Despre tot ce-i fin și fain

Moodboard-ul meu de vara asta și produsele Chanel care fac parte din el

By 22 mai, 2018Lifestyle
read time 5 min
 
22 mai, 2018

Moodboard-ul meu de vara asta și produsele Chanel care fac parte din el

Pentru mine, vara aceasta este despre nuanțe pastelate cu un strop de strălucire, despre rochii albe, bluze marinărești în dungi bleumarin și roșii, espadrile și un „mood” de croazieră relaxată, indiferent unde m-aș afla: la mare sau în mijlocul celui mai aglomerat oraș.

by

Întâi de toate, vă avertizez: în acest articol veți mai găsi cuvântul „mood”. Nu e același lucru cu „atmosferă”, care îmi inspiră ceva strict exterior: un context, o conjunctură. Pentru mine, „mood” are și o componentă interioară. E vorba de cum ne simțim noi în raport cu un lucru și cu o anumită perioadă: a anului sau chiar a vieții. 

 

Am în permanență moodboard-uri în concordanță cu felul în care mă simt și cu ceea ce caut într-o anumită perioadă a vieții și când mă uit la cele din trecut descopăr mereu ceva despre mine. Moda și machiajele sunt eminamente o chestiune de mood: ceea ce alegi să porți într-o anumită perioadă spune multe despre ceea ce cauți și ceea ce vrei să fii. Nimeni nu vrea să fie la fel tot timpul și, atât timp cât rămâi fidel propriului stil, poți să experimentezi și să te joci.


 

În această perioadă a vieții, cel mai bine mi se potrivește atitudinea relaxată, pe care mi-o inspiră colecțiile „cruise” ale brandurilor. Croazieră, apă, mare, lucruri ușor mai largi, puțin boeme, nimic mulat, nimic strident, nimic care să fie „prea mult”.

 

Ideea de „croazieră” în sine inspiră relaxare, iar termenul de „viteză de croazieră” e despre acel ritm în care navigăm pe un fir lin, aproape fără efort. Asta caut eu de la vara asta, iar ceea ce au propus cei de la Chanel îmi place foarte tare.

 

Știți deja că îmi place Chanel, mă regăsesc în filozofia lor și în ceea ce fac ei. Nu sunt nici ambasadorul lor, nici nu e vreo campanie plătită, de câte ori scriu despre ei scriu din convingere, ca despre orice altceva de pe site. Nu îmi place, nu scriu.

 

 

De ce moodboard-ul meu de vara asta se inspiră din colecția Chanel Cruise, atât cea de modă cât și cea de beauty?

 

Mă voi referi aici atât la modă, cât și la cosmetice, fiindcă una o determină pe cealaltă. În primul rând, pentru că veți vedea mult acest nume în poze, ”La Pausa” este denumirea faimoasei vile a lui Coco Chanel de pe Riviera Franceză, care a reintrat în portofoliul casei în 2015, după 61 de ani. 

 

Construită și decorată de Coco însăși, în 1928, a fost vândută tot de celeba creatoare în 1954, după moartea iubitului său, Ducelui de Westminster. Cumpărătorul a fost scriitorul american Emery Reves, care a folosit-o pentru a primi oaspeți precum Winston Churchill, Greta Garbo sau Jackie Onassis. 

 

Revenită în posesia casei Chanel acum trei ani, „La Pausa” a devenit o parte esențială din povestea contemporană a brandului, deloc întâmplător ea fiind laitmotivul prezentării de modă Cruise 2018. Când mi-am compus în minte ținutele pentru vacanță, m-am gândit și la „mood”-ul prezentării Chanel, fiindcă foarte multe piese din dulapul meu se potrivesc cu acea stare de spirit.

 

O prezentare de modă nu înseamnă doar o listă de produse de cumpărat, înseamnă multă inspirație, înseamnă o stare care-ți rămâne imprimată în suflet și pe retină și te ghidează în tot ceea ce cauți. De asta îmi place să intru mereu în toate magazinele care-mi atrag atenția și să urmăresc toate colecțiile care mă interesează: pentru că-mi deschid imaginația și îmi lărgesc orizontul creativ.

 

Dacă hainele poartă semnătura lui Lagerfeld, colecția de machiaj semnată de Lucia Pica duce mai departe aceeași poveste. Vara lui 2018 e despre transparențe, naturalețe, piele nudă în sensul de ten curat și fără exces de cosmetice, despre nuanțe pastelate și despre blândețe. Blândețe cu tine însăți și cu ceea ce porți.

 

La evenimentul la care a fost invitată în România, Rodica Paleologue, personajul despre care eu am scris prima dată cu doi ani în urmă (aici și aici) , a răspuns ceva simplu și minunat, la întrebarea mea despre ce sfat i-ar da unei fete din vremurile noastre:

 

”Să fie mai blândă cu ea însăși. Eu mi-aș fi dorit să fi fost mai blândă cu mine”.

 

 

Cuvintele ei au rezonat cu mine, prin urmare vara asta caut blândețea în tot. Culori, produse, senzații pe care mi le lasă lucrurile pe care le port și pe care le folosesc.

 

Lucia Pica a creat câteva care mi-au plăcut enorm și care pornesc de la filozofia ei conform căreia metoda de aplicare e totul: „Totul ține de cum aplici un produs. Poți să ai în continuare strălucirile și sclipirile verii, dar să faci totul să pară mai transparent, mai natural, ca și cum ar fi parte din pielea ta”.

 

 

Colecția de vară este un pic mai extravagantă decât gusturile mele obișnuite, dar tocmai detaliul Luciei Pica – că aplicarea contează mai mult decât „extravaganța” culorii – a fost cheia. Aplicate delicat, chiar și nuanțele de auriu și bronz, pe care altminteri recunosc că nu m-aș fi gândit să le port – devin doar o transparență mai strălucitoare.

 

Blush-ul roșu este o pată de culoare care prin tapotare nu face decât să „învioreze” obrajii, iar pentru cine se bronzează, L’Eau Tan creat de Olivier Polge, parfumierul oficial al casei, accentuează delicat bronzul și parfumează în același timp.

 

Recunosc că eu folosesc în continuare și varianta de „Fragments d’Or”, de la Crăciun, mai ales de când s-a făcut cald afară. Nici nu mai aplic parfumul în sens clasic, îmi dau pe picioare și brațe cu „Fragments d’Or” și rezultatul e o piele doar puțin irizată și o mireasmă care durează.

Firește că aici vorbesc despre stilul meu de machiaj, unul mai discret spre inexistent, dar tot în funcție de modul de aplicare nuanțele paletelor și ale creioanelor pot fi accentuate după voia inimii și după gustul fiecăreia.

 

 

 

 

Toate noile creații de beauty Chanel se găsesc în Chanel Espace Beauté din Băneasa Shopping City. Mergeți, testați, puneți multe întrebări, aflați ce vi se potrivește. Curaj și… frumusețe!

Foto: Chanel

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK