Despre tot ce-i fin și fain

Este perfect în regulă să trăiești o viață pe care alții n-o înțeleg

By 22 august, 2021Learning, Simplicity
read time 5 min
 
22 august, 2021

Este perfect în regulă să trăiești o viață pe care alții n-o înțeleg

Lucrurile care te fac fericit pot fi imposibil de reconciliat cu felul în care alții văd fericirea, cu normele sociale sau cu… gura lumii. Dar asta nu e problema ta.

by

Propoziția care dă titlul articolului s-a întâlnit cu mine în urmă cu niște ani și mi-a rămas în minte.

 

„It’s Okay To Live A Life Others Don’t Understand”

 

Ce înseamnă o viață „de neînțeles”?

 

Pentru mulți, asta duce cu gândul la o persoană care se mută într-o chilie pe o stâncă, departe de restul lumii.

 

Ceva extrem, greu de cuprins cu mintea, un lucru pe care tu, cel care auzi de situație, nu l-ai face nici în ruptul capului.

 

De fapt, o viață greu de înțeles poate fi o viață care pur și simplu contravine „majorității” sau felului general în care ne-am obișnuit să se facă lucrurile.

 

O „viață de neînțeles” poate însemna:

 

Un introvertit care își trasează niște limite clare între ce îi place și ce nu.

 

Ne-am obișnuit atât de mult cu ideea asta că toți trebuie să fim mega-ultra-extrovertiți și „people persons” încât un om care preferă mai puține interacțiuni, locuri mai liniștite și un cerc mic de prieteni pare un ciudat.

 

De fapt, este doar un om care a înțeles care îi este firea adevărată, ce lucruri îl fac fericit și care nu simte nevoia să se forțeze să fie altfel doar ca să „dea bine”. Binele personal e mai important decât „ce crede lumea”.

 

Și dacă îmi pregătiți discursul cu ieșitul din zona de confort, am scris un articol întreg despre asta, aici: Zona de confort, teritoriul personal despre care nu trebuie să dăm socoteală nimănui.

 

Un om care alege să-și dedice viața unei pasiuni.

 

Eu îi admir enorm pe acești oameni, a căror viață gravitează în jurul unei activități.

 

Există pasiunea lor… și restul.

 

Nu contează domeniul – scriitori, psihologi, sportivi, biologi, chimiști – ei sunt genul acela de oameni pe care lumea îi numește, ironic, „genii neînțelese”, fiindcă se simt cel mai bine în lumea lor, disecând subiectele lor.

 

Există oameni care și-au dedicat viețile studiului unei molecule, analizei unei specii, perfecționării unui tip de săritură, căutării unui anumit penaj la o specie de păsări sau orice îți poate trece prin minte.

 

Când auzi de așa ceva, impulsul e să spui „Vai, ce ciudați… în loc să-și trăiască viața, ei stau și analizează… o moleculă? Sau caută o pasăre cu penajul gri-argintiu?”.

 

Da, fiindcă aceea e pasiunea lor, vocația lor, iar ceea ce pentru tine înseamnă „să-ți trăiești viața”, pentru ei poate fi doar timp pierdut de la pasiunea lor.

 

Suntem diferiți, Doamne-ajută pentru asta!

 

Un om care își dedică viața unei CAUZE.

 

La fel ca oamenii de mai sus… dar chiar mai greu de înțeles pentru lume.

 

Aici nu există nici măcar elementul de vanitate care, în cazul pasiunii, ar mai „disculpa” un pic situația în ochii oamenilor.

 

E vorba strict de dorința de a face BINE și de o satisfacție pur sufletească.

 

Oameni care fac 50 de kilometri ca să hrănească niște animale fără stăpân, oameni care își petrec weekendurile adunând haine și obiecte pentru familii defavorizate, oameni care în loc să meargă în vacanțe, își petrec fiecare oră liberă făcând ore de matematică sau consultanță de viață cu copii orfani.

 

Nimeni nu știe numele lor, nu sunt celebri, nu bat toba despre asta, nu le dă nimeni premii, dar pentru ei este cea mai mare satisfacție să facă aceste lucruri. Se hrănesc cu binele pe care-l fac altora.

 

Pentru majoritatea oamenilor ei sunt „nebuna aia cu câinii”, „ONG-istul ăla care vorbește mereu doar despre ajutat școli” și alte etichete asemenea.

 

Asemenea NEBUNI sunt favoriții mei și niciunul n-are vreo minimă tresărire pentru că lumea – majoritatea – nu înțelege vocația lor. Nici nu trebuie.

 

Un om care face o schimbare radicală în viața lui.

 

Cum să renunți la normele unei vieți „normale” și să te muți într-un sătuc uitat de lume?

 

Să te apuci de studiat biologie la 45 de ani? Să te faci vegan și să-ți faci și propria fermă?

 

Am auzit de multe ori sintagma cu „A luat-o razna la 40 de ani”. „Era om normal, dar a renunțat la tot și auzi, dragă, ce face”.

 

Toți trăim diferit, ne dorim lucruri diferite, iar înțelepciunea se sedimentează în momente diferite ale vieții.

 

Oamenii care au curaj să se desprindă de o viață bună, decentă, onorabilă, o viață pe care ar mai putea-o duce lejer până la adânci bătrâneți, pentru a alege un alt drum, de la zero, aceștia sunt oameni care cred cu adevărat în ceva.

 

Sunt oameni care au dorințe și un foc interior.

 

Nu contează ce spune restul lumii, ei tot vor arde acel foc până la capăt.

 

Oameni care nu vor ce vrea toată lumea

 

Există oameni care aleg să nu se căsătorească niciodată și sunt okay cu asta.

 

Există oameni care nu fac niciodată copii și care își trăiesc viața frumos și demn.

 

Există oameni care preferă să stea într-un apartament înghesuit de bloc, dar să aibă pereții plini de tablouri și obiecte de artă. Ei așa sunt fericiți.

 

Există oameni care aleg să facă 15 copii și nu văd o vocație mai importantă decât asta.

 

Există oameni care nu simt nevoia să vadă lumea. Sau care se simt bine în același loc, mergând anual la același hotel, timp de 25 de ani.

 

Și mii de astfel de exemple. 

 

Nu există o singură cale de a trăi, dar există un singur MOD de a trăi frumos: văzându-ți de alegerile tale, făcând bine pe cât posibil sau măcar nefăcând rău.

 

Atâta tot.

 

În rest, există o mie de opțiuni posibile și nu e treaba nimănui să le judece.


 

Și un epilog

 

Acum două seri, la musicalul „Familia Addams”, despre care am povestit pe Instagram, asta a fost ideea care mi s-a tot rotit prin minte: că normalitatea e o iluzie.

 

Celebra și macabra familie americană Addams – considerată la fel de faimoasă în cultura pop precum familia Kennedy – se întâlnește, în acest musical, cu familia Heineke: ultra-normală, solară, pozitiv-gânditoare și clișeistic americană. 

 

Pentru că Wednesday, fata Addams-ilor, este îndrăgostită de Lucas, băiatul familiei Beineke, cele două familii trebuie să se întâlnească la o cină.

 

Înainte de seara fatidică, Wednesday își strânge toată familia, cu tot cu majordomul zombie, bunica-fantomă și celelalte personaje lugubre, și le spune: „Vă rog, măcar pentru o seară, putem încerca și noi să fim normali?”.

 

În același timp, Lucas, băiatul familiei „perfect-americane”, în care mama vorbește în versuri și tatăl în citate motivaționale, are aceeași doleanță de la părinții lui: „Vă rog, pentru o seară, puteți încerca și voi să fiți NORMALI?”.

 

La final, după două ore și jumătate de râs, îți dai seama că întotdeauna viața ta va fi imposibil de înțeles de către cineva… și că e perfect așa.

 

Fie că e vorba de o persoană care nu înțelege, de douăzeci sau de toată societatea, scopul nu este să primești cât mai multe „bife de acceptare” de la lume. Nu e un concurs de semnături.

 

Dacă modul tău de a trăi reprezintă pentru tine expresia valorilor și a principiilor personale, nimic altceva nu contează.

