Despre tot ce-i fin și fain

Magia prin care un scriitor care nu mi-a plăcut niciodată a ajuns sufletul meu pereche

By 29 august, 2016Chronicles
read time 5 min
 
29 august, 2016

Magia prin care un scriitor care nu mi-a plăcut niciodată a ajuns sufletul meu pereche

Nu m-aș fi așteptat niciodată să mă regăsesc atât de fidel într-o carte scrisă de Elizabeth Gilbert, autoarea ,,Mănâncă, roagă-te, iubește!”, ale cărei creații nu le-am agreat niciodată prea tare. Și totuși, ,,Lecții de magie” va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai… magice cărți ale vieții mele. Și nu spun vorbe mari.

by

Mărturisesc, mă număr printre acei oameni pe care cartea ,,Mănâncă, roagă-te, iubește!” (transformată, ulterior, și într-un film cu Julia Roberts) i-a lăsat indiferenți. Nu e scrisă prost, nici vorbă de asta, doar că pe lume există două feluri de cărți (lăsându-le deoparte pe cele foarte proaste, pe care nici nu le mai pun la socoteală): cărți bune care îți ating inima și cărți bune… și atât. Așa cum nu oricine rezonează cu articolele mele – și nici nu trebuie – nici eu nu rezonez cu scriitura și poveștile oricui. Unele îmi merg la suflet, altele nu, adeseori mecanismul prin care se întâmplă asta fiind pur aleatoriu.

 

Am citit cartea lui Elizabeth Gilbert prin 2007, imediat după ce apăruse, am zis ,,Okay” și am trecut mai departe. Atunci când un autor îmi aprinde imaginația și curiozitatea (și voi reveni la această curiozitate un pic mai jos), îi cumpăr toate volumele ulterioare, cum se întâmplă, spre exemplu, cu Andrei Makine, Anna Gavalda, Nicole Krauss și mulți alții. La Gilbert, însă, nu m-au mai tentat cărțile publicate în ultimii ani, precum ,,Committed” (Și am spus da. O poveste de iubire) sau ,,Signature of All Things” (Semnătura tuturor lucrurilor).

 

Elizabeth-Gilbert__Lectii-de-magie-Cum-sa-ti-cultivi-creativitatea__973-50-5040-5-785334311344

 

,,Big Magic” – tradus la noi Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea mi-a trecut prin fața ochilor de zeci de ori: în librării, pe internet, chiar și în newsfeed, prin postările unor bloggeri care o citiseră și îi făceau recenzie. Nici măcar n-am avut curiozitatea să citesc despre cum este. Eu așa sunt: dacă simt că o anumită carte nu e pentru mine, nu e pentru mine. Punct.

 

Am ajuns, în schimb, să o cumpăr acum 2 săptămâni din Brașov, într-o librărie de pe lângă Piața Sfatului, dintr-un impuls pe care nici acum nu mi-l explic. Țin minte că toate cărțile erau înghesuite și aranjate pe edituri – lucru care, sincer, mă enervează nespus într-o librărie, fiindcă oamenii caută autorul sau genul literar, nu editura – și aproape că nu găsisem niciun titlu interesant, când deodată, am zărit un cotor albastru-rozaliu cu Elizabeth Gilbert – Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea. Volumul era îndesat deasupra unui teanc de cărți aliniate soldățește, așa că n-a trebuit să scot nimic ca să am acces la el. L-am deschis și primul paragraf pe care mi-au căzut ochii a fost acesta:

,,Lasă-i pe alții să te eticheteze așa cum simt ei nevoia. Și te vor eticheta, fiindcă asta le place oamenilor să facă. De fapt, etichetarea e ceva ce oamenii TREBUIE să facă pentru a simți că au pus haosul existenței într-o oarecare ordine reconfortantă. (…)

 

În sfârșit, ține minte ce a zis W.C.Fields pe această temă: «Nu contează cum te strigă ceilalți; contează la ce nume răspunzi tu». De fapt, nici nu te deranja să răspunzi. Tu vezi-ți mai departe de treabă”

Am închis volumul și l-am cumpărat pe loc. Vedeți voi, multe dintre cărțile pe care am ajuns să le iubesc pasional s-au întâmplat în viața mea în contexte și locuri neașteptate. În aeroporturi, în gări, în zile în care am intrat la librărie cu ochii pe ceas, căutând cu totul și cu totul altceva. Și, de cele mai multe ori, totul a pornit de la o frază. De la o primă pagină care mi-a inspirat ceva. De la un curent electric care m-a străbătut când am citit un paragraf. Vedeți, chiar și aici e un fel de magie. Dar voi reveni la asta.

