Mister, știință, istorie, pasiune…

 

Povestea Oanei Ghiocel – regizor și producător de documentare – le are pe toate, din plin.

 

În 2020, în plină izolare globală, scriam pe Fine Society povestea completă și palpitantă a Oanei, de la emigrarea în Statele Unite ale Americii la vârsta de 15 ani până la cariera de succes ca realizator de documentare și specialist de facto în tot ceea ce ține de omul din Neanderthal.

 

Povestea inițială o găsiți aici: Oana Ghiocel trăiește visul american, regizând documentare despre misterele României.

 

Dacă la acel moment Oana îmi povestea despre pauza forțată a filmărilor, în contextul pandemiei, la reîntâlnirea noastră din primăvara lui 2023 am reușit s-o prind doar între două călătorii de cercetare. Între Peru, Spania, Franța și, bineînțeles, Bușteni, locul sufletului ei.

 

Documentarul „Enigma Sfinxului din Carpați”, lansat în 2020, a fost realizat cu sprijinul celebrului producător american Bill Cote și se bazează pe cercetarea de teren desfășurată alături de geologul american de renume mondial Dr. Robert M.Schoch.

 

Schoch este omul care a demonstrat că Sfinxul din Egipt este cu mii de ani mai vechi decât datarea convențională care îl plasează în perioada 2.500 î.Hr, susținând această ipoteză în fața lumii întregi.

 

Documentarul realizat de Oana Ghiocel și Robert Schoch în Bucegi a fost preluat de către Off the Fence, faimoasa companie specializată în documentare de știință și aventură care realizează programe pentru BBC, National Geographic și Discovery, și a fost distribuit în întreaga lume.

 

Din păcate, deși Oana are toată deschiderea în acest sens, documentarul nu poate fi vizionat în regim permanent pe nicio rețea de streaming din România, cel puțin pentru moment.

 

În prezent, Oana lucrează intens la continuarea „trilogiei” Sfinxului, respectiv o a doua și o a treia peliculă care să închidă cercul.

 

Cel de-al doilea documentar din serie preia povestea de unde a lăsat-o „Enigma Sfinxului din Bucegi”, arătând cum istoria Sfinxul românesc se leagă de monumentele misterioase de pe culmile din Peru și cum omenirea este realmente conectată de un fir invizibil.

 

La baza acestor argumente științifice stă cercetarea extraordinară a unui peruan pe nume Daniel Ruzo care, în perioada comunistă, a realizat un documentar interzis ulterior de Securitatea lui Ceaușescu.

 

Cercetătorul peruan Daniel Ruzo este un personaj misterios și atipic în lumea științifică: avocat la bază, și-a dedicat 30 de ani din viață cercetării vechilor monumente de piatră de pe vârfurile munților sacri.

 

După ce a venit în 1968 în România și a documentat istoria Sfinxului, Ruzo a declarat oficial că în Bucegi se află urmele celei mai vechi civilizații europene și că ar putea exista inclusiv o rețea de galerii și tuneluri subterane, sub platoul Bucegi.

 

În urma cercetărilor sale din 1968, Ruzo a realizat documentarul „Mistere în piatră” care, după două difuzări la Cinematograful Scala din București, a fost interzis de Securitate, iar Ruzo a fost nevoit să părăsească rapid țara.

 

Oana a colaborat îndeaproape cu descendenții lui Daniel Ruzo – fiul, nepotul și strănepotul acestuia – care au moștenit fascinația lui Ruzo pentru misterele Sfinxului.

 

Nepotul este explorator National Geographic și artist vizual, strănepotul este geolog, iar fiul are o fundație de cercetare care continuă eforturile lui Daniel Ruzo.

 

De 15 ani, Oana comunică îndeaproape cu ei, făcând schimb de poze și de notițe de cercetare, iar anul trecut au reușit să se coordoneze toți patru pe platoul Marchahuasi din Peru.

