Despre tot ce-i fin și fain

Vine iarna vrajbei noastre.

By 6 octombrie, 2021Lifestyle
read time 5 min
 
6 octombrie, 2021

Vine iarna vrajbei noastre.

„Winter is coming” și noi toți suntem dușmani.

by

Știam deja că suntem cu toții diferiți.

 

Doar că niciodată până acum nu ne-am văzut cu atâta claritate.

 

De când purtăm măști, ne-am dat jos alte măști.

 

Pentru că ultimii doi ani le-au erodat răbdarea, nervii, economiile, viețile, tot mai mulți oameni se arată exact așa cum sunt. Își dezvăluie convingerile și principiile profunde, inclusiv cele cărora, până acum, se temeau poate să le dea glas.

 

Și știți care e hashtag-ul acestei perioade? #Fiecarepentruel. Sau #ImpotrivaTuturor

 

Nu e ca și cum până acum era altfel, în fond ne naștem și murim singuri, dar niciodată până acum nu a fost mai pregnant sentimentul că suntem ”noi și restul lumii”.

 

E un sentiment care dă vertij, ca atunci când stai pe acoperișul unei clădiri, la etajul 10, te uiți în jos și ți se înmoaie picioarele. Ești… singur.

 

Cândva, într-o carte a lui Jack Canfield, un autor de leadership, am citit ceva care s-a lipit de mintea mea. Nu mai țin minte mare lucru din carte, dar acea frază n-am uitat-o.

 

El spunea, foarte plastic, că perspectiva ta de viață în acest moment și destinul tău stau în răspunsul sincer la o întrebare simplă și elocventă: „Is this a friendly universe?”.

 

A fost o întrebare pe care am folosit-o, în ultimii ani, pentru un fel de recalibrare.

 

Când mi se părea că alunec spre pesimism, îmi aminteam: ”Hei, Diana… cum vezi tu lumea asta, acum și aici?”. Dacă răspunsul era instantaneu NOT FRIENDLY, îmi dădeam seama că trebuie să schimb ceva, că am acumulat în jur prea mulți oameni toxici, raporturi de complezență și lucruri care nu îmi făceau bine.

 

Dar acum… cum aș putea să-mi răspund eu la această întrebare?

 

Cum să-mi răspund când mă întâlnesc zilnic cu oameni care urlă unul la altul din cauza măștilor? Sau a distanței sociale obligatorii? Sau a vaccinului? Sau din cauza a toate trei?

 

Ieri dimineață am citit că nu se mai fac operații în spitalele din România, dacă nu sunt urgente, orice ar însemna acest „urgent”. Nu mai există decât COVID.

 

La câteva minute după ce am împărtășit și eu informația respectivă, mi-au scris oameni care îmi spuneau, fiecare, oful lor: de la operații de menisc anulate și pacientul trimis la fizioterapie (deși el nu poate pune piciorul jos de durere) până la probleme de tiroidă, de stomac, de cap. Niciuna urgentă și empatie zero pentru pacient.

 

Se propagă această spirală a durerii și… scapă cine poate.

 

Acum două zile, într-un magazin, stăteam la coadă și în fața mea era o mamă cu un copil mic.

 

Copilul țipa și alerga prin magazin, iar mama avea masca doar pe gură. Vânzătoarea o roagă, calm și politicos, să își pună masca pe nas și să nu lase copilul să alerge prin zona respectivă, pentru că sunt sticle pe rafturi și se poate lovi.

 

Reacția mamei respective, către vânzătoare?

 

”N-ai copii, nu? Nici n-o să ai! Mă auzi? NU O SĂ AI NICIODATĂ COPII! După ce că ne închid ăștia în case ca pe animale, vrei să îmi țin și copilul legat? Să îmi pun botniță? Ai auzit? N-o să ai niciodată copii, ascultă-mă pe mine!”

 

Menționez că doamna care emitea aceste cuvinte alese era îmbrăcată elegant, coafată, cu soțul la fel de elegant după ea. Până a deschis gura, chiar ai fi avut pretenții de puțină decență.

 

O prietenă mi-a povestit cum, la un restaurant din centru, pe care-l frecventăm amândouă destul de des, doi oameni au venit împreună, apoi au început să se certe pro și contra vaccin, și-au urlat vorbe grele – în mijlocul localului – și au plecat care încotro.

 

Doar trei exemple din ultima săptămână.

 

Aceasta e lumea în care trăim. E oare un univers prietenos?

 

Nu știu ce să zic.

