau experiența proaspătă în minte.

 

 

Stabilirea arbitrară a prețurilor (nu este niciun preț afișat nicăieri, nici măcar la mall, vânzătorul îți oferă un preț exagerat și tu trebuie să începi să te târguiești cu el), presiunea de a cumpăra, urmărirea turistului, alergatul după turist, vârâtul obiectelor sub ochii turistului care se uită în altă parte și spune „nu”, toate astea sunt o realitate pe care trebuie să o accepți ca atare.

 

Efortul merită, dacă îți dorești să vezi istoria pe viu, așa cum mi-am dorit eu.

 

Totuși, la 40 de grade, în praful Saharei, când nu știi cum să faci mai repede ce ai de făcut, poate fi o realitate incomodă.

 

Dacă în alte culturi orientale ritualul negocierii se bazează parțial pe seducția turistului, pe încercarea de a-l ademeni, în Egipt ademenirea se transformă pe alocuri într-o agresiune verbală involuntară.

 

Un exemplu care mi-a rămas în minte: în grupul nostru, o turistă a fost urmărită de o vânzătoare de eșarfe (obiecte pe care ei le numesc în discuția cu turiștii „Arafat”, de la Yasser Arafat) de la autocar până în „buza” bărcii pe care ne îmbarcam.

 

Alergând după ea, femeia arăta cu degetul către eșarfa turistei, apoi către eșarfele din mâna ei, țipând, într-o engleză stricată, ceva de genul: „A ta e mai urâtă decât ale mele, e mai urâtă. Hai, cumpără de la mine, a ta e urâtă”.

 

 

Poate pentru anumite persoane funcționează, dar în cazul meu stilul de vânzare m-a făcut să cumpăr și mai puțin decât plănuiam și să evit chiar să privesc sau să mă apropii de lucruri care mă interesau, fiindcă știam ceea ce urmează.

 

Părerea mea sinceră este că metoda negocierii agresive le face mai mult rău decât bine egiptenilor și obosește foarte tare turiștii.

 

Pentru cine are iluzia obținerii unui preț mai bun prin negociere, ea este exact asta: o iluzie. Egiptenii sunt vânzători atât de versați încât poți fi sigur că nu vând niciodată în pierdere.

 

Dacă în alte țări căutam cu bucurie micile cadouri pentru cei de acasă, în Egipt fiecare achiziție a fost o corvoadă pentru care m-am pregătit psihic în prealabil.

 

Inclusiv în aeroportul din Hurghada, la plecare, am fost nevoiți să negociem pentru cutiile de curmale sau pentru un magnet pentru tatăl meu, deși acolo era singurul loc în care mă așteptam să existe prețuri fixe, afișate clar.

 

Așa cum spuneam însă, Egiptul îl vizitezi fie pentru istorie – caz în care alegi să închizi ochii la insistențele comercianților – fie pentru relaxare într-un resort, situație în care ești oricum protejat.

 

Eu recomand un mix între cele două, iar un lucru e sigur: dacă măcar o singură dată ai citit despre Egiptul Antic și ți-ai imaginat cum era să trăiești acele timpuri… atunci chiar trebuie să faci un drum să-l vezi aievea, în această viață.

Călătoria la Valea Regilor a făcut parte dintr-o călătorie de presă organizată de Cocktail Holidays pentru lansarea noului resort Rixos Premium Magawish din Hurghada.

Foto: Fine Society

2 Comments

  • Mădălina spune:

    Minunat articol! Sunt fascinată de istoria Egiptului Antic de când eram mică ( am 33 de ani ) şi sper să ajung şi eu într-o bună zi să vizitez Egiptul. Articolul este cuprinzător, la obiect şi îţi mulţumesc pentru că împărtăşeşti cu cititorii tăi o astfel de experienţă! Te îmbrăţişez cu drag!

  • Rădulescu spune:

    AI REUȘIT SĂ CRED CĂ AM VIZITAT ȘI EU ACELE LOCURI PLINE DE MISTER ,EMOȚII ȘI O CULTURĂ CARE CUPRINDE MII DE ANI .MULȚUMESC !

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.