Ce este cartea lui Elizabeth Gilbert?

… și mai ales ce NU este. Nu este o carte de ,,Cum să fii creativ în 20 de pași”. Dacă asta căutați, văzând titlul, nu este pentru voi. Este, în schimb, un jurnal sincer și extrem de bine-scris care explică de ce ți se întâmplă anumite lucruri atunci când creezi ceva sau vrei să creezi ceva (orice ar fi, o carte sau o rețetă revoluționară de cheesescake) și, de asemenea, cum ar trebui să gestionezi acest foc care te mistuie, fără să-ți fie teamă și să abandonezi pe parcurs.

 

Pare didactic, știu, dar toate astea sunt scrise atât de bine și de sincer încât vei citi cartea la fel de plăcut și rapid ca un roman de aventuri.

 

Gilbert pornește de la o premisă simplă: fiecare dintre noi iubește să facă ceva. Uneori acel ceva devine cariera noastră (situație în care autoarea explică, foarte inteligent și convingător, de ce nu ar trebui să punem atâta presiune pe acel lucru pe care-l iubim și cum ar trebui să ne detașăm puțin de rezultate), iar alteori e vorba doar de un hobby care ne înflăcărează sincer. Indiferent ce ar fi, ne suntem datori să-l explorăm.

 

,,Aceasta e, cred eu, principala întrebare de care depinde orice viață creativă:«Ai curajul să dai la iveală comorile din tine?» întreabă Elizabeth. ,,Să nu credeți că atunci când vorbesc despre a fi creativ mă refer neapărat la a-ți dedica viața profesională, sau viața ca atare, exclusiv artei. Nu! Când spun «viață creativă», vorbesc de ceva mai general. Mă refer la o viață călăuzită mai degrabă de curiozitate decât de teamă”.

 

Așa începe totul.

Cele 5 lucruri care mi-au plăcut la nebunie

De fapt, mi-a plăcut toată cartea la nebunie. Dacă mi-ați răsfoi exemplarul ați vedea adnotări, sublinieri, semne de exclamare, pagini îndoite, toate fiind expresia mea intimă a unei revelații. Când mă identific atât de tare cu punctul de vedere al cuiva, îmi place să-l revizitez, să-l explorez în mai multe momente și stări de spirit diferite.

 

Aici, fiind vorba doar de o recenzie sub formă de părere personală, mă voi rezuma la câteva idei, cât să vă inspir să căutați cartea și s-o citiți la rândul vostru. De puține ori am recomandat ceva cu atât de multă pasiune și, recunosc, nu m-aș fi așteptat să fie o carte de Elizabeth Gilbert. Magia lucrează, însă. Veți vedea mai jos.

 

Iată, deci, doar 5 dintre multele idei notabile care mi-au plăcut în carte:

Faptul că Elizabeth Gilbert pătrunde în mintea ta

Citind cartea ei, mi-am regăsit multe dintre propriile trăiri și frământări, pe care le considerasem în multe momente ale vieții strict particularitățile sufletului meu. Credeam că sunt eu complicată, că-mi fac o mie de gânduri și un miliard de griji, că am frici inexplicabile și îngrijorări ciclice fără nicio noimă și, în esență, că am eu un proces creativ dominat de îndoială, dileme și catralioane de întrebări mici și mari. Ei bine nu.

 

Gilbert are acel dar extraordinar, în această carte, de a-ți răspunde atât la întrebările pe care le ridică personal cât și la cele care nu sălășuiesc decât în mintea ta. După ce tocmai a terminat de argumentat o idee care ți-a întors puțin lumea cu susul în jos (sau măcar la un 90 de grade), simte nevoia să se întoarcă și să-ți spună ceva de genul ,,Da, știu, acum te gândești la cutare și cutare lucru. Și, probabil când faci asta, fricile tale sunt cutare și cutare. Dar…” – și urmează alte argumente la care tot ce poți să faci e să dai din cap a încuviințare și să începi să crezi că magia asta despre care tot vorbește ea chiar există.

,,Câteodată, însă, vine inspirația pură. Uneori, când mă cufund în scris, mă simt deodată ca și cum aș merge pe una dintre benzile acelea rulante din terminalele aeroporturilor mari; mai am încă mult până la poartă și bagajul e tot mai greu, dar sunt dusă încet înainte de o forță exterioară. Ceva mă poartă cu sine – ceva puternic și generos – și, hotărât lucru, acel ceva nu sunt EU.

 

S-ar putea să știți sentimentul. Apare atunci când faci ceva minunat cu mâinile sau cu mintea, ceva despre care, când te uiți în urmă mai târziu, nu poți spune decât: «Habar n-am cum de-am făcut așa ceva». Nu poți repeta experiența, nu știi cum s-a întâmplat. Dar te-ai simțit călăuzit de o forță superioară.

 

Nu am decât rareori acest sentiment, însă e cea mai minunată senzație imaginabilă. Nu cred să existe în viață fericire mai desăvârșită decât aceasta, poate doar când te îndrăgostești. În greaca veche, cuvântul care desemnează fericirea supremă este «eudaimonia», care în esență înseamnă «locuit de spiritul cel bun», în sensul că un spirit îndrumător divin îți poartă de grijă cu bunăvoință”

shutterstock_331507091

 

Faptul că vorbește despre munca din spatele creativității

Chiar dacă în câteva pagini Gilbert vorbește despre acele momente extraordinare în care ideile curg precum un râu la vale, în restul de 99% demitizează tot ceea ce am fost învățați să credem despre creativitate. Vreme de mulți ani, autoarea a avut tot felul de slujbe fără nicio legătură cu scrisul, de la barmaniță la bucătar sau chelneriță, iar în fiecare moment liber și cu fiecare bănuț economisit călătorea pentru a cunoaște oameni și a căuta material pentru poveștile ei. Pe care le trimitea la reviste literare și era respinsă de fiecare dată. Dar a continuat.

 

,,Între douăzeci și treizeci de ani am scris în fiecare zi. O vreme, am avut un iubit care era muzician și exersa zi de zi. El cânta game, eu scriam mici scene de ficțiune. Ideea era aceeași: să te deprinzi cu meșteșugul, să fii mereu aproape de el. În zilele proaste, când nu simțeam niciun dram de inspirație, porneam cronometrul din bucătărie să sune la treizeci de minute și mă sileam să stau acolo să mâzgălesc ceva, orice. Citisem un interviu cu John Updike care spunea că unele dintre cele mai bune romane din toate timpurile au fost scrise în intervale de câte o oră pe zi; îmi inchipuiam pe-atunci că întotdeauna o să-mi pot rupe cel puțin treizeci de minute pe zi ca să mă dedic muncii mele, indiferent ce se-ntâmpla în rest și indiferent cât de prost mi se părea că merge treaba”

 

Cu câteva luni în urmă, scriam un articol despre creativitate intitulat ,,Toți vrem să fim creativi, dar fără muncă”. Îl găsiți aici. După ce am citit cele scrise de Elizabeth, nu mă mai simt atât de singură în convingerile mele despre creativitate.

Faptul că dărâmă mituri și adevăruri convenționale

Orice carte motivațională din zilele noastre o să-ți spună că, atunci când vrei să faci ceva, trebuie să-ți dai viața peste cap, să renunți la orice făceai până atunci, să te transformi într-o altă persoană și abia atunci Cerurile se vor deschide și vei fi vrednic de ceea ce îți dorești. Nu.

 

Prin însuși exemplul personal (joburile fără nicio legătură cu scrisul, pe care le-am pomenit mai sus), dar și prin nenumărate alte exemple din carte, Gilbert demontează bucată cu bucată această idee, ca și multe altele. Dacă ceva te face extraordinar de fericit, fă-i loc în viața ta. Nu-ți devaliza viața, n-o întoarce cu susul în jos, pur și simplu dă-ți voie să te bucuri de acel lucru care-ți aduce împlinire, în timp ce te ocupi și de restul existenței tale. Pentru o carte despre magie, volumul de față are, paradoxal, una dintre cele mai realiste, aplicate și argumentate viziuni asupra vieții.

 

Iar dacă se întâmplă să creezi ceva extraordinar, nu sucomba apoi în fața grijilor că nu vei mai atinge niciodată acel vârf. Harper Lee, spre exemplu, celebra autoare a cărții ,,Să ucizi o pasăre cântătoare” n-a mai scris nimic niciodată, din teama că nimic nu s-ar mai putea ridica la înălțimea capodoperei sale. ,,Odată ce-ai ajuns în vârf, n-o mai poți lua decât în jos”, a spus ea cândva. ,,O astfel de gândire pornește de la premisa că, dacă nu poți câștiga, atunci nu merită să mai joci”, crede Gilbert. ,,Însă cum rămâne cu vocația? Cu dragostea? Cu strania comuniune dintre uman și miraculos? Cu credința? Cu bucuria tăcută de a face pur și simplu niște lucruri și de a le împărtăși apoi cu alții, cu inima deschisă și fără să aștepți nimic?”