 

Am scris un text aici, în vară: Cum să fii fericit, când e atât de mult rău pe lumea asta?.

 

Nu am vreo abilitate extrasenzorială, dar sunt un om hiper-empatic, iar pentru mine emoțiile sunt palpabile. Ca și cum aș putea întinde mâna și să le prind.

 

În ultima vreme simt tot mai acut răul despre care scriam. Îl simt în oase, în ceafă, îl simt când deschid știrile și nu știu ce grozăvie mai urmează.

 

Îl simt când merg printre oameni și prind numai conversații răstite și vorbe grele. Îl simt când văd cum ne uităm unii la alții, aproape cu ură.

 

Cel de lângă tine e dușmanul.

 

Am crezut mereu că „Binele învinge”. Binili învingi… cum era gluma?

 

Încă mai cred, dar nu cred că Binele este atât de clar cum îl vedem noi și că uneori drum spre el trece prin rău.

 

Nu am o soluție, acesta nu e un articol în care vă explic vreun secret al vieții, ci doar vreau să spun ce simt și cum simt. Poate nu sunt singura în această situație.

 

Invariabil, ajung la unul dintre motto-urile mele, împrumutate de la Winston Churchill: „When you are walking through hell, keep walking”.

 

Undeva, cumva, vom ieși pe cealaltă parte.

*******

Acest articol este parte a inițiativei editoriale independente „A CINCEA PUTERE”.

 

Cristina Stanciulescu, Ana Bîtu, Noemi Meilman Mara Coman și cu mine ne-am unit vocile sub conceptul #AcinceaPutere.

 

Este un hashtag, un proiect și o “umbrelă” sub care noi cinci vom scrie periodic pe teme din actualitate, pe subiecte care înseamnă ceva pentru noi și care ne fac să NU vrem să tăcem și să ignorăm. Este un proiect de idei, de concept, de convingere, nicidecum un proiect comercial.

 

Fiecare dintre noi scrie la propria platformă și suntem complet independente editorial una de cealaltă, însă vocile noastre se vor auzi – sau citi, mai exact – atunci când ceva din agenda socială zilnică ne aprinde imaginația. 

 

Uneori e mai comod să taci în fața subiectelor delicate, e mai simplu și cu mai puține bătăi de cap. Îți asumi însă și faptul că nimic nu se va clinti din loc.

Pentru mai multe idei și inspirații, mă puteți urmări pe pagina mea de Instagram.

Foto: Unsplash

4 Comments

  • Ella spune:

    Nu, nu traim intr-un univers prietenos. Omul a fost mereu violent, ignorant daca ne uitam in istorie. Suntem agresivi pentru ca suntem nefericiti,ptr ca ne ocupam toata ziua indeplinind taskuri impuse de societate, ptr ca avem putin timp sa facem ce iubim, ptr ca de multe ori putem solutiona o problema cu agresivitate si nu cu zambet. Ma gandeam cat ne linistita mintal am fost in pandemie si ma intrebam de ce. Ptr ca nu am fost in contact cu oamenii, ptr ca nu m-a deranjat zgomotul de masini, avioane, ptr ca parcurile si starzile erau curate. Se zice ca suntem facuti sa trim in societate, o fi oare asa? E complicat si e mult de dezbatut pe tema asta.

  • Elena spune:

    Atât de adevărat! Fiind o persoană empatică simt că nu mai poți discuta civilizat fie pro, fie contra. O urmă de vrajbă, aș îndrăzni să spun, s-a insinuat încet și perfid în fiecare unitate, prieteni, familie, cunoscuți. Răbdare și multă rezistență psihică.

  • Mihaela spune:

    Chiar ai nimerit acest articol cu vizita mea in Romania pe 2 saptamani. Am venit din Scotia. Ai dreptate, e multa negativitate si frustrare aici in România și nu numai legata de vaccin su mulți nervi și graba in trafic, in magazine. . Îmi e foarte evidentă mai ales venind din alta țara.am crezut ca sunt deprimați scoțienii de la vreme, dar acum îmi dau seama de fapt ce mult calm și rabdare exista in Scoția. Și fără dezbateri și certuri despre vaccine, in jur de 90% vaccinați.

  • Andreea spune:

    Mi se pare ca s-a generat o asa ura intre noi si segregare de nu imi vine efectiv sa mai ies din casa si sa mai socializez. M-am refugiat in carti si in bula mea pe Instagram unde urmaresc conturi de design interior si de gatit . Incerc sa ma bucur de fiecare zi alaturi de sot si de copii.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.