Acum câteva luni, o doamnă dintr-o altă generație mă întreba, revoltată, de ce vorbește toată lumea „de sustenabilitatea asta”. 

 

Brusc, nimic din ce facem nu mai este bun, trebuie să renunțăm și la plastic, și la aia, și la ailaltă. ”Sigur s-a dat tonul de undeva, de ce până acum puteam trăi bine-mersi și acum brusc trebuie să ne sucim complet?”.

 

Întrebarea doamnei era legitimă, în felul ei. 

 

Ideea de sustenabilitate aparține ultimei decade și a fost asimilată, în primă instanță, ca o tendință în plus. O modă.

 

Deși se bazează pe niște lucruri necesare și de bun-simț, ba chiar pentru binele nostru, încă o asimilăm cu ceva ce ni se bagă pe gât cu forța.

 

Când vorbim despre sustenabilitate, am constatat că există patru tipuri diferite de discurs.

 

Primul tip de discurs este discursul „Lăsați orice speranță”

 

Crezi că, dacă sortezi tu plasticul, are vreo importanță? Restul oricum n-o fac.

 

Degeaba vrei tu să-ți cumperi mai puține haine, tu ești un singur om și oricum se cumpără tone de lucruri în lume. 

 

Parcă de la o pungă de plastic în plus moare planeta!

 

Astea sunt lucruri pe care le-am auzit de prea multe ori de la oameni care neagă pur și simplu ideea că gesturile lor ar avea vreun impact, așa că încearcă să te convingă și pe tine că nici ale tale nu au vreun rost.

 

Al doilea tip de discurs este discursul „Totul sau nimic”

 

Ce să spun… reciclezi hârtie și PET-uri. Mare lucru. Dar folosești detergent la sticlă de plastic, nu? Păi vezi, degeaba zici că trăiești sustenabil.

 

Folosești metroul zilnic, în loc de mașină. Mda… dar pleci în vacanță, iei avionul? Păi degeaba atunci. Vezi, degeaba încerci să fii sustenabil.

 

Ce tot vorbesc brandurile de sustenabilitate? Parcă dacă elimină trei paie de plastic are vreo importanță! Să schimbe tot, dacă se poate azi, altfel e egal cu zero.

 

Acest discurs radical este chiar mai des-întâlnit, ori de câte ori cineva vorbește despre sustenabilitate sau când un brand își face o strategie pe termen lung în acest sens. 

 

Dacă de mâine dimineață nu poți să trăiești complet sustenabil sau dacă brandul cutare nu își schimbă peste noapte toate procesele de producție dezvoltate în ultimii 50 de ani… clar, totul e în van.

 

E doar marketing, e o prostie, e un nonsens. Nu există pași mici, totul trebuie să fie instantaneu sau deloc.

 

Al treilea tip de discurs este discursul „Realisto-sceptic”

 

Aș vrea să cumpăr lucruri mai trainice, dar nu am bani decât pentru branduri de masă, așa că nu am nicio șansă să fiu sustenabil.

 

Nu am timp să caut alimente de la producători locali, să mă duc la ferme, să testez. Eu abia apuc să ajung la supermarket! 

 

Eu vreau niște lucruri normale, la un preț bun. Nu vreau să-mi schimb toate obiceiurile, să merg să cumpăr din alte părți, nu am timp și energie pentru asta. Și nici bani.

 

În această categorie intră oamenii care își doresc să trăiască mai sustenabil, dar care se poticnesc în partea procedurală, având împresia că trăitul mai „curat” pentru planetă înseamnă să renunțe la toate obiceiurile lor, să-și dea programul peste cap, să nu mai cumpere nimic din ceea ce le place și să aibă în dulap trei bluze și o fustă, care să coste cât costa toată garderoba lor anterioară la un loc.

 

Nicidecum.

 

Toate cele trei categorii au sâmburele lor de dreptate, dar niciuna nu vede lucrurile obiectiv, ci strict de pe una dintre laturi, respectiv latura fatalismului. Oricum nu are rost, oricum e inutil…

 

Deși am scris de mai multe ori pe tema asta (și găsiți la finalul articolului lista cu povești anterioare), vreau să ofer viziunea mea despre aceste mituri, fiindcă niciodată nu le-am adresat frontal.

 

Mi-ar plăcea să înțelegem trei lucruri esențiale despre sustenabilitate:

 

PRIMUL LUCRU: Puțin cu puțin se adună

 

Vă dau un exemplu care mie îmi va rămâne în cap multă vreme de acum încolo.

 

Săptămâna trecută, am primit spre testare noua mascara „Volume” de la Yves Rocher, iar pe broșura de prezentare scria atât: „Toate sigiliile din plastic ale ambalajului au fost înlăturate. Rezultatul: o reducere de 4 tone de plastic utilizat anual”.

 

Sigiliile de plastic, pe care le știam de la produsele anterioare pe care le-am avut, erau minuscule. Practic un „degetar” de plastic subțire. Doar că eliminarea acelui degetar a dus la o reducere de patru tone de plastic.

 

Tone. De la un singur produs, de dimensiunea unui pix.

 

Și noi, oamenii, suntem tot ca acele recipiente de mascara: poate că renunțarea mea la plastic echivalează cu 20 de pungi în minus lunar, dar dacă 100 de oameni fac asta, deja sunt 2000 de pungi.

 

Pot fi 20.000 de pungi, 200.000… Mai pare puțin? Mai pare insignifiant?

 

Ne-am obișnuit să considerăm că doar gesturile mari, grandioase, au rost, iar celelalte sunt inutile și nu merită făcute. Este tocmai invers.

 

AL DOILEA: Nu totul se poate face peste noapte, dar e bine că se face

 

Nu e o competiție, e un demers colectiv și gradual, iar a ține cuiva socoteala ce face și nu face este inutil.

 

Nimeni nu trăiește complet sustenabil în acest moment, poate doar oamenii izolați la ferme, în munți, care consumă strict ceea ce produc. Noi, restul, ne adaptăm cum putem.

 

Cel mai rău lucru pe care-l poți face, ca susținător al sustenabilității, e să-i dai în cap unui om care încearcă, pe motiv că nu face destul de mult, de repede, de eficient. Ai prefera să nu încerce deloc?

 

Faptul că se străduiește, că-și dorește schimbarea, că înțelege fenomenul, toate astea contează enorm. Toți începem de undeva, în funcție de cât de pregătiți sau de conștienți suntem.

 

Să-i ții unui om contabilitatea obiceiurilor sustenabile versus celelalte este ca și cum i-ai spune că oricum e inutil ce face, că dă cu minus și că mai bine se lasă păgubaș. Această cârcoteală nu ajută pe nimeni și cu siguranță nu face lumea un loc mai bun.

 

De asemenea, și acest val de ură îndreptat împotriva oricărei companii care rostește cuvântul „sustenabilitate” este contraproductiv.

 

Nu ne ajută cu nimic și zădărnicește toate inițiativele de schimbare, fiindcă orice proiect în direcția sustenabilității este văzut strict ca reclamă, instrument de marketing sau minciună.

 

Introduce un retailer un proiect de reciclare? Doar atât, de ce nu se face mai mult?.

Se schimbă câteva ambalaje în variantă fără plastic? Mare lucru. Să le schimbe pe toate!

Vine un brand cu planul de a scădea poluarea în următorii 5/10 ani? De ce nu acum? Peste 5 ani e prea târziu.

 

Da, și eu mi-aș dori să mă trezesc mâine dimineață și să trăim într-o lume complet sustenabilă, unde toate mecanismele de producție și comerț sunt gândite pentru a fi prietenoase cu mediul.

 

Din păcate, în ultimii 50 de ani nu am trăit așa, nu s-au produs lucruri așa, nu am operat în acești parametri. Există inerție, proceduri, semnături de dat, decizii de adoptat în consilii de administrație. Există multe opreliști care nu se văd.

 

Departe de mine gândul de a găsi circumstanțe atenuante, dar sunt realistă și încerc să gândesc fără patimă și fără supărări inutile.

 

Așa cum unui singur om i se pare dificil să-și schimbe obiceiurile de azi pe mâine, unei companii cu mii sau zeci de mii de angajați îi este și mai dificil să facă totul deodată: proceduri, utilaje, strategii, training-uri ale angajaților.

 

Descurajând orice inițiativă din partea companiilor ca fiind fără sens nu ne ajutăm cauza. Ba chiar dimpotrivă.

 

AL TREILEA: În orice context, poți găsi o variantă acceptabilă

 

Sustenabilitatea a căpătat un aer elitist, iar multă lume are impresia că poți fi sustenabil doar cumpărând haine scumpe, obiecte semnate de designeri și legume culese manual din grădina unei bunici inexistente.

 

Punctul anterior vine să susțină întocmai contra-teoria mea.

 

Da, evident că idealul ar fi să cumpărăm local și să facem doar investiții pe termen lung, însă lumea nu este ideală, este reală, iar noi trebuie să ne adaptăm la ea.

 

Asta nu implică un buget enorm, ci doar mai multă atenție la ceea ce există în jurul nostru.

 

Nu mai încep să enumăr târgurile de tipul „Half is free”, unde brandurile românești vând la jumătate de preț, nici varianta de pre-owned, ci vreau să mă refer la brandurile din magazinele obișnuite. Cele pe care le găsim în mall sau pe străzile orașelor. 

 

În ziua de azi, toate brandurile, de la mass-market la cele de lux, încep să ofere tot mai multe alternative la produsele clasice: brandurile de fast-fashion scot colecții sustenabile, linii din bumbac organic sau din fibre biodegradabile, brandurile de cosmetice își reconsideră ambalajele, iar retailerii aduc în ofertă tot mai multe produse „verzi”.

 

De exemplu, H&M are colecțiile „Conscious”, din fibre reciclate, și a lansat o colecție de denim sustenabil împreună cu Lee, la final de ianuarie. C&A are, din 2018, o colecție sustenabilă la care tot adaugă piese, iar Mango are tricouri din bumbac sustenabil și pulovere din lână reciclată. Asta doar ca să numesc trei nume mari din fast-fashion.

 

Căutând și alegând asemenea colecții în detrimentul colecțiilor normale ale brandurilor pe care le folosim, putem transmite inclusiv un semnal: faptul că ne pasă, că există cerere și că brandurile ar face bine să transforme „excepțiile” în regulă.

 

Totodată, supermarket-urile încep să ofere legume și fructe de la producători români și este strict alegerea noastră să citim cu atenție etichetele și să facem alegerea.

 

Să punem înapoi pe raft usturoiul importat din China sau castraveții produși în America de Sud. Da, serios.

 

Tot în supermarket-uri există saci de gunoi biodegradabili, șervețele din hârtie reciclată și, în principiu, pentru orice există o variantă mai „eco”. Nu trebuie să facem cumpărături în alte locuri decât până acum, nu trebuie să ne schimbăm total obiceiurile, e suficient să facem alegeri un pic mai informate și cu bătaie pe termen lung.

 

Vrem să punem presiune pe companii să facă mai mult? Să folosim facilitățile lor sustenabile atât de mult încât să-i determinăm să mai deschidă altele și altele. Să alegem varianta sustenabilă în locul celorlalte, ca să producă mai mult în varianta „verde”. Boicotul nu ajută, dar presiunea pe sustenabil DA.

 

Să avem pretenții mai mari de la companii, dar să avem și pretenții mai mari… noi de la noi.

CE AM MAI SCRIS PE TEMA SUSTENABILITĂȚII:

30 de idei de sustenabilitate și de trăit frumos, învățate de la comunitatea Fine Society

Reciclarea și sustenabilitatea încep cu tine, acum și aici.

Cum să cumpărăm mai puține haine și să le păstrăm mai mult timp

Turismul sustenabil înseamnă altceva decât povești și îmbrățișat copaci

Slow-fashion românesc: Cecilia Codreanu a lansat un brand sustenabil, în plină pandemie

”Asta e, n-ai ce să faci” și alte minciuni pe care ni le spunem în fiecare zi

Cât mai consumăm înainte să înceapă să ne doară?

Cum să faci mult cu puțin: gesturile banale care pot schimba lumea

Nu mai avem nicio scuză pentru alegerile noastre greșite

Foto: Unsplash