 

La finalul zilei, faci ceea ce faci fiindcă îți place și te face fericit. Mai ales a doua parte. ,,Nu vreau să descifrez necunoscutul”, spune Gilbert. ,,Nu vreau să înțeleg sensul lucrurilor sau să știu unde sunt concepute inițial ideile sau de ce creativitatea se manifestă atât de imprevizibil. Nu vreau să știu de ce uneori conversăm liber cu inspirația, iar alteori trudim din greu în singurătate și nu producem nimic. (…) Tot ce știu este că așa vreau să-mi petrec viața – colaborând cât pot de bine cu inspirația, pe care nu pot nici s-o văd, nici s-o stăpânesc, nici s-o pricep. E o profesie ciudată, ăsta-i adevărul. Însă nu mă pot gândi la un mod mai bun de a-mi duce existența”.

Faptul că face diferența între pasiune și curiozitate

Toată lumea îți va spune ,,Găsește-ți pasiunea!”, dar poate încă nu ai ceva care să-ți aprindă imaginația mai presus de orice. Trăim într-o lume în care poți fi oricine și poți face orice. E greu să te decizi la un singur lucru. Atunci, în loc să te blochezi în ,,Nu știu care e pasiunea mea. E vreo problemă cu mine?”, Gilbert îți sugerează să înlocuiești această dilemă cu o întrebare cu răspuns deschis: ,,Există CEVA care te interesează?”.

 

Pornește de acolo, de la acea curiozitate de a afla mai mult. Poate vrei să afli mai multe lucruri despre grădinărit, poate vrei să știi cum ar fi să scrii dramaturgie, poate te-ai întrebat toată viața de ce nu te-ai apucat de patinaj artistic. Nu-ți schimba viața de mâine pentru a deveni grădinar, dramaturg sau patinator, dar caută, întreabă, documentează-te. Este cel mai bun furnal de creativitate din câte există.

Faptul că face diferența între autenticitate și originalitate

Nu mai e nimic cu adevărat nou pe lume. Singurul element complet nou în orice ai vrea să faci, să scrii sau să meșterești ești TU. Viziunea TA asupra lucrului pe care vrei să-l faci. Iar acea viziune, acea identitate pe care o imprimi acțiunii tale, ea este cea care face totul să pară nou, original și, mai ales, autentic.

,,(…) Cu cât îmbătrânesc, cu atât mă impresionează mai puțin originalitatea. Astăzi mă emoționează mult mai mult autenticitatea. Încercările de a fi original pot părea adesea forțate și afectate, pe când autenticitatea are o rezonanță discretă care mă mișcă mereu. Așadar, spune pur și simplu ce ai de spus și vorbește din toată inima. Împărtășește orice îți vine să împărtășești. Dacă e suficient de autentic, crede-mă – o să PARĂ original”

shutterstock_439769350

 

Exemplul meu preferat din carte, care mi-a ,,vorbit” așa cum nu credeam să mi se întâmple vreodată cu o poveste scrisă de o persoană străină mie:

,,Una dintre cele mai bune descrieri ale acestui fenomen – al ideilor care intră și ies din conștiința omului după bunul lor plac – am auzit-o la minunata poetă americană Ruth Stone. Am întâlnit-o pe Stone pe când avea aproape 90 de ani și m-a răsfățat cu povestiri despre extraordinarul ei proces creativ. Mi-a spus cum, copil fiind la țară, în Virginia, lucra ogorul și auzea câteodată câte un poem venind spre ea – îl auzea gonind peste câmp, ca un cal în galop. Ori de câte ori se întâmpla asta, știa exact ce trebuie să facă: «să fugă mâncând pământul» spre casă, încercând să ajungă înaintea poemului, sperând să pună mâna pe o bucată de hârtie și un creion destul de repede ca să-l prindă. În felul acesta, când poemul o ajungea din urmă și o vizita, putea să-l înșface și să-l scrie după dictare, lăsând cuvintele să se reverse pe pagină.

 

Câteodată se mișca însă prea încet și nu ajungea în timp util la hârtie și la creion. Simțea atunci cum poemul îi năvălea în trup și apoi ieșea. (…) Alteori – și aici intervine nebunia – era cât pe ce să scape poemul, însă nu de tot. Îl înhăța în ultima clipă, m-a lămurit ea, «de coadă». Ca și cum ar fi prins un tigru. Apoi, cu o mână trăgea aproape fizic poemul înapoi, iar cu cealaltă scria după dictare. În asemenea cazuri, poemul apărea pe pagină de la ultimul cuvânt până la primul, de la coadă la cap, dar altminteri intact. Aceasta, dragi prieteni, e o Mare Magie de modă veche, ciudată, ca din poveștile cu vrăjitoare. Eu, însă, cred în ea”.

De ce mi s-a părut senzațional acest fragment? Pentru că mi-a explicat viața.

Vedeți voi, o parte copleșitoare a articolelor pe care le citiți pe acest blog și a tuturor lucrurilor pe care le-am scris în această viață mi-au venit în momente total ne-romantice și complet ne-studiate, de la plimbat pe stradă sau făcut cumpărături la supermarket la spălatul vaselor, aranjatul pantofilor în dressing, întinsul rufelor pe sfoară sau ștersul de praf prin casă. Nu, chiar nu glumesc. Am câte o idee pe care o las la ,,incubator” undeva în background-ul minții, ca o fereastră lăsată activă pe calculator în timp ce lucrezi la cu totul altceva și apoi, când îi vine vremea, mi se dezvăluie. Când vrea ea, nu când vreau eu.

 

Mie ideile pentru tot ceea ce scriu aici și în revistele la care lucrez îmi vin în bucăți întregi, în paragrafe integrale. Știți cum e să împăturești șosete și deodată să ai o revelație cu titlul, șapoul și fraza de început a unui articol de care nu plănuiai să te apuci decât mâine? Odată am ieșit de la duș, cu spumă pe mine, ca să notez rapid trei paragrafe pe care le aveam clar în minte și îmi era teamă să nu le uit.

 

Chiar și pentru acest articol, într-o dimineață de sâmbătă în care dereticam prin casă am lăsat două farfurii în chiuvetă, mi-am aruncat mănușile de spălat vase și m-am așezat la laptop, ca să nu pierd ,,firul”. Nu e vorba de geniu sau de vreun miracol (deși a crea ceva e un mic miracol pentru cel căruia i se întâmplă), ci este – așa cum frumos mi-a spus odată Carla Szabo, un designer de bijuterii care-mi place foarte tare – ,,un curent electric care trece prin noi, nu ni se datorează, dar suntem datori să-l exploatăm”. Exact așa.

Cartea lui Gilbert este pentru oricine vrea să creeze ceva în lume, indiferent că e vorba de un nou pod peste Dunăre sau de romanul vieții. Sincer, cred că vor beneficia mai mult de pe urma ei cei care scriu sau care fac meserii un pic mai artistice, dar în esență oricine va închide cartea simțindu-se mai inspirat să se apuce sau să se reapuce de un vis.

 

Condiția e să aibă mintea deschisă, să fie măcar un pic spiritual și să creadă în magie. Da, serios. Nu magie de genul incantanțiilor stupide, ci de genul micilor coincidențe inexplicabile care ni se întâmplă zilnic, al miracolelor cotidiene pe care nu le observăm fiindcă suntem prea prinși cu alte lucruri. Acea magie care ne înconjoară și suntem prea ocupați s-o observăm.

Eu una cred în magie. Cred în lucrurile care doar așteaptă să le descoperim, care ni se aștern în cale ,,ca din întâmplare”. Chiar cred. Cred că atunci când iubești la nebunie să faci ceva și acel ceva te face fericit, se întâmplă undeva o chimie, se declanșează un mecanism magic al creației.

În fond, grație unei vizite într-o librărie minusculă din Brașov am ajuns să mă regăsesc pe mine însămi, bucată cu bucată, în cartea unei scriitoare care, cu tot respectul, nu mi-a inspirat niciodată nimic până acum. Dacă asta nu e magie, nu știu ce altceva e…

shutterstock_381741301

 

Ce mi-a mai plăcut, succint, din cartea lui Gilbert, și garantez că o să vă placă și vouă:

doza sănătoasă de auto-ironie.

Elizabeth Gilbert râde de ea însăși, de greșelile ei, de ,,Mănâncă, roagă-te, iubește!”, ba chiar râde și de ceea ce ai putea tu să crezi citind cartea de față. O face cu seninătate și duioșie, cu o ironie dulce, nu ca un mecanism de auto-apărare, nici ca un soi de ofensivă. Mesajul e simplu și asumat cu o vulnerabilitate inspirațională și l-aș putea rezuma cam așa: ,,Sunt un om imperfect, căruia îi place să scrie, bine sau rău decid criticii și cititorii, dar eu asta o să fac până la sfârșitul vremurilor”. 

 

Mi-ar plăcea s-o întâlnesc pe Gilbert cândva, să stăm la o cafea și să-i spun că împărtășesc din tot sufletul crezul ei de viață și de carieră. Și dacă într-o zi mă vor citi 20 de oameni în loc de câteva zeci de mii lunar ca acum, eu tot voi continua să scriu. Asta înseamnă să ai o activitate care te face fericit, cu sau fără public. Asta transmite Gilbert în fiecare pagină din carte.

exemplele elocvente ale unor oameni obișnuiți, cu dintre cele mai variate, care au descoperit ceva care le face viața mai frumoasă și s-au hotărât să urmeze acel ceva (fără a-și da viețile actuale peste cap);

bogăția de referințe concrete la alți autori și scriitori, la interacțiunile lor cu Gilbert și lecțiile pe care aceasta din urmă și le-a însușit de la ei;

exemplul genial despre cum poți învăța să îți depășești fricile datorită unui costum de ,,homar de curte”. Nici nu întrebați… Veți vedea.

Când fac recenzia unei cărți, îmi e destul de simplu să aleg 4-5 citate pe care să le dau ca exemplu pentru a trezi pofta cititorilor de a descoperi cartea. În acest caz, mi-a fost aproape imposibil, fiindcă foarte greu aș găsi un citat pe care să NU vreau să-l revăd sau să-l revizitez. Ca să trec în revistă toate ideile care mi-au plăcut, ar trebui să transcriu cartea, paragraf cu paragraf. Am citit ceva scris de o persoană pe care n-am cunoscut-o niciodată, dar care exprimă tot ce am simțit eu vreodată despre creație. Are sens? Citiți cartea și va avea.

 

Un lucru vă spun sigur: dacă iubiți din tot sufletul ceva, ori sunteți curioși în legătură cu o anumită temă, sau dacă măcar o singură dată v-ați pus întrebări legate de inspirație, creație și mecanismul prin care se nasc ideile noi, această carte va vorbi pe limba voastră. Așa cum mi-a vorbit mie.

Închei cu câteva citate scurte, care mi-au plăcut foarte tare:

,,Dacă destinul n-ar fi voit să fiu scriitoare, socotesc eu, atunci n-ar fi trebuit să mă facă scriitoare. Dar m-a făcut și am hotărât să-mi împlinesc destinul cu cât mai multă voioșie și cât mai puțină dramă posibil (…) Îmi pot transforma creativitatea într-un câmp al morții sau mi-o pot transforma într-un cabinet de curiozități foarte interesant. Ba chiar o pot transforma într-o rugăciune. Așadar, alegerea mea fundamentală e să-mi abordez întotdeauna cu o bucurie încăpățânată munca”

,,Orice s-ar întâmpla, fă-ți de lucru. Întotdeauna mă bizui pe un sfat înțelept dat de Robert Burton, cărturar englez din secolul al XVII-lea, despre cum să supraviețuim melancoliei: «Nu fi singuratic, nu fi trândav». Găsește-ți ceva de făcut – orice. Chiar și un alt gen de muncă creativă, numai să-ți iei gândul de la neliniște și tensiune. Odată, pe când mă chinuiam cu o carte, m-am înscris la un curs de desen doar ca să deschid în mintea mea un alt tip de canal creativ. Nu prea desenez bine, dar nu conta: important era să rămân în contact la un nivel oarecare cu arta. Mă jucam cu propriile mele butoane, încercând să dau cumva de inspirație. În cele din urmă, după ce-am desenat destul, scrisul a început să curgă iar

,,Există-n viață o regulă simplă și generoasă, potrivită căreia, dacă exersezi ceva, devii cu timpul tot mai bun la acel ceva. De exemplu: dacă la douăzeci de ani mi-aș fi petrecut timpul jucând baschet în fiecare zi ori făcând aluat de patiserie în fiecare zi, ori studiind mecanică auto în fiecare, probabil ca până acum aș fi ajuns destul de bună la lovituri libere, la cornuri și la mecanisme de transmisie. În schimb, eu am învățat să scriu”

,,Un comentariu deosebit de elegant privind acest instinct a venit din partea laureatului Nobel Seamus Heaney, care a spus că, atunci când cineva învață să scrie poezie, n-ar trebui să se aștepte să fie bun din primul moment. Poetul aspirant coboară întruna o găleată goală doar până la jumătatea unei fântâni, scoțând apoi la suprafață, în mod repetat, doar aer. Frustrarea e imensă. Însă trebuie să continui s-o faci, orice-ar fi. După mulți ani de exercițiu, a explicat Heaney, «lanțul se întinde pe neașteptate și te adâncești în ape care te vor ispiti să te tot întorci. Atunci vei fi străpuns pojghița iazului care ești»”

,,Cred că planeta noastră nu e locuită doar de animale, plante, bacterii și viruși, ci și de idei. Ideile sunt o formă de energie fără corp fizic. Sunt complet separate de noi, dar pot interacționa cu noi – chiar dacă într-un mod straniu. Ideile nu au un corp material, dar au conștiință și mai mult ca sigur au voință. Ideile sunt mânate de un singur impuls: să se manifeste. Și nu se pot manifesta în lumea noastră decât colaborând cu un partener uman. O idee poate trece din eter în lumea fizică numai cu ajutorul unui om”

,,Odată am tras un pui de somn în tren și am visat o povestire întreagă. M-am trezit, am luat un pix și am notat-o într-un acces febril de inspirație. Atunci m-am apropiat cel mai mult de un moment a la Ruth Stone. S-a deschis o poartă undeva în mine și vorbele s-au revărsat de la sine pe pagină.

 

După ce am terminat de scris, n-a trebuit să schimb decât câteva cuvinte. Povestirea suna bine așa cum era. Suna bine și suna straniu; nu era genul de subiect despre care aș fi scris în mod normal. Unii critici au remarcat apoi cât e de diferită de celelalte din antologie. E grăitor faptul că un critic a descris-o drept «mostră de realism magic yankeu». Era o povestire fermecată, scrisă în transă: până și un străin i-a simțit magia. N-am scris nici înainte, nici după ceva asemănător. Mă gândesc și acum la acea povestire ca la cea mai prețioasă nestemată pe care am descoperit-o vreodată în adâncul meu”

Cartea a apărut la editura Humanitas, în traducerea Corneliei Dumitru, și o puteți cumpăra din librării sau de aici.

Foto: Shutterstock, Humanitas

12 Comments

  • Irina spune:

    Cred ca am citit articolul acum un an, nu am gasit cartea in libraria pe langa care trec zilnic, iar azi, cautand-o pe Dominique Loreau, am gasit-o. Magie! Sunt pe la jumatate, imi place sau, mai bine zis, ajunge la mine, imi transmite ceva. Ma chinuia creatia de o viata, dar nu gasisem supapa. Pana cand m-am hotarat sa-mi fac cadou o masina de cusut. Multumesc pentru recomandari!

  • Roxana Negut spune:

    Multumesc din suflet pentru recomandare! Am cartea de ceva timp dar am tot amanat sa o citesc. In seara asta sigur o voi citi! Minunata recenzia!

  • Georgia spune:

    Multumesc din inima pentru sfat. Mult succes in continuare. Astept cu nerăbdare articolele tale. Te imbratisez cu mare drag. ?

  • Georgia spune:

    Buna Diana,
    Te admir mult si rezonez cu tot ce scrii. In trecut, dupa ce iti cumparasem Povestile inimii tot speram ca o sa te cunosc si ca ai sa vii la Constanta.
    Ref la Mănâncă, roaga-te iubeste sa stii ca mie mi-a plăcut foarte mult cartea -este călătoria interioara a autoarei care deacopera lumea si se descoperă si pe ea. Am citit chiar si continuarea povestii ei in Si am spus da care este tot o carte plina de aventuri ale ei mutata in afara tarii natale si sfârșind prin a se căsători.
    Imi place foarte mult sa citesc, as scrie si eu dar nu ma pricep, nu am facut studii, nu sunt jurnalist. Iti scriu pentru ca dupa ce am citit acest articol mi-am adus aminte din nou de ceva ce ma doare: nu îmi dau seama ce îmi place si ce anume ar trebui sa fac ca sa mă simt împlinită dpdv profesional. Pe plan familial sunt foarte fericita pentru ca sunt mămică unui copil minunat. Cum am o clipa de liniste citesc. In general citesc carti motivationale, rwzonez cu aproape tot, imi vin idei dar apoi imi pierd pe parcurs entuziasmul si nu ma pot urni.
    Imi place fotografia, imi plac călătoriile, mă gândisem sa fac si eu un blog, imi place sa experimentez in bucătărie dar nici un lucru nu îmi pare sa îmi placa asa demult încât sa visez numai la el ai sa mă urnesc sa fac ceva in privinta lui. Un sfat ai pentru mine? Iti multumesc din inima pentru tot ceea ce faci si iti doresc mult succes in continuare.

    • Draga Georgia,
      Multumesc pentru cuvintele frumoase 🙂 Imi pare rau ca n-am ajuns sa ne cunoastem pe vremea ,,Povestilor…”, dar nu e timpul pierdut. Viata le asaza pe toate.

      Referitor la ceea ce iti place, dar nu suficient: cel mai bun si practic sfat pe care ti-l pot da este sa testezi. Sa incerci inainte de a renunta la o idee. Poate ca bucataria nu e vocatia vietii tale, dar ce ar fi daca ti-ai face un blog pe care ai pune 2-3 retete? Ai vedea atunci daca-ti face placere activitatea in sine, daca te provoaca. Uneori pofta vine manancand. Cel putin vei sti ca nu e pentru tine. In ziua de azi nu trebuie sa mai ai studii formale pentru a face un anumit lucru. Daca te pricepi un pic si iti place, absenta studiilor se compenseaza prin munca autodidacta si entuziasm. Incearca. Ia-o ca un experiment.

      Te imbratisez.

      Diana

  • Odetta spune:

    Multumesc, Diana!
    Ai o putere de daruire remarcabila! Ma convingi cu si la fiecare articol.
    Imi place cum care tratezi fiecare subiect, indiferent despre ce este vorba . Chiar pui suflet in ceea ce faci.
    Am cumparat si eu cartea. La asa o recomandare, nici nu se putea altfel. Fireste ca am rezonat si la alte ,,magii”!
    Esti incantatoare! Multumesc!

    • Iti multumesc foarte-foarte mult pentru aceste cuvinte, m-ai facut tare fericita. Pun, intr-adevar, mult suflet in fiecare articol si ma bucur enorm cand oamenii speciali apreciaza asta. Multumesc!

  • Anca spune:

    Am pe lista de lectura aceasta carte. Mi-a mai fost recomandata de catre o persoana pe care o admir. Genial articolul. Mie imi place sa pictez, sa mesteresc tot felul de lucruri si sa scriu, dar de fiecare data cand creez ceva, ma simt sleita de puteri, vulnerabila, stoarsa, ca si cand as fi lasat in lucru respectiv o parte din mine. Imi place ideea de a face ce iti place fara sa iti dai viata peste cap, fara sa te intereseze prea tare daca faci bine sau nu. Multi dintre noi ne temem de criticile celorlalti si simtim nevoia sa fim validati si acceptati, de aceea renuntam iainte de a incepe si nu ne dam ocazia sa facem greseli din care sa invatam.

  • Bookish spune:

    Mă înscriu și eu în categoria celor pe care Eat, Pray, Love nu i-a dat pe spate. În general mă urnesc mai greu să citesc o altă carte de un scriitor care nu m-a impresionat la prima lectură, dar sper să mă debarasez de preconcepții și poate o să încep chiar cu volumul ăsta 🙂

  • Dupa primele paragrafe stiam ca eu trebuie sa citesc cartea asta. Acum o citesc. Cartea imi vorbeste! imi explica tot, pana si ce credeam ca am inteles deja. Eu, care ma lupt cu creativitatea de cand ma stiu, acum aflu, in cel mai relaxat mod posibil, ca „arta nu trebuie sa fie nici originala, dar nici importanta nu trebuie sa fie” Eu chiar asteptam sa imi folosesc talentul pe ceva maret, amanand proiecte mici pentru ca sunt neimportante 🙁 iti mulumesc pentru recomandari, ma bucur ca transmiti informatii frumoase, interesante si de calitate.

  • Teodora spune:

    M-ai convins sa ii dau o noua sansa lui Elizabeth Gilber si voi cumpara cartea. Ca si tine, Eat, Pray, Love m-a lasat complet rece. Astazi am invatat ceva din articolul tau: cand imi vin in minte paragrafele, sa le scriu imediat ce au aparut si sa nu mai astept pana cand am timp. Sa fac timp :))) Multumesc si revin cu impresii dupa lectura!

  • Lavinia spune:

    Foarte frumos articol, Diana! Multumesc! M-a incantat.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.