 

Platoul Marcahuasi se află la aproape 100 de kilometri de Lima, capitala statului Peru, la o înălțime de 4.000 de metri. Chiar dacă nu are celebritatea fabulosului Machu Picchu – Marcahuasi rămâne unul dintre cele mai misterioase locuri din lume.

Fiind un platou vulcanic, este înconjurat de prăpăstii abrupte care fac accesul aproape imposibil, iar pe suprafața lui se află stânci uriașe cu diferite forme, inclusiv una similară cu Sfinxul din Bucegi.

Daniel Ruzo se numără printre oamenii de știință care au conectat sculpturile de pe platoul Marcahuasi cu roci similare din Mexic, România, Anglia, Egipt, Australia, Franța și Brazilia.

 

Fiul său, prin fundația de cercetare pe care a înființat-o, a făcut multe măsurători asupra Sfinxului de pe platoul Marcahuasi, arătând modul în care aceste tipuri de roci aveau o semnificație și o poziționare relevantă geografic și ritualic deopotrivă.

 

”De exemplu, dacă figura sculptată se află într-un punct, iar tu urmărești unghiul în care ea privește, vei găsi în acea direcție a privirii o altă stâncă aliniată cu prima. În același timp, amândouă sunt aliniate la solstițiu și la echinocțiu, dar și la anumite corpuri cerești, de exemplu Pleiadele, una dintre cele mai vechi constelații”, explică Oana.

 

Această poziționare în raport cu reperele esențiale ale boltei cerești avea atât un rol ritualic, simbolistic, cât și unul eminamente practic: nevoia primară de a înregistra trecerea timpului, de a ține un calendar și a fi conectat cu succesiunea anotimpurilor.

 

Analizând cele peste 12.000 de fotografii făcute de Daniel Ruzo și filmând propriu-zis pe platoul Marcahuasi, Oana și echipa ei au realizat că aceste figuri au fost gândite pentru a fi privite în deplinătatea frumuseții lor doar în anumite momente ale zilei, respectiv la apus și la răsărit, în funcție de incidența razelor de soare.

Totodată, capul Sfinxului din Bucegi, al celui din Egipt și al celui din Peru au aproximativ șase metri, o coincidență doar aparentă: „Trebuiau să fie văzute clar, să creeze un sentiment de monumentalitate și să rămână ca repere geografice”.

 

Tocmai din cauza drumului greu accesibil spre platoul Marcauashi, Oana a ales să locuiască efectiv într-un sat din apropiere, pe tot parcursul filmărilor.

 

Poveștile adunate din acel sat cu doar 1000 de oameni sunt incredibile și merg de la lumea șamanilor până la cea a universului mitologic.

 

”Acea zonă a Americii Latine trăiește propriu-zis între două lumi: lumea noastră și o altă lume. Ei sunt conectați mental la alte civilizații și alte vremuri”, povestește Oana.

 

De exemplu, una dintre doamnele din sat, proprietara singurului restaurant din zonă, avea o credință atât de puternică în existența animalelor mitologice încât trăia într-o spaimă permanentă. ”Ne-a ajutat să explorăm zona, iar noaptea se baricada în cortul ei, de teama animalelor mitologice despre care îi povestiseră toată viața părinții și bunicii ei. S-a speriat inclusiv când am adus la filmări o carte în care apăreau ilustrații cu aceste animale mitologice”.

Pare straniu, dar când ești crescut în această cultură și auzi de mii de ori aceste povești, totul devine teribil de real: „Aceste frici și convingeri au pornit de undeva, probabil nu în forma pe care o au azi, dar sigur au fost niște simboluri care s-au transmis din generație în generație”.

 

Însuși Daniel Ruzo a pornit, în cercetările lui, de la o curiozitate legată de această venerație pe care poporul lui o avea față de anumite pietre înfățișând animale sau chipuri străvechi.

 

Vara aceasta, strănepotul geolog al lui Daniel Ruzo va veni în Bucegi pentru a realiza, împreună cu Oana, măsurătorile comparative ale Sfinxului din Carpați. Se vor vedea și aici alinierile cu Solstițiul, Echinocțiul și Pleiadele, precum și alte similitudini relevante cu Sfinxul din Marcahuasi.

 

Urmărind poveștile și argumentele științifice ale Oanei, Sfinxul din Bucegi devine la rândul lui fascinant. De exemplu, în funcție de unghiul din care privești, el se schimbă: „Când vii de la Babele, pare mult mai feminin, apoi pe măsură ce te apropii devine bărbătesc”.

 

 

La fel ca restul figurilor similare din alte colțuri de lume, Sfinxul din Bucegi este un element-cheie al reliefului, fiindcă se vede de peste tot.

 

„Privește către Vârful Omu, de la Vârful cu Dor vezi Sfinxul dacă e senin, iar când ești jos, la Peștera Ialomiței, din nou vezi Sfinxul. Nu e o coincidență”, explică Oana.

 

O parte importantă din documentar va fi filmată în alte părți ale lumii, respectiv în peșteri datând din aceleași perioadă, dar și în muzee de artă și în locuri care împrumută din esența creației primordiale.

 

La loc de cinste pe lista de filmări a Oanei se află și operele lui Brâncuși, geniul care a extras esența lucrurilor prin artă și care era la rândul său fascinat de simplitatea artei primitive.

 

Tehnologia actuală ajută mult demersurile cercetătorilor, oferindu-le mijloace la care Daniel Ruzo, cu toată pasiunea lui enormă, abia putea visa în anii ’60.

 

De exemplu, guvernul peruan are în prezent un proiect de mapare 3D a peste 100 de situri arheologice. Ele vor fi survolate cu drone, iar apoi se va crea pentru fiecare dintre ele un model 3D care merge de la 100 de metri deasupra stâncii până la mai puțin de un centimetru deasupra solului.

Tot ceea ce a făcut Oana Ghiocel în cariera de regizor se leagă, într-un fel sau altul, de istorie, dar mai ales de fascinația pentru locul omului din Neanderthal în istoria lumii.

 

”Recunosc că există un lucru care mă fascinează la oamenii din Neanderthal: deși erau legați de mediu în mod direct, ei nu au ales calea materială. Și, chiar dacă au trăit mai mult, peste o sută de ani, nu au ajuns niciodată să pună preț pe material”, îmi povestea Oana la prima noastră întâlnire.

 

”Sunt două abordări atât de diferite de viață – a noastră versus a lor – încât merită să ne uităm un pic înspre ei și să încercăm să-i înțelegem”.

 

Totodată, Oana este fascinată și de locul din care a pornit totul sau, cum glumește ea, de o informație pe care e posibil să n-o aflăm niciodată: cine a fost primul Leonardo Da Vinci din istorie?

 

„Cum și cui i-a venit primul impuls de a sculpta așa ceva în piatră? Vorbim despre o generație genială sau doar despre niște oameni absolut geniali, strict niște individualități care au avut viziunea asta și au realizat-o din imaginația proprie?”

 

Cele mai vechi amintiri ale Oanei se leagă de Bușteniul în care a copilărit, de munții Bucegi și de urșii pe care-i vedea noaptea dând târcoale casei.

 

Chiar dacă viața a dus-o în celălalt colț al lumii, studiind scenaristică, regie, producție și montaj de film documentar la Boston, a știut mereu că poveștile pe care le are de spus sunt acasă, în România. Și că, la momentul potrivit, vor prinde contur.

 

Conectată mai mult decât noi, restul, la ciclurile naturii și la ritmurile străvechi ale omenirii, Oana crede în faptul că lucrurile se întâmplă atunci când le vine vremea: Dacă am obstacole făcând un proiect sau ceva nu merge, atunci știu sigur că trebuie să las puțin frâiele și că acel lucru se va îndeplini, la un alt moment temporal, la o scară mult mai mare decât cea imaginată de mine vreodată.