De-a lungul vremii, am scris pe acest site, dar și pe contul meu de Instagram, despre educație financiară, un subiect care mi se pare esențial.

 

Am schimbat sfaturi și idei de investiții cu comunitatea Fine Society, ne-am povestit tips & tricks de economisire și de eficientizare a banilor, s-au împărtășit idei valoroase și cu toții am ieșit mai câștigați din asta.

 

Pășind însă afară din bula oamenilor interesați de subiect, îmi dau seama foarte des că situația din teren este alarmantă.

 

Când spun „bulă” mă refer la cercul oamenilor care, conștienți de faptul că nu au învățat din fragedă pruncie tainele înțelepciunii financiare, încearcă să se perfecționeze citind, informându-se și fiind atenți la ceea ce li se întâmplă.

 

Nu e vreo superioritate aici, ci e vorba doar de răbdare, curiozitate și informare.

 

În ultimele șase luni au fost două situații publice care m-au pus pe gânduri.

 

La prima situație am vrut să scriu un articol, dar nu voiam să pară a „dojană” și a arătat cu degetul.

 

La a doua, mi-am asumat faptul că îl scriu, fiindcă mesajul e unul de alarmă: avem nevoie de educație financiară ca de aer.

 

Banii ne finanțează însăși existența, ceea ce face ca exprimarea mea din titlu să nu fie deloc exagerată: dacă nu avem grijă de banii noștri, viețile noastre, cu tot cu agoniselile și planurile de viitor, se pot surpa peste noapte.

 

La ce cazuri din sfera publică mă refer?

 

Mai mult decât două cazuri, au fost două situații „în serie” care s-au repetat (și încă se repetă, din păcate), sub forma unor înșelătorii elementare.

 

Prima situație: problema cu care s-au confruntat Olx și alte site-uri de vânzare și revânzare, când multor persoane care vindeau obiecte pe respectivele platforme li s-au golit cardurile.

 

Cum? Cu vreo hack-uială elaborată, cu ceva algoritmi complicați? Nicidecum.

 

Vă explic imediat, cu un exemplu.

 

Să zicem că eu vând o bicicletă pe Olx.

 

Infractorul mă contactează, îmi spune că o vrea și că îmi plătește instant banii, doar să intru eu pe un link și să îmi introduc datele.

 

Care date? Datele de la cardul meu bancar, pentru ca astfel să-mi „alimenteze contul” cu suma respectivă.

 

Pare de necrezut, dar sute sau chiar mii de oameni au intrat și și-au dat datele de card, cu tot cu codul CVV/CVC de pe spate, practic invitând răufăcătorii să le golească portofelul.

 

Nu mai contează că pe site-ul făcut de răufăcători scria la fel ca pe site-ul normal, că se clonase denumirea și părea o nouă metodă de plată elaborată de Olx, asta nu are nici cea mai mică importanță.

 

Funcționalitatea unui card e alta și NU primești bani în cont dându-ți numărul înscris pe bucata de plastic numită card, indiferent că e site-ul Amazon, Olx sau Yves Saint Laurent.

 

Confuzia generalizată dintre contul bancar – codul IBAN – în care cineva îți poate vira banii și respectiv cifrele inscripționate pe card, pe care le introduci ca să plătești tu online bunuri și servicii, a fost suficientă pentru a naște mii de păgubiți.

 

O să spuneți că e vorba de oameni fără educație, care nu înțeleg noțiuni elementare. Vă contrazic.

 

Am văzut, citit și urmărit personal cazuri de păgubiți care au facultăți, masterate,  joburi de succes și, cu toate astea, când cineva i-a îndemnat să își dea datele de card cu tot cu codul de pe spate, ca să le „pună cineva bani în cont”, le-au dat.

 

De ce? Pentru că, de multe ori, educația de top pe alte paliere nu înseamnă și educație financiară.

 

Pentru că, pentru multe persoane, e încă o nebuloasă diferența între contul bancar în care îți ții banii și respectiv numărul de card atașat contului respectiv.

 

Toți avem carduri, vorbim tot mai mult de o societate cashless, dar cu toate astea câteva mii de oameni cu bani și educație nu știu că nu „trimiți bani” pe numărul de card.

 

Nu, nu există scuza că „m-am grăbit” sau „nu mi-am dat seama”.

 

Când cineva îți cere numărul de card și codul de pe spate ca să îți DEPUNĂ bani în cont, ar trebui să fie un reflex care îți spune „Hopa, stai așa”.

 

A doua situație: înșelătoriile de pe grupurile de Facebook

 

Poate ați auzit de această situație, întâmpinată chiar săptămâna trecută pe mai multe grupuri de Facebook pe care se vând și se revând lucruri, de la cărucioare pentru copii la haine.

 

În epoca în care cu toții am redescoperit, Slavă Domnului, sustenabilitatea și recircularea, e un trend tot mai popular cel de a refolosi și de a cumpăra second-hand.

 

Doar că și aici au apărut persoane rău-voitoare care vând lucruri, primesc banii în cont și nu mai trimit înapoi nimic, niciun produs. Dispar în neant și își fac alte conturi de social media, lăsând păgubiții cu ochii-n soare.

 

Ei bine, dacă există într-adevăr un element de încredere care guvernează asemenea tranzacții – și, implicit, apare și riscul să te mai păcălești uneori – nu acest lucru m-a șocat, ci altceva.

 

Nu poți controla comportamentul altuia, dar există lucruri care țin de propriul sistem de evaluare a situației și a pericolului.

