Plec în lume, 3 săptămâni, în Australia și Noua Zeelandă. Plec cu tata, e un fel de „father-daughter” trip, o premieră pentru amândoi. Este și una dintre călătoriile pe care le-am așteptat cu maximă nerăbdare, dar pe care a trebuit să le gândesc, logistic vorbind, cu maximum de rigoare.

Prin logistică mă refer la valiza perfectă, din care să mă îmbrac timp de 21 de zile în mod practic, șic, adecvat unor diferențe de temperatură destul de mari (de la 18 grade până la 40 de grade și înapoi) și care să poată fi luată atât pe zbor transoceanic (unde am limită de 30 de kilograme), cât și pe multele zboruri interne, unde limita este de 23 de kilograme.

Când ai 3 săptămâni, 7 orașe și 8 zboruri cu avionul (dintre care unul de aproape 20 de ore dintr-un foc), ideea de a avea două valize mari este contraproductivă și îți poate zădărnici toată plăcerea: nu știu voi, dar mie nu-mi place să car, să târâsc valize grele, să mă opintesc. Ce sens are?

 

Am preferat, așadar, varianta cea mai eficientă pentru nevoile mele: valiza mea mare de la Stratic (am povestit de ce le-am ales aici), plus un carry-on mic, gol (tot Stratic), pe care să-l folosesc pentru zborurile interne, când trebuie să scap de 7 kilograme din bagajul mare, astfel încât să rămână de 23 de kilograme, limita impusă de ei. Practic, am o singură valiză, plus un „instrument” secundar, mai mic, care mă ajută să fentez excesul de greutate.

 

Pe zborurile long-haul, unde îl iau ca bagaj de cabină, o să-mi prindă bine fiindcă bag în el laptopul, cărțile mele, toate lucrurile grele, astfel încât să pot merge prin aeroportul din Doha (unde avem escale) cu mâinile libere și fără griji.

Am mai scris cândva despre trucurile mele de călătorie, într-un articol mai succint, în limba engleză, care se intitula „Born to Travel: Born to Travel: Packing Secrets for a Quick, Effective and Light Suitcase”

M-am gândit însă, că ar fi momentul unei variante actualizate, fiindcă între timp am mai învățat lucruri și mi-am mai perfecționat propriile reguli și tipare de călătorie. Tot ceea ce urmează mai jos sunt lucruri testate de mine în ultimii 10 ani, obiceiuri pe care eu le am de ani buni și care la mine funcționează de fiecare dată. Chiar dacă veți constata poate că avem stiluri de călătorit diferite, ceva care să vă inspire tot veți găsi.

Nu-mi aleg ținutele pe zile, ci pe număr de combinații posibile. Să-mi iau 25 de ținute pentru 25 de zile nu e deloc productiv și nu lasă loc pentru imaginație sau spațiu de manevră (eu mă decid ce port spontan, dimineața, nu-mi fac ținutele dinainte). Prefer, așadar, să gândesc bagajul pe un principiu mult mai eficient, pe calupuri care pot fi permutate între ele.

Spre exemplu, pentru 3 săptămâni mi-am luat 4 perechi de blugi (diferite croiuri, wash-uri, stiluri), 10 tricouri simple (5 albe, 5 negre), 5 cămăși (albe, bleu, pastel), 3 piese de pus pe deasupra (un sacou, un blazer, o geacă de blugi supradimensionată), o haină de piele întoarsă, 3 rochii de zi, două „hoodies” (bluze din jerseu cu glugă), 3 perechi de teniși și o pereche de espadrile. Atât!

Toate se potrivesc între ele, obligatoriu, adică în momentul în care mă uit la valiză îmi pot imagina deja vreo 50 de combinații, nu 20. Firește că mai am câte o piesă mai fistichie sau o extravaganță (o eșarfă verde, un șal roz-bombon sau orice mă inspiră pe moment), dar regula generală rămâne mereu aceeași: luând în mână, pe rând, fiecare obiect vestimentar din bagaj, ar trebui să-l pot combina, în funcție de chef sau inspirație, cu cel puțin 90% din restul bagajului.

În economie există teoria costului de oportunitate. E ceva minunat, aplicabil în multe domenii de viață, inclusiv în arta împachetării deștepte. Pentru fiecare lucru pe care-l pui în bagaj, renunți la alt lucru sau la mai multe pe care le-ai putea pune în locul lui. Practic el „te costă” spațiul pe care l-ai fi putut ocupa cu altceva. De asta, ideal e să nu ai o valiză cu un cost de oportunitate foarte mare, format din obiecte în locul cărora ai fi putut lua două sau trei piese mai utile.

Spre exemplu, dacă merg într-o călătorie cu mult mers pe jos și am de ales între o pereche de tocuri cui pe care le voi purta în două seri, la o rochie, și o pereche de teniși pe care aș putea să-i port de 10 ori și care merg cu tot ce am în valiză… aleg tenișii. Din contră, dacă mă duc într-o deplasare care implică mai multe seri de gală decât ocazii de plimbare, voi alege tocurile cui, fiindcă utilitatea lor în bagaj e mai mare.

Nu fac favoritisme („Bluza mea preferată, lasă că găsesc eu unde s-o port” sau „Geanta mea preferată, cum să n-o iau cu mine”), prefer să fiu lucidă și să am un bagaj care să-mi simplifice viața, nu să mi-o complice.

Clima nu mai e de mult o chestiune predictibilă și, mai ales când pleci departe sau când călătorești în perioade imprevizibile ale anului (primăvara sau toamna), nu poți să-ți iei în același bagaj toate tipurile de haine de care ai putea avea nevoie în funcție de capriciile vremii: trenci,  palton, haină de piele, geacă de vânt, sacou. În cele mai multe cazuri însă, chiar ai avea nevoie de toate, în momente diferite ale zilei, pentru că temperaturile variază drastic.

 

Soluția mea, găsită după zeci de călătorii pe vreme capricioasă, e neașteptat de simplă și a fost o revelație treptată chiar și pentru mine: îmi iau maximum 3 piese potrivite pentru vreme călduță (un sacou, un blazer mai gros, o jachetă de piele), plus 2 piese „passe-partout”: o jachetă foarte subțire umplută cu puf și respectiv o vestă subțire cu puf, care aproape că nu au greutate proprie. Sunt literalmente ca un fulg și vin rulate într-un săculeț minuscul, deci nici măcar loc nu-mi ocupă.

 

Le pot purta sub sacou, blazer sau geacă, iar dacă se face mai cald le dau jos și le „colapsez” în săculețul lor special. Nu-mi ocupă mult loc în geantă și nu mă încurcă cu nimic.

 

Sunt o friguroasă și n-am plecat fără ele în nicio călătorie din ultimii ani. De fiecare dată m-am felicitat pentru idee. Dacă în locul hainei de puf aș fi avut un palton gros, dincolo de kilogramele în plus din valiză, mi-ar fi fost mult prea cald în multe momente și aș fi avut mereu ceva greoi de dat jos și de dus pe braț. Pe de altă parte, dacă n-aș fi avut decât un sacou lejer, aș fi tremurat de frig. Așa m-am adaptat la fiecare situație, cu minimum de efort.

 

Am vreo trei exemplare de jachete și veste cu puf – am fost mult timp în căutarea celei „perfecte” – iar cea mai bună variantă pentru mine rămâne până acum Uniqlo, care are un model „Ultra Light”, disponibil într-o mulțime de culori, atât cu mâneci cât și fără.

 

Tot japonezii de la Uniqlo au și niște bluze subțiri, foarte practice, în diferite variante de culori și croieli, care rețin căldura corpului și practic îți creează un scut protector, pentru zilele friguroase. E patentul lor exclusiv, se numește HeatTech, și au apărut cu vreo doi ani în urmă. Eu mi-am luat pe negru, alb, gri, culori de bază (unul costă cam 15 euro), și chiar am simțit diferența.

 

Deși sunt la fel de fine ca un tricou și le-am purtat sub sacouri, geci, haine de piele și cam tot ce am prin garderobă ca „outerwear”, diferența a fost radicală. Repet, sunt foarte-foarte friguroasă, dar nu-mi place să car pulovere groase și grele după mine, nici paltoane imense.

