Despre tot ce-i fin și fain

Maramureș: Cum a fost cu Mocănița de pe Valea Vaserului

By 30 aprilie, 2018Travels
read time 5 min
 
30 aprilie, 2018

Maramureș: Cum a fost cu Mocănița de pe Valea Vaserului

Este ultima cale ferată forestieră funcțională din lume, pe bază de abur, și un simbol incontestabil al Maramureșului. Mocănița de pe Valea Vaserului dovedește că turismul românesc are viitor, cu condiția să existe organizare, proceduri și un sistem gândit să simplifice, nu să complice viața călătorilor.

by

Am auzit de atâtea ori despre Mocănița de pe Valea Vaserului încât începusem să am impresia că am fost deja acolo dinainte să fi fost efectiv. Am văzut celebrele poze cu aburul gros care se ridică din coșul locomotivei și am dat zeci de „like”-uri la imagini cu vagoanele vechi și cochete. Am auzit poveștile altor călători și am fost sfătuită de prieteni din zonă să vin aici. Iar acum, când am ajuns în sfârșit, Mocănița a fost primul meu contact efectiv cu Maramureșul, ca parte a unui proiect de promovare a României alături de prietenii mei de la Romanian Art&Craft.

 

Am scris despre motivele lor de a promova România aici, dar în esență este simplu: prin produsele pe care le vând de 15 ani, ei promovează meșteșugul tradițional și munca artizanilor populari, și implicit vor să scoată în față destinațiile și talentele ascunse ale acestei țări. Ne-am găsit unii cu ceilalți anul trecut, când am povestit împreună despre Sinaia, iar proiectul Maramureș s-a născut firesc și organic.

 

 

Dincolo de toată documentarea și anticiparea, experiența Mocăniței este una profund personală. Fiecare o simte diferit și extrage din ea concluzii diferite. Prin urmare, trebuie neaparat s-o bifați în această viață, pentru a vă face propria părere și a trăi emoțiile proprii.

 

Ceea ce urmează mai jos sunt impresiile mele, ale unei iubitoare de trenuri care visa cândva să locuiască într-o gară și pentru care trenurile au fost mereu o sursă de fascinație.

În primul rând, Mocănița este un obiectiv maramureșean clasic, dar e românească și… nu e. Este operată de o companie germană, care a conceput un sistem atât de bine pus la punct încât te simți din prima clipă ca la orice obiectiv turistic din afară, unde totul merge ca o mașinărie bine unsă. Ceea ce e reconfortant.

 

 

Gara Mocăniței se află în Vișeu de Sus, localitate maramureșeană aflată pe locul al doilea în lista celor mai MARI orașe din România, ca suprafață. Nu glumesc, pe locul întâi se află Broșteni (județul Suceava), iar pe al treilea Săcele de lângă Brașov (sursa o găsiți AICI).

 

Există trei „Vișee”: Vișeu de Sus, Vișeu de Jos și Vișeu de Mijloc.  Acesta dintâi se află la întâlnirea dintre două râuri – Vișeu și afluentul său, Vaser – iar Mocănița traversează Valea creată de râul Vaser.

 

Poți cumpăra biletele pentru Mocăniță direct din gară, dar ideal este să le iei online, fiindcă altfel riști să stai la o coadă enormă și să te trezești că nu mai găsești bilet fiindcă alți călători au venit de la șase dimineața ca să-și cumpere unul. Nu e un mit, e o realitate. Prima Mocăniță pleacă la ora 9:00, iar biletul nu îți garantează un anume loc, așa trebuie să vii cu cel puțin 30-40 de minute înainte ca să fii sigur că vei călători în condițiile pe care ți le dorești.

 

 

 

 

 

 

Călătoria durează 5 ore și jumătate: două ore dus, două ore întors și o oră și jumătate la popasul de la Paltin, un luminiș unde se ia și masa de prânz. Acela este punctul terminus al Mocăniței, de unde ea se întoarce în gara din Vișeu de Sus. Prețul unui bilet de adult este de 55 de lei, dar când cumperi online îți poți lua și un pachet care să includă gustarea și mâncarea de prânz de la Paltin.