 

Citind discuțiile pe unul dintre aceste grupuri, a cărui membră sunt la rândul meu, m-a șocat tehnica de acțiune a infractorilor.

 

Pentru a li se pierde urma, ei făceau un fel de labirint de conturi, folosind inclusiv persoane nevinovate, astfel încât oameni cinstiți să ajungă să se bănuiască reciproc.

 

Cum se întâmpla asta?

 

Infractorul care vindea teoretic o haină sau un obiect, cu „plata în cont”, dădea „din greșeală” (Aham!)  păgubitului un alt cont bancar, respectiv al unui alt (viitor) păgubit, iar după ce persoana respectivă se trezea cu bani în cont de la un necunoscut, infractorul venea cu următorul text: „Ah, i-am dat din greșeală contul tău unei persoane care cumpărase ceva de la mine, a fost o eroare, poți vira banii înapoi către mine?”.

 

Nu a fost un caz sau două, au fost zeci, dacă nu chiar sute.

 

Zeci de oameni care au crezut că cineva poate să dea „din greșeală” contul lor unei alte persoane.

 

Prin urmare, când oamenii și-au dat seama că respectiva doamnă care le vindea haine era o infractoare și au început să pună cap la cap conturile în care viraseră banii, erau numai bucle: apăreau 30 de nume în loc de unul, fiindcă doamna dăduse „din greșeală” multe conturi ale unor oameni cinstiți altor oameni cinstiți, făcându-i un fel de complici.

 

Am urmărit discuția de pe Facebook, pe unul dintre grupuri, și dialogul mergea de la „X este complice, fiindcă i-am virat în cont suma respectivă”, la ”Ah nu, X de fapt a fost tot păgubit, era tot un cumpărător cinstit care crezuse că i s-a virat o sumă din greșeală”.

 

Fantastic de ingenios, nu? Și totul speculând un singur lucru: fără supărare… ignoranța noastră!

 

În 2023, când orice aplicație bancară îți afișează negru pe alb datele de virament înainte să apeși PAY, oamenii încă mai cred că cineva a dat „din greșeală” un alt cont, cu alt nume și alt număr? Serios?

 

În loc să se ridice un semnal de alarmă – Nino, Nino, ceva nu e în regulă cu această vânzătoare – oamenii „de bună credință” au crezut că într-adevăr a fost o greșeală.

 

Nu doar că au continuat cu tranzacția lor (virând banii pentru bunuri inexistente), dar i-au virat înapoi și banii trimiși „accidental” de alți păgubiți, devenind victime și (aparent) complici în același timp.

 

Îmi și imaginez cum va arăta petiția comună pe care o fac păgubiții și încercarea de a explica autorităților șiragul de greșeli prin care banii au ajuns din conturile unor necunoscuți în conturile altor necunoscuți, „din greșeală”.

 

Mi s-a rupt inima, mai ales că nu erau sume mici: cea mai mică era, cred, vreo 350 de lei, iar cele mai mari săreau de 2.500 de lei.

 

Nu am scris asta ca să arăt cu degetul pe nimeni, toți putem greși, însă în epoca tehnologiei care evoluează galopant avem datoria – spre binele propriu – să ne păzim spatele.

 

A fost o perioadă în care citeam în șirag postări de genul „Ajutați-mă, am fost înșelată pe Olx, mi-am băgat datele de card și mi-au luat toți banii”.

 

Când tu, de bunăvoie, ai introdus toate datele tale, inclusiv codul secret de pe spate, crezând că vei primi bani pe numărul tău de card, ce te aștepți să se poată face?

Cine să te poată ajuta? Cum îi explici băncii că tu ai vrut să primești bani pe numărul de pe cardul fizic?

 

Lumea nu devine un loc mai bun, din contră, iar infractorii au tot mai multă imaginație.

 

Prin urmare, educația financiară este singurul mod de a ne păzi spatele și de a nu ne trezi că plângem în pumni, cu conturile golite.

 

Când nu ești sigur de ceva… Google!

 

Caută, întreabă, sună un amic care se pricepe, așteaptă înainte să faci ceva de care nu ești sigur.

 

Când ceva pare dubios și are legătură cu banii tăi, din nou… oprește-te 30 de secunde și procesează informația.

 

Cum primești bani? În cont. Cum plătești bani? Cu cardul sau prin virament. Aha… deja se aprinde o luminiță.

 

UPDATE:

De la publicarea articolului, am mai aflat un exemplu alarmant de lipsă de educație financiară, de la o cititoare care lucrează în zona de comerț online: mulți clienți comandă produse de la magazine online, iar pentru retur își trec în formular datele de card.

 

Când sunt contactați de către operatorii din call-center-ul magazinelor respective, pentru a li se solicita codul IBAN în vederea viramentului, fac scandal și acuză magazinul că „vrea să le fure banii din cont”.

 

Practic foarte multă lume are impresia că banii ”se fură” având codul IBAN, nu numărul de card.

 

Concluziile mele? Mai degrabă un îndemn sincer și dezinteresat.

 

Fiți sceptici când vine vorba de banii voștri, citiți, informați-vă și nu permiteți escrocilor să prolifereze bazându-se neatenția și lipsa voastră de cunoștințe financiare de bază.

 

Înainte să vorbim de investiții, credite și strategii de economisire, avem de învățat cum folosim – și mai ales cum NU folosim – conturile bancare și numerele tipărite pe cardurile noastre.

 

Să înțelegem diferența dintre ele și să citim cu atenție documentele care vin odată cu fiecare card ar fi, în acest moment, cel mai important și valoros pas de educație financiară.