Până să descopăr Oradea anul trecut, în timpul unui tur prin țară, recunosc cu mâna pe inimă că nu știam aproape nimic despre ea. Nu o asociam cu vreun stil arhitectural sau obiectiv turistic anume, nici nu era pe lista mea scurtă a orașelor memorabile din România. O scăpare regretabilă, pe care mi-au împărtășit-o aproape toate celelalte persoane cărora le-am povestit ulterior revelațiile mele despre acest oraș. 

”Adică tu vrei să-mi spui că la Oradea există asemenea clădiri?”, era exclamația-standard de câte ori scoteam telefonul și le arătam oamenilor Palatul Vulturul Negru, Palatul Moskovits sau unul dintre celelalte numeroase palate ale orașului. O exclamație de care mi-e și mie un pic rușine, recunosc.

Cum să ai o asemenea bijuterie în propria țară și să nu știi de ea? Doar că, după cum mi-au confirmat ulterior orădenii pe care i-am cunoscut, orașul nu a fost dintotdeauna așa cum l-am văzut eu acum. Cu câțiva ani în urmă era gri și trist, ca o bijuterie superbă, înnegrită de vreme. Abia după ce au început renovările și restaurările clădirilor istorice au început și românii să se (re)îndrăgostească de Oradea.

Un exemplu extraordinar este în fotografiile de mai jos. Cea din stânga, găsită AICI, înfățișează Palatul Moskovits înainte de renovare. Cea din dreapta este Palatul Moskovits acum, în mai 2018. Mi s-a pus un nod în gât când am văzut prima poză și nu mi-a venit să cred câți ani a stat în decreptitudine această bijuterie arhitecturală.

Eu una, recunosc, m-am îndrăgostit de Oradea la primul tur prin Piața Unirii, în august 2017, iar din acel moment a devenit orașul meu preferat din România, alături de Iași. Nu doar pentru că are clădiri frumoase și impecabil restaurate, ci pentru că experiențele mele cu oamenii au fost fantastice.

Doamna de la chioșcul de bilete de tramvai mi-a zâmbit larg, mi-a explicat cum se folosește biletul pe toate liniile, mi-a răspuns la vreo trei întrebări despre stații și mi-a urat o zi frumoasă, totul în timp ce vorbea la telefon cu altcineva căruia îi explica despre prețul unor bilete. Fără să înceteze să zâmbească… și nu cu un rictus, ci un zâmbet amabil, așa cum aproape că am uitat că există.

Doamna care făcea curățenie în cameră la Ramada Oradea a văzut pungile goale de hârtie de lângă intrare și mi-a lăsat în cameră un bilețel scris de mână în care mă întreba dacă poate să le arunce, explicând că nu a vrut să facă vreo gafă și că poate le-am pus acolo ca să le refolosesc. S-a semnat cu numele ei și cu „O zi frumoasă”. 

La Lotus Mall, am vrut să cumpăr o agendă în folie de plastic și după ce a scanat-o – deși era o ditamai coada în spatele meu – domnișoara de la casă mi-a atras atenția că folia de plastic în care e învelită agenda e ruptă la un colț și să iau alta. „Nu are nimic, oricum desfac folia imediat cum ajung acasă”, i-am zis. „Totuși, nu se poate să o luați așa, poate are vreun defect, vă rog alegeți alta din teanc”, a insistat fata, zâmbind.

Nu mai zic de chelnerii de la restaurant, majoritatea foarte tineri, unii probabil angajați pe vară, dar atât de amabili și prietenoși de ajunsesem să ne simțim prost de cât de frumos se purtau cu noi. Știi cum e când parcă ți-e prea bine într-o situație și simți că trebuie să fie ceva în neregulă, că nu are cum să fie totul chiar așa roz? Așa m-am simțit aici. Dubios de bine.

Nu zic că nu or avea și orădenii nesimțiții lor – asta e o specie care se aciuiază și se adaptează oriunde, ca o plantă cățărătoare – dar interacțiunile cu oamenii obișnuiți, de la taximetriști, funcționari, vânzători, chelneri au fost în procent de peste 80% foarte plăcute. Oamenii zâmbesc, te ajută, se poartă frumos, sunt amabili, calmi.

Și, culmea-culmilor, chiar pare să le facă plăcere să se poarte frumos. Nu ai acea senzație că omul din fața ta ar prefera să-și prindă mâna-n ușă decât să-ți arunce un zâmbet în timp ce-și face treaba. Nu te claxonează dacă văd că ești pierdut și te-ai înscris greșit pe bandă. Nu refulează pe tine dacă au avut o zi proastă și poate ar avea chef să fie oriunde, mai puțin la muncă.

Nu simți că toată lumea are o problemă cu toată lumea, iar dacă dai de cineva mai ciufut ți se pare pur și simplu „o eroare de sistem”. E un sentiment straniu, după ani în care te-ai obișnuit fix invers: să ți se pară extraordinar să dai de cineva amabil.

Piața Unirii

Piața Unirii este „kilometrul zero” al orașului, care adună unele dintre cele mai reprezentative clădiri, cele mai multe în stil Art Nouveau, dar și câteva baroc, eclectic sau în aerul „secession”-ului vienez. Unul dintre exponenții de vază ai acestui din urmă curent artistic a fost însuși Gustav Klimt, de unde și referințele coloristice și stilistice pe care le veți regăsi inclusiv în emblema Oradei, Palatul Vulturul Negru.

Palatul „Vulturul Negru”

Este clădirea mea preferată din România și cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase din țară. Deloc întâmplător, în 2011 a fost aleasă, pe bună dreptate, simbol oficial al orașului Oradea.

Pe locul ”Vulturului Negru” s-a aflat, în secolul XVIII, un celebru han, Hanul Arborele Verde, despre care se spunea că ar fi fost frecventat de însuși Franz Josef. Legenda spune și că palatul ar avea și niște catacombe misterioase dedesubt, care vor face ca el să se scufunde într-o zi. Dincolo de legende, însă, realitatea este spectaculoasă și te vei îndrăgosti fără urmă de dubiu.

Pasajul interior, inspirat de Galeriile Vittorio Emmanuelle din Milano, este decorat cu vitralii, coloane, sticlă sablată și lambriuri frumos sculptate, de o sensibilitate artistică deosebită. Este, la propriu, o bijuterie arhitecturală. 

Turnul Primăriei

Urcând cele 250 de trepte până în vârful turnului (ai ocazia să vezi inclusiv mecanismul ceasului, la unul dintre etaje), poți avea o vedere la 360 de grade asupra orașului.

Urcarea le poate face unele probleme claustrofobilor sau celor care suferă de rău de înălțime (semnezi pe propria răspundere pentru urcarea în turn), dar dacă te numeri printre oameni cărora le place să vadă orașele de sus pentru a le înțelege mai bine, efortul merită cu prisosință.

 

 

 

Biserica cu Lună

 

Un alt obiectiv de neratat în Piața Unirii este Biserica cu Lună, unică în Europa datorită mecanismului de pe fațadă, care indică fazele lunare printr-un glob negru cu auriu.

Creat la anul 1793, este considerat în continuare o minune a științei având în vedere limitările tehnologice ale epocii în care a fost inventat. 

Biserica este absolut superbă și pe dinăuntru, dar din păcate nu am apucat să fac fotografii, doar m-am bucurat de interioarele ei. Rămâne să o descoperiți voi singuri. După mine, este una dintre cele mai frumoase biserici din România, dacă nu chiar cea mai frumoasă dintre toate.  

Piața Ferdinand

Trecând podul peste Crișul Repede, Piața Ferdinand se află exact de cealaltă parte, practic treci două străzi de la Palatul Vulturul Negru și ajungi în Ferdinand. Acolo se află teatrul din Oradea, dar și o nouă serie de clădiri-bijuterie, într-o dantelărie de curbe Art Nouveau și Secession. Cele mai multe sunt restaurate, câteva sunt în curs de restaurare – inclusiv un mic hotel care avea pe el un banner mare cu „Descoperă în curând grădinile interioare ale caselor Art Nouveau” – iar altele cu siguranță urmează la rând. 

De la Piața Ferdinand, mergând la pas pe Strada Republicii și pe străduțele adiacente, vei găsi niște minunății de fațade, de care trebuie să te apropii, să privești, să citești plăcuțele, să zăbovești. Oradea nu este un oraș pe care să-l bifezi tăind de pe o listă obiectivele văzute, ci să-l bați cu piciorul și să privești fiecare amănunt, fiecare efigie, fiecare poveste. Acolo e toată plăcerea explorării. Poți avea surpriza de a descoperi câte o clădire cvasi-necunoscută, dar absolut superbă, care să te lase cu răsuflarea întretăiată de emoție.

Cetatea Oradei

 

Merită cu siguranță o vizită, deși foarte probabil deocamdată nu o vei găsi foarte palpitantă. E mai curând un loc calm și destul de pustiu, dar lucrurile promit să se schimbe curând. A fost renovată pe fonduri europene și încă nu a prins viață pe de-a-ntregul, deși sunt unele mici galerii de artă, expoziții și cafenele pe care orădenii le frecventează.

Din câte am înțeles însă, există planuri mari cu ea, iar în câțiva ani probabil va fi un pol al vieții de noapte din Oradea. Ca dovadă, unul dintre cele mai populare restaurante din oraș, Reliva, urmează să se mute în cetate la începutul acestei veri.

Dealul-Ciupercă sau Belvedere

Este un punct mai înalt, la marginea Oradei, de unde se poate admira o imagine de ansamblu asupra orașului, de la depărtare. Nu pot să spun că m-a impresionat în mod deosebit, dar există circumstanțe atenuante în favoarea lui: se află într-un proces de renovare intensă, așa l-am vizitat în sunet de picamer și excavator, ceea ce nu a ajutat deloc la capitolul „impresie artistică”.

Totuși, dacă vii exclusiv pentru priveliște, și nu pentru o plimbare relaxantă pe aleile de pe deal, cred că o perspectivă mult mai frumoasă asupra orașului poți avea din Turnul Primăriei, despre care am povestit mai sus. De pe Belvedere imaginea nu e cu mult mai spectaculoasă de-atât:

 

Serios: de ce un oraș a crescut atât de mult în zece ani, iar altele, inclusiv Capitala, par să se zbată în gol?

Nu vreau să mă bag în politică, dar toți orădenii cu care am vorbit mi-au dat unul și același răspuns: e vorba de talentul de gospodar al primarului. Nu știu ce culoare politică are, dar este un excelent manager, adică exact ceea ce-i trebuie unui „administrator de oraș”. Nu speech-uri emoționante, nu teorii și ideologii de partid, ci abilități de marketing și management urban.

Dovedind că „omul sfințește locul”, edilul – care a făcut și subiectul unei emisiuni „România, te iubesc”, a atras fonduri europene și a dat câteva legi deștepte, care au făcut orașul să crească cu aproape opt procente de la an la an. Câteva mi-au plăcut în mod deosebit.

Spre exemplu, dacă ai un spațiu comercial stradal neînchiriat timp de mai mult de trei luni, plătești impozit cu 50% mai mare. Aviz sutelor de spații goale din București, pe artere ultra-centrale, ai căror proprietari preferă să le țină dezolant de goale ani în șir decât să le închirieze pe sume mai mici decât fanteziile financiare din capul lor. Dacă deții un spațiu într-o clădire din Centrul Vechi și NU îți restaurezi fațada, plătești anul următor cu 500% mai mult impozit. Fără negocieri.

Nu mai zic că au un app de oraș pentru turiști, plus un app pentru orădeni – Oradea City Report – unde poți raporta nereguli – de la tăierea ilegală a unui copac până la blocarea unei alei sau aruncarea de gunoi în locuri nepermise – și în maximum 2 ore cineva se sesizează. Sunt în plan parcări subterane și supraterane în centru, pentru a păstra cât mai mult spațiu pietonal, iar orașul nu duce lipsă de piste de biciclete.

Există și o Asociație de Promovare a Turismului în Oradea și Regiune, având ca membri primăria și hotelurile mari din oraș. Toatele taxele hoteliere plătite anual (și care sunt cele mai mari din țară) merg în contul asociației, Primăria completează suma finală, iar bugetul se ridică anual la un milion de euro, folosit exclusiv pentru promovarea orașului în România și în lumea întreagă.

După cum mi-a explicat Romeo Ionescu, General Manager Ramada Oradea, acum doi ani la Târgul de Turism de la Viena bannerul de intrare, de opt metri pe doi metri, era o imagine imensă cu centrul Oradei. ”De asta au început oamenii să audă de Oradea și in străinătate, pentru că s-a investit în promovarea orașului online și la târguri de specialitate”.