 

 

Cu tot cu acest pachet, ajunge la aproape 100 de lei de persoană, dar nu cred că exista nimeni în tren care să nu-și fi luat, prin urmare afacerea e bună și oamenii sunt dispuși să plătească. Asta apropo de ceea ce se spune foarte des despre turismul românesc: că „oamenii nu vor, nu dau bani, nu vin” și alte sintagme asemenea.

 

Ba da, oamenii plătesc și vin cu toată familia: bunici, copii, chiar și cu cățeluși simpatici (după cum am avut în trenul nostru), dar trebuie să-i atragi cu ceva. Dincolo de perspectiva celor 20 de kilometri cu Mocănița, Calea Ferată Forestieră din Vișeu de Sus vinde o experiență civilizată, corectă și previzibilă pentru client: fără nervi, încurcături și complicații.

 

Totul a mers simplu și lin: ne-am ridicat biletele de la ghișeul special de online din gară, ne-am urcat în tren și ne-am ales locurile (cu jumătatea de oră anticipată pe care o menționam mai sus), iar la popasuri exista un loc special din care îți ridicai gustarea (gogoașă cu cafea sau ceai) și apoi mâncarea de prânz (un platou cu varză, cârnăciori și carne de porc).

 

Tradițional românesc meniul, într-adevăr, dar probabil că oamenilor le place. N-a fost pe gustul meu mâncarea, dar eu nu sunt un etalon, nefiind o fană a tradiționalului culinar.

 

Traseul complet de tren este de 60 de kilometri pe calea ferată forestieră, însă de la Paltin – unde se află și un foarte mic muzeu – nu poți să te deplasezi decât cu drezine (mașini modificate pentru a circula pe calea ferată) care se închiriază cu 100 de euro, din ceea ce ne-a informat „domnișoara controlor” care ne-a compostat biletele. Vreo cinci drezine ne-au depășit în anumite momente ale călătoriei, așa că probabil că există piață și pentru asta. Dar Mocănița în sine este, totuși, atracția principală.

 

 

 

Dincolo de peisajele pitorești maramureșene, pentru care de altfel te și duci pe Valea Vaserului, iată la ce să te aștepți de la o plimbare cu Mocănița. Și de rău, și de bine.

 

 
Diferențe mari de temperatură

Dimineața este foarte frig în Vișeu de Sus, chiar și vara. La ora 8:00, când am ajuns noi, erau cam 5-6 grade Celsius afară, așa că e bine să te îmbraci gros, dar nu cu o singură haină groasă, ci în straturi suprapuse. După orele 12, temperatura urcă brusc și vei simți nevoia să dai câteva straturi jos, fiindcă soarele puternic începe să pătrundă prin geamuri. Există și vagoane fără geam, pentru zilele de vară, dar cele mai multe sunt cu geamuri clasice de tren, care se deschid până la jumătate.

 

 
Zgomot și mișcări destul de brutale ale trenului

Hei, e un tren de aproape o sută de ani, normal că nu alunecă silențios pe șine. Realitatea este că Mocănița te zguduie de-ți trece os prin os, având pe fundal un zgomot de „metal pe metal”. Sunt perne destul de groase pe fiecare scaun, al căror rost nu prea l-am înțeles până când nu s-au pus vagoanele în mișcare.

 

Când stai în picioare îți dai seama cel mai bine de anvergura mișcărilor trenului, fiindcă simți izbiturile trenului în călcâie, ca și cum te-ar lovi ceva puternic, de dedesubt. Îmi imaginez, așadar, cum ar fi fost să stai pe banchete FĂRĂ perne. Nu m-a deranjat atât de tare încât să facă experiența dezagreabilă, dar cred că e mai bine să știți din start acest detaliu.

 

 
O ușoară stare de nerăbdare, după prima oră de mers

După primii 3-4 kilometri nu mai ai niciun fel de rețea de telefon, așa că nu există varianta de a naviga pe internet sau de a vorbi la telefon dacă te plictisești. Și e posibil ca asta să se întâmple la un moment dat, fiindcă drumul este lung și lent. Un pic cam prea lung, dacă e să fiu complet sinceră. Două ore dus și două ore întors devin la un moment dat interminabile, iar pentru familiile cu copii îmi imaginez că e și mai complicat

 

În vagon erau câteva familii cu copii mici, iar la întoarcere micuții dormeau în brațele părinților. Prin urmare, dacă mergeți însoțiți de familie niște activități ar trebui pregătite pentru a evita plictiseala: un joc, o jucărie, ceva interactiv care să-i țină activi pe copii. Pentru adulți… multă răbdare și încercarea de a te relaxa și de a admira peisajul, deși mișcarea Mocăniței nu prea permite partea cu relaxarea. Este, însă, un detox perfect pentru creier și ochi: numai verde cât vezi cu ochii, fără WiFi sau telefon. Idealul!

Acest articol face parte dintr-un proiect de promovare a locurilor frumoase ale României, conceput de Romanian Art&Craft (a căror poveste și motivație o puteți citi AICI) și pus în practică alături de Fine Society. Am scris AICI despre itinerariul pe care-l urmăm în această săptămână prin țară.

 

 

 

 

În fotografii sunt îmbrăcată cu o ie tradițională de la Romanian Art&Craft, realizată de către meșterii lor populari, port o geantă din pânză cu motive tradiționale și produsele pe care le consum (și nu doar pentru poză) sunt câteva dintre preferatele mele de la ei: prunele în ciocolată, nucile umplute sau turta dulce.

 

L-am avut alături și pe Vlăduț de la Vlăduț’s Story, pe care o să-l mai regăsiți și în poveștile viitoare, ca mascotă. În Mocăniță a fost chiar simpatic, pentru că noi ne întrebam unde e Vlăduț și cine îl are în bagaj, iar în același vagon o mamă își căuta copilul, numit tot Vlăduț. Aceasta este doar prima poveste, mai avem încă multă Românie de filmat și de istorisit.

 

Nu am stat în Vișeu de Sus, așa că nu vă pot sfătui în legătură cu vreo cazare. Punctul nostru de plecare a fost Sighetu Marmației – de unde sunt cam 20 de kilometri până la Vișeu – dar am mâncat la prânz la o pensiune care ne-a plăcut foarte tare, Pensiunea Nagy. Proprietarul este un domn care a lucrat mulți ani în Germania și care, după ce s-a întors în țară, și-a deschis această locantă cochetă. 

 

 

 

Fotografii: Liviu S.Ungureanu pentru Romanian Art&Craft

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



7 Comments

  • LUCIA spune:

    Dinn suflet iti multumesc pentru tot ce am citit,fata faina la chip si suflet

  • Andreea spune:

    Buna 🙂
    Observ pe google maps ca intre Sighetu Marmatiei si Viseu de sus sunt 61.0km, respectiv 62.5km, in functie de ruta. E posibil sa fi scris gresit 20km, in articol? Eu o sa merg cu Mocanita sambata care vine, plecand tot din Sighetu Marmatiei si ma deruteaza putin contradictia. 😀

    Multumesc

  • sorin spune:

    Draga meu , iti multumim pentru toate cele enumerate mai sus. O singura remarca am de facut 🙂 reala si fara suparare .Urata esti 🙂 , inca o data multumim pt efortul depus

    • Dragul meu, ca sa-ti raspund cu aceeasi „duiosie”. Frumusetea sau uratenia stau in ochiul privitorului. Iti recomand o verificare la proprii ochi. Inca o data multumiri pentru remarca fara de care nu as fi putut sa traiesc :)))

    • Sorina spune:

      Cata rautate, cum poti sa scrii asa ceva?? Cum iti permiti sa scrii asa ceva pe blogul fetei. Tara urla de nesimtiti ca tine, mai bine concentreaza-te pe cuvintele scrise de ea si abtine-te!

  • Voiam sa-ti fac o recomandare pentru restaurant in Viseul de Sus…”La Casssa”, poate treci altă dată.
    Noi am fost in Maramureș in urma cu 2 ani si ne-a rămas în suflet ca o vacanță de vis.