Am spus de multe ori că femeile pe care le-am admirat cel mai mult în viață n-au fost niciodată cele mai frumoase, ci din contră, au fost „atipicele”. Femeile cu trăsături mai degrabă „interesante” decât cu geometrii perfecte ale chipului, răzvrătitele, îndrăznețele, cele pe care lumea le contesta sau le critica deschis, iar lor nu le păsa câtuși de puțin. Femei precum Sarah Jessica Parker, Barbra Streisand, Victoria Beckham, Brigitte Macron. Am scris cândva un întreg articol pe tema asta.

 

Există însă, în panoplia mea de inspirații, o excepție notabilă și desăvârșită. Audrey Hepburn. Pe Audrey am iubit-o de la primul film pe care l-am văzut vreodată, care nu a fost clasicul „Breakfast at Tiffany’s”, nici ”Sabrina” sau „Roman Holiday”. A fost o comedie pe care aș revedea-o de o sută de ori (și de vreo 50 sigur am făcut-o): „Cum să furi un milion”, în care Audrey joacă alături de Peter O’Toole.

 

Audrey Hepburn reprezintă, pentru mine, grația și feminitatea duse la rang înnăscut de artă: de la statură la chip și de la gesturi la ochi, zâmbet, mimică,  mi se pare cea mai delicată făptură care a apărut vreodată pe un ecran de cinema.

 

O părere subiectivă, firește, dar nu e întâmplător că legenda ei supraviețuiește peste timp și că imaginea ei continuă să inspire generații.

 

De aceea, când am aflat că noul parfum al casei Givenchy – L’Interdit – a fost inspirat de un parfum creat în 1957 special pentru Audrey Hepburn, am fost vrăjită. La momentul respectiv, Hubert de Givenchy și parfumierii casei care îi poartă numele și-au imaginat o esență care să combine feminitatea și masculinitatea în aceeași sticluță.

 

Un fe l de mit al androginului, îmbuteliat în picături prețioase de ambră și patchouli, într-o perioadă în care esențele masculine și cele feminine erau ferm delimitate, iar termenul de unisex încă reprezenta o chestiune de avangardă.

 

Se spune că, la momentul respectiv, Hubert de Givenchy a întrebat-o pe Audrey dacă poate lansa parfumul și oficial, pentru publicul larg, iar ea a glumit, tachinându-l cochetă: „Je vous l’interdis”. Vă interzic. 

 

În 2018 – 61 de ani mai târziu – trei parfumieri ai casei Givenchy au colaborat pentru o esență îndrăzneață care mixează floare de portocal, iasomie, tuberoză, vetiver și patchouli. Tot o combinație de „lumină” și „întuneric”, de blând și aspru, de feminitate și masculinitate. Botezată, ca un zâmbet aruncat înapoi în timp, „L’Interdit”, noua esență o are ca protagonistă a spotului și ca imagine pe actrița Rooney Mara.

 

Din nou, voi fi subiectivă: deși comparată cu Audrey Hepburn prin prisma acestei paralele, mi se pare o asemuire care o lasă în gravă inferioritate pe Mara, care de altfel îmi place ca actriță.

 

Mai degrabă aș fi asociat-o cu femeile „interesante” de care am pomenit la început decât cu feminitatea gingașă și finețea lui Hepburn, însă – ca și parfumurile – timpurile evoluează, iar standardele de frumusețe la fel.

 

Oricum, de fiecare dată când voi pulveriza pe încheietura mâinii câteva picături de „L’Interdit”, mă voi duce cu gândul la Hepburn și mă voi simți și eu, măcar un pic, o eroină a vremurilor noastre. E altă esență, eu sunt cu totul altă tipologie de femeie, cu un destin cu totul diferit, într-un alt colț de lume. Chiar și așa însă, e plăcut să te gândești că parfumul pe care-l porți a avut ca punct de plecare un personaj care te-a făcut cândva să visezi și să-ți definești propriile ștachete de feminitate și stil.

 

Într-un fel, poate e mai bine că în ziua de azi standardele sunt altele și că ne este permis să fim frumoase sau interesante, atipice sau clasice, neconvenționale sau cuminți, obraznice sau timide, efervescente ori taciturne sau oricum simțim nevoia. Nici măcar în glumă, cum a făcut-o Hepburn în 1957, nu se mai poate vorbi despre lucruri cu adevărat interzise.