Idealul meu în călătorii ar suna cam așa: să mă îmbrac ca de primăvară, dar să-mi fie cald ca și cum aș fi în pufoaică de iarnă. De asta caut mereu trucuri care să mă ajute, iar cu minunile astea destul de simple îmi iese figura de fiecare dată.

Din păcate Uniqlo nu expediază în România și nici nu are foarte multe magazine în Europa, dar eu îl vânez prin toate călătoriile mele. Partea bună e că, odată ce v-ați luat câteva piese, le aveți pentru mulți ani la rând și vor fi tovarășii voștri de bază în călătorii, indiferent de anotimp. Numai dacă ne gândim cât de frig e prin avioane vara, când aerul condiționat duduie la maximum, un tricou subțire, care să țină căldura corpului, e exact ce ne trebuie.

 

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine trusa de cosmetice este una dintre cele mai grele și enervante părți din bagaj. Culmea e că folosesc foarte puține produse de beauty (am spus aici  mai multe despre asta), dar chiar și așa se adună de un kilogram când începi să pui laolaltă demachiant, loțiune tonică, pastă de dinți, șampon, balsam, cremă de față și toate lucrurile basic.

Să iau la mine câte 200 de mililitri din fiecare produs nu e o opțiune viabilă, fiindcă înseamnă un cost de oportunitate prea mare. De ce să car după mine două kilograme de cosmetice din care să aduc jumătate înapoi? Nu mai bine iau doar cât îmi trebuie, ca să am la întoarcere loc pentru altceva?

Drept urmare, sunt cea mai mare vânătoare de produse miniaturale, dar niciodată la voia întâmplării. Am câteva branduri care îmi plac și la care găsesc, pentru călătorii, produse miniaturale potrivite cu nevoile mele de îngrijire.

Spre exemplu, Kiehl’s și Apivita au mereu variante mini de cumpărat, în magazinele lor, Avène la fel, iar prin aeroporturi găsesc kit-uri mini pentru toate brandurile care mă interesează.

 

În Londra există un Boots foarte mare, la Picadilly Circus, unde jumătate de etaj e doar pentru produse în miniatură, de la deodorante și până la șampoane.

Cândva mi-am făcut plinul de acolo pentru un an întreg și nu m-a mai durut capul, dar la ultimele vizite la Londra mi-a fost lene să repet figura, așa că mă adaptez cu lucruri de pe plan local.

 

Pentru Australia și Noua Zeelandă – 3 săptămâni și o singură valiză – mi-am luat în varianta întreagă doar apa micelară, crema de față și pasta de dinți, pe care le consum în cantitate mare, așa că se justifică recipientul full.

În rest, am șampoane mini de la Apivita, măști de față în plic de unică folosință, tot de la ei (sunt minunat de practice și foarte eficiente), demachiant mini Cleaneance de la Avene (cel pe care-l folosesc de ani de zile, dar în miniatură), un recipient mini de Black Seed Oil pentru păr (de care am scris aici), un gomaj mini de la Kiehl’s și un concentrat eco pentru 40 de dușuri de la Yves Rocher. Și da, știu că și hotelurile au kit-uri de beauty, dar de puține ori s-au potrivit pielii mele (mi-au uscat tenul, l-au deshidratat…), așa că prefer să le am de acasă.

Partea bună la tot ce am detaliat mai sus este că, la capătul celor 3 săptămâni, kit-ul meu de beauty va fi gol-goluț. Consum totul, arunc, iar la întoarcere bagajul e mai ușor și am loc de un suvenir, de câteva cărți sau, oricum, de ceva mult mai util decât o sacoșă de jumătăți de produse cosmetice XXL, pe care să le fi plimbat prin toată lumea.

 

Pentru călătoriile mai scurte (2-5 zile) mă salvează mereu kit-urile de zbor de la Sephora și de la Mac. Dacă plec un weekend, totul merge în aceste borcănele. Durează 5 minute să pregătesc totul și îmi salvează kilograme și spațiu în bagaj.

Și, chiar și când am 30 de kilograme limită superioară la valiză, tot nu-mi place să car dacă nu-i nevoie. Eficiența e întotdeauna mai bună decât căratul.

Glumesc, dar nu chiar. Vedeți voi, mi s-a furat o geantă cândva, cu tot cu bani, carduri, pașaport, dar am și cărat cu mine suficiente genți frumoase și incomode încât să învăț câteva lucruri vitale despre călătoritul cu stil, dar și cu cap.

Prima lege a genților de călătorit: poate să fie poșeta ta Hermès, Chanel sau ce vrei tu, dacă nu se poate purta și pe umăr sau în diagonală, ca să ai mâinile libere, las-o acasă fără regrete. E mai bine și pentru tine, și pentru ea, altfel o să ajungi s-o urăști. Să te plimbi prin lume cu o singură mână liberă, fiindcă în cealaltă ai ditamai geanta, va deveni groaznic de obositor, mai ales la o călătorie lungă. Imaginează-ți cum faci poze, cum faci un video, cum te uiți la cărți sau haine într-un magazin, cu o singură mână. Și până la urmă… de ce?

A doua lege a genților de călătorit: nimic deschis, tip „coș”, fiindcă e mai bine să previi decât să plângi în pumni după aceea. Și mie îmi plac gențile deschise, le port cu plăcere prin oraș, dar să ai grija lor în avioane, trenuri, autobuze sau metrouri este un stres inutil. Eu am învățat, în timp, că există genți pentru fiecare moment al vieții, iar în călătorii trebuie să le alegi pe cele care sunt în primul rând deștepte și utile, nu doar frumoase.

Am căutat multă vreme o geantă mică, purtabilă atât pe umăr cât și în diagonală, care să aibă compartimente protejate (la care să nu umblu foarte des, adică să nu deschid geanta direct în portofel și carduri) și să-mi încapă în ea strictul necesar (ruj și oglindă, bani, pașapoarte, boarding pass-uri, șervețele, telefon mobil, spray cu apă de mare, eventual selfie-stick sau altceva similar, dar nu e obligatoriu).

 

În acest moment, favorita mea este Rock Bag de la Zadig & Voltaire, care se îndoaie și are practic două compartimente: unul cu acces direct, când ridici partea exterioară a genții, celălalt „ascuns” de fermoarele care se văd atârnând. Deși pare mică, pot să depozitez în ea, mai ascuns sau mai la vedere, lucruri cât pentru ditamai geanta de zi. Are votul meu „travel proof”.

Nu plec niciodată de acasă fără „aburitorul” meu, adică steamerul Philips Steam & Go. Nu râdeți, așa îi spun eu, după doi ani de relație fericită, în care mi-a simplificat viața de călător în moduri pe care nu le credeam posibile.

Oricât de expertă aș fi în materie de rulat tricouri și pantaloni sau de împachetat sacouri (și chiar mi-am perfectat o tehnică imbatabilă, prin care pot să fac și să desfac un bagaj în 10 minute, povestesc despre asta la Principiul nr.7), nu ai cum să împăturești un material textil, să-l pui într-o valiză ticsită de alte zeci de obiecte, iar la destinație să-l scoți bun de pus pe tine. Nici magicianul David Cooperfield n-ar reuși asta.

 

Pe de altă parte, nici nu suport să am hainele boțite și șifonate, așa că o vreme primul lucru pe care-l făceam odată cazată la un hotel era să pun mâna pe telefon și să cer un fier de călcat.

De vreo câteva ori, chiar la cinci stele, fierul nu funcționa deloc sau funcționa ca o râșniță din 1950. De vreo două ori era să-mi ard lucrurile cu el. Nu mai zic că ideea de a avea o masă de călcat în cameră, cu tot cu fier și ditamai firul de băgat în priză nu e chiar o perspectivă ideală.

De când cu steamer-ul, îl scot din geantă, umplu rezervorul cu apă, pun haina pe umeraș și în maximum două minute am rochia, cămașa, tricoul sau orice altceva neted și bun de purtat. Am avut și un giveway cu Philips Steam & Go, în 2016, când o cititoare a câștigat și ea unul la fel, iar ceea ce am spus atunci rămâne valabil.

Nu am niciun contract cu Philips, nu le fac reclamă, pur și simplu iubesc acest produs și îl iau cu mine peste tot, fiindcă are doar 900 de grame și mă salvează de multă bătaie de cap. Nu mă mai stresez demult dacă lucrurile pe care le iau la mine sunt șifonabile sau nu, ori dacă o anumită rochie va face cute sau nu în valiză. Totul se rezolvă în două minute, oricum.

Legile geometriei în spațiu se aplică superb la bagaje, eu le-aș folosi drept exemple în lecțiile de școală la clasele mici. Aceleași haine pot fi introduse în aceleeași valiză astfel încât: în varianta 1, ea să dea pe-afară de burdușită ce este sau, în varianta 2, să stea totul elegant și să mai rămână loc berechet. Totul ține de cum le așezi și cum le împăturești.

Eu una prefer să rulez hainele, o tehnică pe care am învățat-o de la Marie Kondo și pe care o aplic în primul rând acasă. În călătorii mă ajută să fac și să desfac rapid valiza, fiindcă iau hainele așa cum sunt, le pun pe raftul din dulap în 2 minute, iar când împachetez la loc, hainele nepurtate sunt în același stadiu de „rulou” și doar le așez înapoi. Hainele din valiza mea sunt, dacă vreți, precum cărțile într-o bibliotecă: se vede doar cotorul. Excepție fac sacourile și jachetele care, fiind structurate, nu pot fi rulate și nici nu e cazul. Pe ele le pun la final, pe deasupra tuturor celorlalte.

 

Dincolo de asta, am învățat în timp să umplu golurile și spațiile moarte din bagaj. De când așez hainele în valiză ca-n bibliotecă nu prea rămân atât de multe, dar tot există margini și colțuri neocupate… și nu-i păcat de ele?

Pentru asta folosesc pouch-uri (săculeți dreptunghiulari) din material textil, de diferite dimensiuni, fiecare cu scopul lui: unul pentru lenjerie, unul pentru șosete, altul pentru dresuri. Eu le-am cumpărat pe ale mele de la H&M, dar le găsiți absolut peste tot, le-am văzut pe la toate brandurile gen Zara, Bershka etc.

Și arsenalul de beauty îl disociez, un lucru învățat tot „the hard way”: pe vremuri aveam ditamai punga de cosmetice, cu toate la un loc, căreia trebuia să-i fac mereu loc special în valiză fiindcă era și mare, și grea.

 

Între timp m-am deșteptat și mi-am cumpărat dintr-un aeroport un set de pouch-uri de la Victoria’s Secret, care au fost cea mai bună achiziție posibilă. Au foarte multe modele ingenioase, ale mele sunt fix cele din imagine: unul foarte mare, transparent (pe care nu l-am prea folosit până acum), două mici și unul mediu. Mie ultimele trei îmi ajung.

Astfel, produsele mele sunt împărțite între cele trei: unul de machiaj, unul de păr, unul de creme, demachiante etc. Le folosesc ca să umplu spațiile moarte din valiză și nu am niciodată geamantanul „burdușit”. Niciun loc nu se pierde, totul se valorifică.

Nu mai sunt demult fană a lenjeriei Victoria’s Secret, mi se pare că a devenit excesiv de plăsticoasă și scumpă, dar dacă vă iese în cale un magazin de-ale lor, recomand cu căldură seturile de pouch-uri și organizatoare de beauty. Te țin cu anii, se spală ușor și sunt cele mai utile din câte am avut (și am avut multe variante până să le găsesc pe acestea!).

Dacă la Principiul nr.1 am spus că tot trebuie să se potrivească cu tot, nivelul următor este să ai în bagaj cât mai multe obiecte care nu doar se potrivesc cu restul, dar joacă mai multe roluri simultan. Un blazer bine-ales poate fi haină de exterior, dar asortat cu o broșă spectaculoasă devine outfit de seară când nu mai ai timp să treci pe la hotel să schimbi ținuta. Un pouch brodat poate fi locul în care-ți ții bijuteriile, iar seara devine clutch-ul perfect pentru o ținută șic. Un tricou alb, simplu, poate fi bun pentru o plimbare prin parc, iar la nevoie, cu un colier cu perle deasupra, devine piesă-statement. Totul trebuie gândit pentru a avea cât mai multe roluri posibile.

 

Prin jokeri mă refer la acele piese care – la fel ca piesele cu același nume de la jocul de Remy – se potrivesc cu orice și schimbă orice ținută într-o secundă.