 

Bineînțeles, atât timp cât nu faci rău nimănui și atât timp cât stilul tău de viață nu reprezintă abuzul ori nedreptățirea altora, dar cred că asta se subînțelege în tot ce am scris mai sus.

 

Prea mulți oameni trăiesc de la o confirmare la alta, de la o aprobare la alta, de la admirația cuiva la admirația altcuiva, fără să se oprească și să-și pună întrebarea: „Bun, dar dacă n-ar fi toate astea, dacă nu m-ar vedea nimeni… care ar fi lucrurile importante pentru mine? Valorile mele? Lucrurile în care cred?”.

 

Toți suntem puțin duși cu pluta, nebuni, ciudați pentru cineva, dar dacă atunci când stingem lumina, seara, și punem capul pe pernă, simțim că ziua care a trecut a fost o zi BUNĂ, în care nu ne-am dorit să fim altundeva, trăind o altă viață, atunci altceva nu mai contează.

 

E pur și simplu minunat să fii… exact cine ești cu adevărat.

 

Timpul e scurt, așa că – dacă încă nu știi – apucă-te să afli!

Foto: Unsplash, Teatrul Excelsior.

Pentru mai multe idei, personaje și inspirații, mă puteți urmări și pe pagina mea de INSTAGRAM.

10 Comments

  • Gabriela spune:

    Buna, Diana. Pentru colegi si unii, fosti prieteni, 😉 sunt o ciudata, iar pentru altii sunt o fitoasa. Am ras tare mult cand o verisoara de-a sotului meu mi-a spus, direct in fata, ca ea crede ca sunt o fitoasa. A avut, insa, ocazia sa isi schimbe radical parerea. Da, sunt persoana care are niste principii, pana la urma. Si daca ceva nu imi place , nu imi place si gata. Daca cineva nu imi este pe plac, nu imi este si punct. Nu joc roluri doar ca sa fiu in rand cu unii si altii. sau pentru a da bine „la public”. Spun ce am de spus chiar daca pe unii ii supara. Sunt fericita asa. Mai am putin de lucru la acest capitol cu sotul meu. El inca face pe” bunul samaritean” si pe „:mama ranitilor”. Incet, incet se da el pe brazda buna pentru ca a inceput sa observe ca nu ii face bine sa se consume pentru altii doar ca sa dea bine „la publi”. Te imbratisez cu tot dragul !

  • Gabri spune:

    De cate ori mi se pune o intrebare „cheie” de genul „De ce faci sau nu faci X sau Y?” raspund cat pot de calm „Viata mea, alegerea mea, nu trebuie sa dau nimanui nici o explicatie”. Evident pana sa ajung in acest punct am trecut prin mult lucru cu mine, inca mai lucrez, si sunt mai linistita.

  • Madalina spune:

    Te va „chema“ atunci ea cand e de citit pentru tine. Mie cel putin asa mi se intampla cu cartile pe care le am necitite in biblioteca 🙂

  • Otilia spune:

    Super tare articol, îți mulțumesc, cred ca mai revin la el de câteva ori.. Eu sunt oarecum privita ca o ciudata și la serviciu și în familie în sensul ca nu mănânc carne, nu ii dau nici copilului 😱😱😱, prefer produsele și obiectele naturale, și câte și mai câte „ciudățenii” însă observ ca lumea nu se satura în a-și da cu părerea, eu asa ma gândeam ca va fi, îți spune o data, de doua ori apoi se satura, însă constat ca mereu și mereu sunt aceleași subiecte legate de aceste ciudățenii..

    • Diana Cosmin spune:

      Și eu sunt vegetariană și înțeleg prea bine. Important este să fii TU bine cu tine și să fiți sănătoși, lumea oricum va găsi motive de comentat ceva. Dacă nu era carnea, era alt motiv.

  • Madalina spune:

    Cat de adevarat!
    Referitor la introvertiti, iti recomand cartea Quiet, de Susan Cain, in caz ca nu o cunosti deja si te atrage. E minunata. Eu de cand am citit-o, des ma gandesc la ea si cum noi toti suntem diferiti si perfect normali asa. Si cateodata anormali doar prin filtrele locului in care ne aflam.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.