Polly Samson – Un teatru pentru visători. Scurtă cronică de carte
O carte pe care ar trebui s-o citească oricine s-a simțit măcar o dată prins în mrejele muzicii lui Leonard Cohen și fascinat de atmosfera verilor boeme din insula Hydra, locul care i-a marcat cel mai tare viața.
Am citit aceasta carte în avion, București-Dubai dus-întors, și m-am simțit ca într-o vară boemă în Grecia.
Există și o melodie care se potrivește perfect stării pe care mi-a trezit-o: “Summertime Sadness”, a Lanei del Rey, fiindcă în paginile cărții soarele Greciei ascunde tristețe și deșertăciune.
Recunosc că numele lui Leonard Cohen pe coperta patru m-a făcut să iau cartea din teanc, fiindcă volumul e promisiunea unei întoarceri în timp.
Acțiunea se petrece în anii ‘60, în insula Hydra din Grecia, unde neînțeleșii lumii, boemii și creativii răzvrătiți ai vremurilor se strângeau pentru a trăi viața hedonistic. Oameni precum scriitorii Charmian Clift și George Johnston, dar și Leonard Cohen și a sa Marianne (inspirația pentru melodia “So Long, Marianne”).
Cartea este o ficțiune narată prin glasul personajului Erica, o tânără englezoaică aflată în doliu după moartea mamei, care își promite sieși că nu va repeta viața nefericită a mamei ei, ci va trăi, în schimb, viața pe care mama ei și-ar fi dorit-o.
În Hydra, ea ajunge pe orbita grupului boem și celebru într-un mod care îi permite să-i observe îndeaproape, să-i judece tacit și să devină fascinată de ei pentru totdeauna.
Nu se întâmplă mare lucru în carte, nu e vreo intrigă palpitantă, ci mai mult o analiză fină a vieții și a alegerilor ei, având ca decor obiceiurile și atmosfera unei Grecii care nu mai există.
După ce o termini, îți vine să cauți pe net poze din Hydra anilor ‘60 și să cauți scrierile lui Charmian Clift.
E o carte despre ciclurile vieții, dar și despre diferența dintre așteptările noastre și ce face timpul cu ele. Vine și cu un CD cu muzică compusă de soțul scriitoarei – David Gilmour de la Pink Floyd – dar în avion eu am citit-o cu muzica lui Cohen în căști.
Inevitabil, cartea m-a dus cu gândul la documentarul “Words of Love”, despre Marianne și Leonard, de care am scris mai demult aici: Documentarul despre Leonard Cohen și Marianne: o poveste care-ți frânge inima.
Cei doi au murit la 3 luni distanță, iar Leonard i-a trimis lui Marianne, pe patul ei de moarte, o scrisoare de rămas bun, spunând că “vine pe urmele ei, atât de aproape încât o prinde de mână”.
O carte dulce-amăruie, care te dogorește și apoi îți lasă sufletul trist.