Despre tot ce-i fin și fain

Ghid de travel: ce faci ca să nu te plictisești în avion într-un zbor lung?

By 18 mai, 2019Travels
read time 10 min
 
18 mai, 2019

Ghid de travel: ce faci ca să nu te plictisești în avion într-un zbor lung?

Foarte multe lucruri. Eu am zburat chiar și 17 ore neîntrerupt, iar Lufthansa m-a provocat să împărtășesc cu voi câteva dintre „ponturile” mele de călător cu state vechi, plus un voucher special de călătorie în valoare de 20 de euro, valabil până pe 30 octombrie.

by

Pentru că în viață chiar nimic nu e întâmplător, am primit emailul cu propunerea de la Lufthansa, de a povesti cum îmi petrec timpul într-un zbor lung, în timp ce mă aflam în vacanță… într-o escală a unui zbor de 9 ore cu Lufthansa. Mai exact București-New York. Via München. 

 

Prin urmare, acest articol a fost scris integral în timpul unui zbor de avion, München-New York, mai exact într-o fracțiune a acestuia. În cele 9 ore de călătorie cu avionul din imaginea de mai sus, mi-am pus în aplicare toate ritualurile și tips-urile despre care povestesc mai jos, încercate în ultimii 15 ani de zburat pe curse lungi și scurte prin toată lumea.

 

Dacă la cursele scurte e în general suficientă o carte sau câteva reviste, la zborurile long-haul e nevoie de puțină strategie.

 

Ca iubitoare a zborului, nu i-am înțeles niciodată pe cei care spun că un zbor lung e interminabil și plictisitor. Eu găsesc mereu atâtea de făcut încât de fiecare dată mi se pare că am ajuns repede la destinație. Am zburat de multe ori business, dar mult mai multe ori la clasa economic, așa că această senzație n-are nicio legătură cu gradul de confort al călătoriei.

În primul rând, momentele petrecute în avion sunt răgazul meu cu mine. Pot să le umplu cu ce vreau eu și cum vreau eu, fiind inaccesibilă la telefon, pe Whatsapp sau email. Să ne gândim: în câte alte momente din viață suntem deconectați încontinuu timp de câteva ore, de tot restul lumii?

Desigur, teoretic putem să ne auto-impunem asemenea ferestre, dar de câte ori o facem cu adevărat? Un zbor lung reprezintă o oportunitate grozavă să ne scoatem din priză… fără drept de apel. Să ne întoarcem noi la noi înșine.

 

Sună metafizic? Un pic poate, dar în avion m-am simțit mereu ca într-o capsulă detașată deasupra lumii, unde pot să-mi pun gândurile în ordine, să văd totul mai clar și mai limpede. În fond, de sus totul se vede mai limpede.

Ce fac eu în timpul unui zbor lung? 

Citesc cărți

 

În ziua de azi toți ne plângem că avem prea puțin timp de citit și că imediat ce începem se întâmplă ceva, sună cineva, primim un mesaj ultra-mega-important. În avion singurul lucru care se poate întâmpla este să vină stewardesa să ne întrebe dacă mai vrem ceai sau o gustare. Atât.

 

Unele dintre cele mai bune și dragi cărți le-am citit în avion, după ce le-am descoperit în aeroport. Chiar dacă am citit în zboruri și cărți din teancul adus de acasă, de multe ori am ales pe loc, în aeroport.

 

Cărțile sunt ca prietenii: uneori călătorești cu cineva cunoscut, dar alteori îți faci prieteni pe loc, prieteni pe care altminteri nu i-ai fi cunoscut poate niciodată.

Citesc reviste pe telefon și tabletă

Mulți ani am cărat teancuri de reviste prin aeroporturi, până când mi-am dat seama că prefer să călătoresc light și să economisesc spațiu, energie și, de ce nu, bani. Mi-am făcut abonament pe 2 ani la cele 3 reviste pe care le prefer: Vogue UK, Bazaar UK, Porter și le am pe fiecare în câte o aplicație pe telefon.

 

Am un smartphone din categoria Plus, așa că văd foarte bine, ecranul fiind suficient de mare. În plus, pot să fac ceva mai mult. Adică:

 

 

Fac colaje și moodboard-uri

Făceam asta și când aveam reviste pe hârtie, dar de când cu cele digitale e mult mai simplu.

 

Citesc lucruri care îmi plac, fac printscreen, le adun într-un folder și apoi, într-o aplicație precum Over, fac colaje de inspirații, imagini, citate.  În fiecare zbor lung fac cel puțin 2-3 astfel de moodboard-uri.

 

 

 

 

Mă uit la documentare

 

Serviciul de In-flight Entertainment are multe documentare bune, iar dacă vrei să mergi la sigur există și „Netflix” pe mobil (eu nu folosesc, dar am văzut la alți pasageri).

 

Eu prefer însă variantele In-flight, nu-mi place să mă complic.

 

De-a lungul vremii am văzut o mulțime de documentare super-interesante, mai ales biografice, preferatele mele fiind „Maria by Callas”, cel despre Amy Winehouse de care am și scris AICI sau povestea lui Whitney Houston („Whitney”).

 

În zborul pe care am scris acest articol am urmărit un documentar extraordinar de interesant despre Karl Lagerfeld, documentar despre care am și scris un articol dedicat, aici.

 

Acasă cu siguranță n-aș fi avut timp, dar aici… ce altceva mai bun de făcut am?

Mă pun la punct cu ultimele apariții de filme

O să râdeți, dar multe filme de Oscar le-am văzut în avion. Câteva zeci, de fapt.

 

„Three billboards outside Ebbing, Missouri”, ”The Shape of Water”, ”Blue Jasmine”, ”Bohemian Rhapsody”, ”The Iron Lady”, ”Still Alice”. Asta ca să le enumăr doar pe primele care-mi vin în minte.

 

Un mare avantaj al zborurilor lungi este că există mereu o secțiune de „Latest releases” și dacă ai ratat ceva la cinema, există mari șanse să îl vezi pe zbor. 

 

Fac chestiuni administrative sau scriu

Foarte multe articole de-ale mele sunt scrise în avion, dar asta se aplică strict pentru oamenii din aceeași breaslă, deci nu pot să-l pun ca „pont”.

 

Se întâmplă însă ca uneori să n-am stare și să mă apuc de mărunțișuri pe care altfel nu le-aș face nicicând și care sunt valabile pentru toată lumea: îmi triez fotografiile din telefon (știți câte dubluri aveți pentru fiecare poză? Vă spun eu că nu știți, o să fiți uimiți) sau fac ordine în documentele din laptop (și de fiecare dată șterg cel puțin vreo 2-300 de download-uri sau lucruri de care nu mai am nevoie).

 

Mi-am dat seama chiar acum, în timp ce vă povesteam, că singurul loc în care fac aceste operațiuni este în avion. Ultima „ordine” în telefon am făcut la precedentul zbor, iar ultima din laptop prin decembrie. S-ar mai cere încă una, curând.

Stau, pur și simplu

Da, uneori vreau doar să stau și să privesc norii. Limpezirea minții nu e nicăieri mai lesne, tocmai de asta NU sunt o adeptă a introducerii wifi-ului în avioane. Mi se pare că e singura redută în care suntem de negăsit pentru lume și că uneori e perfect așa. 

 

În avion, în acele clipe eu cu mine, am decis de multe ori lucruri importante de viață. Am decis să învăț, să schimb lucruri, să fiu diferită. Și nu mi se întâmplă doar mie. 

 

Unul dintre personajele mele, o antreprenoare de succes cu business-uri pe trei continente, mi-a povestit cândva că a decis să-și încheie căsnicia în timpul unui zbor. Era nefericită de mai multă vreme și se întorcea singură de la o întâlnire de afaceri într-o altă țară. Când steward-ul a venit să-i ia paharul de șampanie, a pus pe tavă și verigheta. ”Sunteți sigură?”, a întrebat el. „Da”, a răspuns ea. 

 

Cinematografic, știu, dar e viață adevărată. Pentru că, pur și simplu, uneori ca să luăm decizii și să întrăm în propria minte trebuie să fie cineva care să ne forțeze s-o facem. Să ne arunce în același spațiu noi cu noi. Avioanele sunt un loc ideal pentru asta.

Dacă nu știați, în anul 2018 Lufthansa a devenit cea mai mare companie aeriană din Europa, cu peste 140 de milioane de pasageri anual,  avand la bordul aeronavelor sale peste 140 de milioane de pasageri.

Își dorește să devină „Prima alegere în aviație”, un deziderat foarte ambițios având în vedere cât de mare este concurența în domeniu.

Pentru cititorii Fine Society, Lufthansa oferă un voucher de 20 de euro, valabil pentru orice călătorie cu plecare din România, până pe 30 octombrie 2019. Îl puteți descărca de AICI.

Fotografii: Diana Cosmin

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments

  • Lilian spune:

    Lufthansa nu are cum sa devina „prima alegere”, fiindca serviciile oferite sunt proaste. Stiu ce vorbesc, si, desi locuiesc in Germania, o ocolesc de cate ori pot.
    Fara gluma: cu Taromul am zburat de 3 ori si de fiecare data a fost mai bine decat cu Lufthansa!

    • Diana Cosmin spune:

      Eu am zburat de fiecare data foarte bine cu ei (si am zburat de multe ori), dar ce spui tu mi-au mai spus si alte persoane. In afara de Delta, cu care am avut o poveste horror, nicio companie aeriană nu m-a dezamagit in mod radical. Poate Tarom cu atitudinea uneori, dar per total si la ei a fost bine. Nu stiu daca e o chestiune de noroc, dar eu chiar am zburat fff bine cu ei.