Până să-l vizitez, Rhodosul avea în mintea mea o singură referință: colosul din Rhodos, una dintre cele șapte minuni ale Lumii Antice, despre care am învățat în școala generală. „Colosul” era o statuie de 33 de metri a a Zeului Soarelui, Helios, ridicată în anul 280 î.Hr și numită astfel datorită dimensiunilor sale gigantice pentru acea vreme. 

Dacă s-ar fi păstrat, ar fi avut aproximativ aceeași înălțime cu Statuia Libertății, dar s-a prăbușit într-un cutremur din anul 226 î.Hr și n-a mai fost reconstruită niciodată.

Pentru că pe vremea mea nu existau prea multe desene în cartea de istorie, am descoperit abia recent că singurele reprezentări ale Colosului, bazate pe izvoarele antice, au fost folosite de George R.Martin pentru a crea „obiectivul” meu preferat din Game of Thrones: „Titanul” din Braavos, statuia imensă care străjuiește intrarea în Bravoos, cu câte un picior pe fiecare țărm.

 

Titanul este o reprezentare fidelă a Colosului din Rhodos, în varianta păstrată de izvoarele istorice. Asta așa, ca element de savoare.

După ce am vizitat Rhodosul (ortografiat și „Rodos”), el va rămâne pentru mine insula cavalerilor, datorită unui mix de influențe și stiluri pe care nu-l găsești în altă parte. Orașul vechi păstrează simboluri și elemente de la șapte popoare diferite, satele prin care am trecut aveau clădiri cu arhitectură aidoma caselor din America Latină, iar turla mănăstirii Panormitis din insulița vecină, Symi, m-a dus cu gândul la Mexic.

Rhodos este parte din Grecia, dar este mult mai mult decât atât: este cu adevărat un puzzle din istoria lumii.

În Rhodos, fiecare zid spune o poveste despre cavaleri, bătălii și „urzeli” mai ceva decât cele din ”Game of Thrones”, că tot am pomenit de el mai sus. Realitatea bate filmul, de departe. Și, pentru a înțelege de ce zona medievală din Rhodos merită vizitată, se impune o foarte scurtă trecere în revistă a istoriei palpitante a locului. Odată ce înțelegi povestea, locurile „prind viață” în fața ochilor tăi.

Rhodos este insula cavalerilor ioaniți, grupare pornită în secolul XI ca ordin religios, pentru a îngriji soldații și cruciații răniți în bătălii. Tocmai de aceea, ei mai sunt numiți și cavalerii „ospitalieri”, cuvânt venit nu de la „ospitalitate”, ci de la „spital”.

Rhodos a aparținut cavalerilor ioaniți timp de două secole, începând din anul 1309, dar încercările repetate ale Imperiului Otoman de a cuceri insula i-a silit pe cavaleri să se transforme și în ordin militar, pentru a rezista atacurilor.Din acel moment, cavalerii veniți din toate colțurile Europei, de la toate marile puteri catolice, au fost împărțiți în soldați, infirmieri sau clerici, conduși de un Mare Maestru.

 

În citadela de pe insulă se păstrează cele șapte zone aferente „hanurilor” la care trăgeau cavalerii: Auvergne, Provence, Franța, Spania (ulterior împărțit în Castilia și Aragon), Germania, Anglia și Italia. Fiecare dintre ele are stilul propriu, iar fațadele pline de elemente decorative și embleme reflectând istoria și limba fiecărui popor. Inevitabil, pe insulă există și clădiri construite în stiluri aferente țărilor de origine ale cavalerilor, ceea ce contribuie la ineditul locului.

 

In 1522, Suleyman Magnificul a atacat insula cu o armată de 100.000 de soldați și, chiar dacă ioaniții aveau doar 7.000 de luptători, au reușit să reziste câteva luni bune în fața asediului. A fost o reușită incredibilă, iar Suleyman l-a condamnat la moarte pe Mustafa Pașa, comandantul său, pentru că a fost incapabil să strivească o armată de 15 ori mai mică.

În cele din urmă, pentru că era evident că rezistența nu putea dura o veșnicie, Suleyman le-a oferit ioaniților o alegere: capitularea, caz în care locuitorii insulei și-ar fi păstrat libertatea și religia, sau sclavia. Cavalerii au ales prima variantă, având 12 zile la dispoziție să părăsească insula, împreună cu Marele Maestru.

S-au refugiat în Malta, unde au luat numele de „Cavaleri de Malta”, ordin care există până în zilele noastre. Nu știu voi, dar mie îmi răsună în minte versurile lui Eminescu din ”Scrisoarea a-III-a”: “S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta/Papa cu a-lui trei coroane/Puse una peste alta“

Din păcate, turcii nu s-au ținut de cuvânt până la capăt cu păstrarea religiei: foarte multe biserici au fost transformate în moschee sau chiar în case private. Am vizitat străvechea biserică Sf.Ioan, care a avut această soartă stranie, iar în fotografie vedeți vechile ziduri pictate ale bisericii, descoperite în epoca recentă sub o casă de locuit.

 

Palatul Marelui Maestru și Spitalul Ospitalierilor (Muzeul Arheologic) se vizitează și merită efortul, iar ceea ce m-a impresionat pe mine a fost secțiunea de obiecte vechi de la Muzeul Arheologic: e incredibil cum vechii greci aplicau principii și foloseau obiecte pe care noi le considerăm a fi „moderne”: de la detox-ul prin post negru și ceva ce semăna a meditație până la dispozitivele de pensat și îngrijire a corpului. Știm că istoria este ciclică, dar e cu totul altceva s-o vezi pe viu, iar Grecia e un loc foarte bun pentru asta.

Lindos este un oraș într-adevăr „lindo”. În spaniolă, lindo înseamnă o formă de frumusețe care implică mai multă drăgălășenie și cochetărie decât clasicul „frumos”. Exact așa este orașul Lindos. Suntem în Grecia, nu în Spania, dar de prima oară când am intrat în Lindos asta mi-a inspirat: lindo, lindo, lindo. O cochetărie de oraș.

 

 

Lindos se află la baza unei stânci, în vârful căreia tronează vechea acropolă închinată zeiței Athena Lindia (de aici vine numele), datând din anul 280 î.Hr. Este un labirint de străduțe înguste, clădiri albe cu feronerii vechi și magazine cu toate mărunțișurile imaginabile. 

De altfel, feroneria tip „door-knocker” a fost inventată în Grecia Antică. Mai multe despre această pasiune a mea pentru feronerii, uși și ferestre vechi găsiți în acest articol, numit „Codul secret al ușilor și al ferestrelor vechi”.

Lindos este o destinație unde merită hoinarit o zi întreagă, obligatoriu cu câteva ore de leneveală și relaxare la tavernele cu pește proaspăt și fructe de mare. Nu sunt o gurmandă, dar pentru apetitul meu de vegetale și pește pe insule se mănâncă întotdeauna cel mai bine: totul este proaspăt-luat din mare, iar preparatele sunt foarte simple și gustoase. De fapt Rhodos despre asta și este: multe mărunțișuri simple și încântătoare.

Este unul dintre cele 5 locuri din lume în care se întâlnesc două mări, respectiv Marea Mediterană și Marea Egee.

Practic există o limbă de pământ de câțiva metri lățime, pe care te poți plimba, având în stânga o mare și în dreapta o alta. Noi am nimerit într-o perioadă în care mările erau unite, adică limba de pământ era acoperită, dar e un obiectiv care merită. Neaparat întrebați înainte care este stadiul refluxului.

De asemenea, insula mai ascunde și izvoare termale (pe care noi le-am găsit în renovare) și o minunată Vale a Fluturilor, pe care nu am vizitat-o fiindcă, din păcate, nu era sezonul propice pentru fluturi. Dar merită să le aveți pe listă.

Există și alte citadele vechi, cu vedere frumoasă spre mare, dar pe acelea le-aș recomanda mai curând la capitolul „Opționale”. Dacă nu aveți o pasiune deosebită pentru istoria Greciei, nu știu dacă se justifică distanțele destul de mari de parcurs, la temperaturi ridicate și pe serpentine șerpuitoare, din orașul vechi și până la aceste cetăți.

Vederea spre mare este foarte frumoasă, după cum se vede în imagine, dar cele câteva minute de vizitare trebuie puse în balanță cu orele petrecute în mașină.

 

 

O mănăstire pe care grecii o prețuiesc foarte tare, aflată în apropiere de orașul vechi. Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost faptul că are două altare: unul ortodox și unul catolic, pentru a împăca ambele dogme care s-au perindat pe insulă de-a lungul timpului. 

De fapt, Filerimos a fost mereu un loc cu o energie aparte, fiindcă pe locul lui s-a aflat mereu un lăcaș de cult: de la vechiul templu al Athenei la o mănăstire bizantină, apoi o biserică, apoi alta, straturi care se văd cu ochiul liber în parcul care înconjoară actuala clădire.

 

La Filerimos se afla, în timpurile străvechi, o icoană a Fecioarei Maria despre care se spune că ar fi fost pictată de Apostolul Luca și care a avut o soartă incredibilă: a călătorit alături de cavaleri în Malta, când ei au părăsit Rhodosul, după ce Napoleon a cucerit Malta a ajuns la Sankt Petersburg, iar câteva secole a stat ascunsă într-o mănăstire ortodoxă din Muntenegru.

Spectaculoasă la Filerimos este și populația de păuni aflați în curtea mănăstirii: câteva sute, aflați incusiv în copaci. Tot aici se prepară un lichior unic în lume, după o rețetă italienească pe baza a șapte ierburi tămăduitoare. Se numește Sette Herbe și este bun pentru digestie și pentru problemele stomacului.

La ce hotel am stat?

Am stat la Atrium Platinum Resort & Spa, care are inclusiv varianta de all-inclusive. Eu una recomand mic-dejun și cină, este arhi-suficient, pentru că mâncarea este delicioasă, variată și se schimbă zilnic. Totuși, pe lângă faptul că serviciile au fost impecabile, acest hotel m-a impresionat cu ceva inedit. Deși am fost într-o mulțime de hoteluri din lume, acesta a fost singurul în care absolut orice serviciu este „digitalizat” printr-o singură aplicație de mobil. 

 

Când ajungi, primești un cod unic cu care descarci aplicația hotelului și te loghezi pe ea. Din acel moment, toate rezervările la restaurante, programările la spa, room-service-ul sau orice altceva se face din 2-3 click-uri în aplicație.

Inclusiv la piscină, fiecare umbrelă are un cod și tot din aplicație îți comanzi băuturile de la bar. Nu trebuie să aștepți, să suni, să „vânezi” personalul, toate cerințele se duc în aplicație, ei le primesc și fac un singur drum în loc de două sau mai multe.

Win-win pentru toată lumea, mi-a plăcut la nebunie și aș vrea să văd asta în mai multe hoteluri.