Despre tot ce-i fin și fain

St.Maarten și plaja pe care se află unul dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume

By 2 februarie, 2019Travels
read time 5 min
 
2 februarie, 2019

St.Maarten și plaja pe care se află unul dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume

Cel mai periculos aeroport din lume, un teritoriu divizat între două mari puteri și… un paradis fiscal pentru toți cei care își caută izbăvirea financiară. Insula Saint Martin – în olandeză Sint Maarten – este un loc în care trebuie să ajungi o dată în viață.

by

Dacă aș fi scris acest articol cu doi sau trei ani în urmă, ar fi sunat și ar fi arătat cu totul altfel. Acum, în decembrie 2018, cronicile mele despre Saint Martin sunt povești despre un Paradis asemeni unui copac cu crengile frânte, care încă așteaptă să se vindece. 

 

După uraganul Irma din septembrie 2017 și după cutremurul care i-a urmat, distrugerile au fost atât de mari încât doar o mică parte din hotelurile de pe insulă mai sunt funcționale în acest moment. Pentru o insulă care depinde aproape în totalitate de turism, asta înseamnă mai puține locuri de muncă și câteva mii de oameni care și-au pierdut singura sursă de venit. 

 

Totuși, viața în Saint Martin se derulează la fel ca întotdeauna, iar venirea vaselor de croazieră este o sărbătoare, fiindcă înseamnă turism și venituri.

 

 

Nativii din Saint Martin au filozofia de viață tipică insularilor, care – cu soarele deasupra capului tot timpul anului – învață să ia viața fix așa cum este, răzând și de cele bune, dar mai ales de cele rele. Sunt genul de oameni care se bagă în sufletul tău și te lasă să te bagi în al lor, ba chiar te obligă s-o faci chiar dacă tu n-ai nicio intenție în acest sens. E cultura locală și felul lor de a fi, călduros și de o familiaritate cu care noi, europenii, suntem prea puțin obișnuiți.

 

Ghida noastră din turul pe care am ales să-l facem la coborârea de pe vas ne-a spus toată povestea vieții ei, oprind inclusiv ca să ne arate găinile din curte (menționate de multiple ori de-a lungul turului) și ca să ne facă băiatul ei cu mâna din casă. Asta la dus. La întors ne-a arătat cimitirul din Phillipsburg, unde este înmormântată mama ei care s-a stins anul trecut, în toamnă. Am aflat toate astea între trei descrieri istorice și două glume la care râdea cu poftă, așa că n-am avut timp să ne dezmeticim prea bine.

 

La prima vedere, o asemenea atitudine te face să iei distanță ca de o ciudățenie, doar că nativii de aici așa sunt. Calzi, zgomotoși, fataliști în atitudinea lor față de viață. Vorbesc despre uraganul de anul trecut cu o detașare pe care niște europeni sau americani n-ar fi reușit-o niciodată. A fost un dat, s-a întâmplat, acum merg mai departe. În definitiv, a fost singurul lucru care i-a făcut să meargă mai departe de-a lungul secolelor, pe măsură ce s-au perindat marile imperii prin locul lor de baștină.

 

 

Până în prezent, Saint Martin este divizat între Franța și Țările de Jos, în raport de 60 la 40 (53 de kilometri pătrați, versus 34 de kilometri pătrați), iar localnicii au și o poveste simpatică despre cum a fost stabilită granița în 1648.

 

Fiecare parte și-a ales un reprezentant care să pornească dintr-o extremitate a insulei și să ajungă în latura cealaltă, fără să aibă voie să alerge, linia de demarcație fiind stabilită în funcție de punctul lor de întâlnire.

 

Legenda consemnează că francezul l-a invitat pe olandez la o sticlă de gin înainte de cursă, starea de ebrietate a acestuia din urmă contribuind în mod decisiv la faptul că teritoriul francez este cu două treimi mai mare decât cel olandez. 

 

Partea mea preferată de pe insulă, dincolo de plajele cu apă cristalină, este Maho Beach, celebra plajă lipită de aeroportul internațional Princess Juliana. Avioanele – de la private jet-uri și până la Boeing 747 îți zboară deasupra capului în timp ce bei un cocteil sau stai la plajă. E o senzație aparte, mai ales pentru o iubitoare de avioane ca mine, și este probabil singurul loc din lume unde poți face asta.

 

 

Saint Maarten a fost una dintre opririle din croaziera făcută pe vasula ”Allure of the Seas”. Despre experiența completă am scris AICI.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK