Alexandra Baranyi început să facă origami când avea 5 ani și nu s-a mai oprit niciodată.

 

La 11 ani studia limba japoneză la nivel universitar, iar la 24 de ani își face deja doctoratul, traduce cărți, predă japoneză și realizează instalații de artă spectaculoase.

 

Alexandra e o lecție de voință, destin și încredere în sine, despre care am povestit aici: Alexandra Baranyi și lumea ei din Origami: o poveste care te va face să crezi în destin.

 

În decursul interviului nostru, pe lângă povestea ei palpitantă, am dezbătut multe elemente de finețe despre sufletul și filosofia de viață a poporului japonez pe care Alexandra și le-a însușit trăind și învățând printre ei.

 

Fiindcă ele reprezentau un subiect separat și palpitant, am vrut să le strâng aici pentru a le împărtăși cititorilor.

 

Sunt mici elemente de nuanță care, odată înțelese, te vor face să privești cu totul altfel Japonia reală, de zi cu zi.

 

Deru kui wa utareru: „Cuiul care iese în afară este lovit cu ciocanul”

 

Am discutat cu Alexandra acest proverb pe care l-am auzit cândva în facultate, la cursul de relații interculturale, și care mi-a rămas în minte pentru totdeauna.

 

Este fundamentul culturii japoneze, fiindcă se aplică în mod fidel tuturor relațiilor care guvernează lumea japoneză.

 

Așa cum noi avem păgubosul „Capul plecat sabia nu-l taie” – care, ne place sau nu, sintetizează bine viziunea noastră despre viață și despre teama de a ne răzvrăti – japonezii au această metaforă a cuiului.

 

La nivel de societate, ideea de a te potrivi în peisaj și a nu ieși din rând este esențială, ceea ce este un paradox, având în vedere că ținutele colorate și fetele Harajuku sunt printre elementele care au făcut Japonia faimoasă în toată lumea.

 

Aici, îmi explică Alexandra, este un element esențial de nuanță.

 

„Fetele Harajuku și acei tineri nonconformiști și cool au comunitatea lor separată, sunt o nișă, o parte infimă a societății japoneze. Se susțin între ei și reprezintă un element de culoare. Restul, marea masă a societății, sunt acei oameni îmbrăcați la costum, care la opt dimineața coboară la metrou și merg toți în aceeași direcție, cu o misiune clară”.

 

Un exemplu elocvent al dictonului de mai sus este legat de modul în care japonezii își găsesc serviciu.

 

Dacă la noi există mai multe târguri pentru studenți, răspândite pe parcursul unui an, precum și alte oportunități, în Japonia sistemul este clar. 

 

În anul al treilea de facultate, toți studenții își depun aplicațiile, la nivel național, pentru o companie sau mai multe.

 

Indiferent de profilul de studii, dacă o companie dintre cele la care ți-ai depus candidatura te acceptă, ei te pot plasa în orice poziție doresc, mai exact acolo unde au nevoie.

 

”Chiar dacă ai făcut, de exemplu, economie, dacă ei au nevoie de un om pe zona de Relații Publice, te pot pune pe acel post”, explică Alexandra.

 

Problema cu acest sistem este faptul că, fiind atât de precis, el nu acceptă niciun fel de abatere.

 

Dacă tu în facultate ți-ai luat un an sabatic ca să faci voluntariat, să călătorești sau să încerci alte orizonturi ori dacă din orice motiv – inclusiv boală – te-ai abătut temporar de la drumul clasic, automat ești un candidat mai puțin dezirabil. 

 

„Problema se pune așa: ce ai făcut în acel an în care ai stat? O să faci la fel și mai departe? Ai fost bolnav un an? Poate o să fii bolnav și mai departe”, explică Alexandra. ”Ideal este să nu fii prea nonconformist în alegerile tale, ci să urmezi direcția clară a mulțimii”.

 

Honne Tatemae

 

În directă legătură cu primul concept, există o idee care stă în centrul culturii japoneze și care are legătură directă cu budismul. Honne Tatemae

 

„Honne este ceea ce simți tu cu adevărat, Tatemae este ceea ce arăți lumii”, îmi explică Alexandra.

 

Pentru ca societatea să poată exista și armonia să nu fie ruptă, fiecare japonez are un cadru în care trebuie să se înscrie. Dacă cineva se comportă altfel decât îi impune cadrul, va fi exclus.

 

„Fiind conștient de aceste lucruri, ajungi să îți reprimi multe elemente din personalitatea ta și toate aceste lucruri au un efect în subconștient ”, crede Alexandra. „Practic nu poți niciodată să fii tu cu adevărat, trebuie să te conformezi așteptărilor pe care le are societatea de la tine”.

 

Mitul Japoniei high-tech este chiar un mit

 

Firește că japonezilor le datorăm o bună parte din progresul tehnologic al ultimelor decenii, dar acea imagine a Japoniei ca tărâm robotizat unde mai lipsesc doar farfuriile zburătoare este mult departe de realitate.

 

Un lucru pe care l-am constatat cu uimire la prima mea vizită, în 2006, a fost faptul că japonezii au o problemă majoră cu ideea de card bancar.

 

Numerarul este o instituție în sine, iar în 2019, când am revenit după 13 ani, nu am simțit o ameliorare radicală a problemei. 

 

Dacă la prima vizită din 2006 am petrecut 20 de minute într-un mall din Tokyo încercând să-i explic fetei dintr-un magazin (celebru de altfel) cum se trece cardul prin POS (și am eșuat în cele din urmă), în 2019 am mers pregătită temeinic cu numerar.

 

Fiindcă în foarte multe locuri din Japonia există o politică de „cash-only”, Alexandra îmi povestește că marele salt făcut de japonezi în acest sens l-a reprezentat asimilarea unor carduri… de cash.

 

Fără să fie legate de vreun cont bancar, aceste carduri sunt ca niște cartele reîncărcabile, pe care pui numerar la un automat.

 

În acest fel, ei se pot bucura de comoditatea unui card atunci când își doresc acest lucru, fără a avea însă întreaga mașinărie bancară din spate.

 

Tot Alexandra mi-a explicat și cum, în perioada de pandemie, școlile japoneze au rămas în mare parte deschise tot din motive ținând de tehnologie. 

 

În primul rând, după cum am constatat și eu, internetul funcționează extrem de prost în Japonia, îngreunând considerabil orice tentativă de comunicare online.

 

În al doilea rând, cea mai mare parte a profesorilor nu dețin tablete sau calculatoare acasă, fiind astfel imposibilă susținerea orelor prin Zoom. 

 

„Japonezii nu se grăbesc niciodată să adopte noutăți”, explică Alexandra. „Doar pentru că un lucru este nou, nu consideră că este neaparat mai bun decât felul lor clasic și testat de a face lucrurile, așa că uneori procesul le ia mai mult timp”.

 

„Japonia a fost cândva vârful de lance al tehnologiei”, adaugă ea, „dar, comparând-o acum cu alte națiuni, precum Singapore, care au avansat enorm, ei nu neaparat că au rămas în urmă, dar au rămas constanți. Evoluează mai lent, preferă un produs japonez oricărui alt produs străin și din cauza asta aleg uneori să aștepte până când tehnologia apare și la ei în loc să preia ceva făcut în altă parte”.

 

Tot Alexandra rememorează un episod trăit înainte de pandemie, când a avut nevoie să facă o rezervare la un obiectiv turistic din Japonia pentru un grup de turiști români și, după multe tentative eșuate, i s-a solicitat să trimită informațiile… prin fax.

 

„Le-am explicat că noi nu mai folosim fax de 30 de ani și că nu mai am de unde să găsesc așa ceva, dar nu a fost chip să-i convingem, așa că ne-am făcut cont de fax online ca să putem trimite datele turiștilor și ei să le primească așa cum își doreau… pe fax”, râde Alexandra.

 

Cine și-ar putea imagina că într-o țară care a creat tehnologie de vârf, rezervările încă se mai fac prin fax? Și totuși, iată!

 

 

Fericirea lor și fericirea noastră

 

Îi spuneam Alexandrei că, deși iubesc cultura japoneză și este una dintre temele mele favorite de studiu, niciodată nu am putut reconcilia în mintea mea felul lor de a fi cu ideea de fericire.

 

Mă refer, firește, la o fericire așa cum o interpretăm noi: acea euforie care-ți cuprinde sufletul, acel entuziasm însoțit de artificii care te face să sari de bucurie.

 

Fericirea japonezilor seamănă mai degrabă cu un calm, o ordine a lucrurilor, o împăcare cu tot ce se află în jur. De asta ne și par atât de reci, tocmai fiindcă sunt fundamental diferiți de noi.

 

„Așa este”, îmi spune Alexandra. „Pentru ei, fericirea poate fi să ai o sâmbătă liberă și să mergi să mănânci ceva bun, apoi să stai pe o bancă și să privești muntele, să intri în comuniune cu restul”.

 

Armonie. Asta e fericirea lor, o formă de armonie cu întregul.

 

Armonia japoneză are însă legătură directă cu ceea ce spuneam mai devreme, respectiv cu integrarea în societate. Este dificil să te simți în armonie cu lumea atunci când societatea în care trăiești te respinge.

 

De aceea există și o rată destul de ridicată de suicid în rândul japonezilor sau, dezvoltat mai mult în ultimele decenii, conceptul numit Hikikomori, respectiv tinerii care se retrag din societate, închizându-se în casă pentru totdeauna. 

 

„Există oameni de 45-46 de ani care nu au mai ieșit din casă din adolescență”, explică Alexandra. ”Se rup de lume, trăiesc în apartamentul lor, părinții le aduc mâncarea la ușă, iar ei stau singuri”. 

 

Motivele sunt multe: societatea nu i-a acceptat așa cum sunt, nu au reușit să-și găsească de lucru, au fost victima bullying-ului (un concept extrem de răspândit și în Japonia, din păcate), depresii sau alte suferințe. 

 

Japonezii cred în context și în detalii

 

Tot pornind de la ideea de armonie generală, japonezii privesc totul în ansamblu.

 

Dacă noi, occidentalii, privim lumea „în mic” și admirăm un copac, o frunză, un obiect, ca și cum ar fi rupte de restul lumii, japonezii văd copacul, frunza și obiectul în cadrul lor de ansamblu.

 

O floare de cireș nu e frumoasă singură, ci în contextul peisajului general: cu copacul din care face parte, cu muntele din spatele copacului, cu cerul, cu pământul și cu iarba. Totul este un întreg.

 

În plus, toate etapele sunt demne de a fi celebrate și onorate: floarea de cireș ca mugure, apoi în varianta ei înflorită, apoi după ce se scutură și se pregătește de un nou anotimp.

 

Însăși ritualurile lor sunt încetățenite în această viziune contextuală a lucrurilor.

 

Un ritual este doar un mod de a pune în context un anumit moment, de a ieși din starea individualistă și a te conecta la tot ce se află în jur.

 

 

Momentul mesei, de exemplu, este special fiindcă savurezi ceva bun în timp ce privești în jur și te hrănești cu toate amănuntele: cu felul în care este aranjată mâncarea (japonezii ducând asta la rang de artă), cu mirosurile, cu atmosfera din jur, cu peisajul care se vede pe geam sau cu detaliile din încăperea în care te afli. 

 

Cel mai bun mod de a explica viziunea lor versus viziunea noastră este luând exemplul unei cești de cafea.

 

Noi vedem o simplă ceașcă de cafea.

 

Un japonez o să vadă un moment: o ceașcă de cafea, într-o dimineață frumoasă cu cerul acoperit, dar de unde se vede totuși o geană de lumină, într-o încăpere cu pereți gri, unde se simte în aer aromă de portocale…

 

Un detaliu fascinant în acest sens și care ne separă fundamental de ei mi-l oferă Alexandra, prin exemplul unei cărți japoneze:”Țara zăpezilor”, de Yasunari Kawabata. 

 

În original, cartea începe cu o propoziție care, mot-a-mot, ar suna cam așa: ”Traversând tunelul lung, apare țara zăpezilor”. În traducerea în engleză, română și în toate celelalte limbi, adaptarea s-a făcut cam așa: „Trenul trece prin tunelul lung și ajungi în țara zăpezilor”.

 

Deși cuvântul „tren” nu există în textul inițial, el a fost adăugat pentru a face inteligibilă povestea pentru noi.

 

„În japoneză nu ai nevoie de ceva care să-ți facă acțiunea, de un personaj, de un verb. Contextul este suficient: Țara Zăpezilor există, pur și simplu, la capătul tunelului lung”, explică Alexandra. ”În schimb, ca să aibă sens pentru noi, s-a adăugat o acțiune: trebuie să fie CINEVA care merge, care traversează, nu poate exista doar contextul, gol”.

Povestea completă a Alexandrei Baranyi o găsiți aici:

Alexandra Baranyi și lumea ei din Origami: o poveste care te va face să crezi în destin

***

După călătoria mea în Japonia, în 2019, am scris încă o sumă de articole pe care le găsiți aici:

 

Locul meu preferat din Japonia: templul Daisho-In de pe insula Miyajima

 

 15 principii înțelepte pentru viață, învățate din călătoria în Japonia

 

Principiile unei grădini japoneze, pentru grădina din sufletul tău

 

Plec să spun povești despre Japonia profundă, în sezonul frunzelor de arțar