În cazul meu: două-trei broșe spectaculoase (gablonțuri șic, nu diamante), care pot transforma sacoul meu negru; o eșarfă elegantă de mătase, de purtat la palton sau aruncată neglijent pe umăr la un cocktail; o pălărie neagră (ador pălăriile), care să-mi țină de frig în diminețile friguroase dar, cu una dintre broșele sus-amintite, să devină accesoriu de seară. Lucruri mici și semnificative.

Prin mărunțișuri mă refer la acele lucruri mici, fără vreo miză majoră de spațiu, dar care vor fi esențiale în momente cheie și ai face bine să nu le uiți acasă. Dacă le uiți, e posibil să cheltuiești timp, bani și energie ca să le înlocuiești sau să le cauți la fața locului. Pentru mine, acestea sunt:

…și o completare importantă

Știu că mulți dintre voi vor să călătorească cu bagaj de mână pentru 10 zile și să fie totul perfect, dar… cu toată sinceritatea, din experiența mea de călător de cursă lungă, bagajul de mână pentru orice e mai mult de 2 zile este o bătaie de cap inutilă. Toate companiile, inclusiv cele low-cost, oferă varianta de a achiziționa bagaj de cală, pentru o sumă modică (eu călătoresc des cu Wizz, de exemplu, și aleg varianta asta, foarte comodă) și, pe românește, nu te mai doare capul.

Vorbesc aici tot dintr-o vastă experiență: am călătorit și eu cu bagaj de cabină și atât, de multe ori, și au fost cele mai stresante călătorii din viața mea. Pe lângă faptul că trebuie să ai grijă să nu cumva să depășești mililitri de lichide acceptate și abia poți să-ți iei o sticlă decentă de parfum la tine, stai cu ditamai valiza după tine prin aeroport, faci echilibristică peste capetele oamenilor cu 9 kilograme și te stresezi mereu să nu cumva să depășești limita admisă. Vii deja cu bagajul ticsit de n-ai loc să arunci un ac și apoi te stresezi iar că nu ai loc dacă-ți cumperi o carte, un suvenir sau un tricou. Merită să faci asta? Eu zic că nu.

Vă rog, nu mă luați cu miturile „pierdutului de bagaje lăsate la cală”: am zburat de cel puțin 100 de ori în ultimii 2 ani și mi s-au rătăcit bagajele de două ori. Prima oară pe un zbor care fusese oricum emis greșit pe bilet de către agenția de turism (era o încurcătură în sistem), iar a doua oară într-o iarnă cu ninsoare până la genunchi când s-au anulat zeci de zboruri și nimeni nu mai știa ce și cum. În ambele dăți le-am primit la hotel, a doua zi.

Am zburat cu toate companiile, de la low-cost la Qatar-ul multi-premiat internațional și de la transatlantice la ATR-uri și nimic groaznic nu s-a întâmplat cu valizele mele de cală. Tind să cred că oamenilor pesimiști, care tot timpul pândesc catastrofa, li se și întâmplă mai des astfel de accidente, fiindcă aud adesea pe la check-in-uri persoane care spun că „Gata, garantat mie-mi pierde valiza, că mie tot timpul mi se întâmplă așa”. Eu nu plec niciodată, dar absolut niciodată, de la premisa că mi se rătăcește bagajul sau că nu ajunge la timp și… ce să vezi, chiar ajunge la timp!

Totuși, dacă te încăpățânezi să călătorești exclusiv cu bagaj de mână, te sfătuiesc următoarele lucruri:

• cumpără-ți un pouch transparent pentru cosmetice mini (eu îl am pe acesta de mai jos, de la Anya Hindmarch, dar e doar un model), astfel încât să nu mai fi nevoit să le scoți și să le pui în punga oferită la aeroport. Te scutești de un stres;

• 

   

  mergi pe principiul 1-2-3, de la cel mai greu la cel mai ușor. Mai exact: 1 pereche de pantofi (ei cântăresc cel mai greu), 2 perechi de pantaloni, 3 cămăși/tricouri. Oricum mai mult nu-ți încape într-un carry-on astfel încât să nu depășești greutatea, iar să-l duci ticsit chiar e o decizie proastă;

• ia-ți pe tine haina cea mai voluminoasă pe care o ai și pune în bagaj săculețul cu haina de puf despre care am scris la Principiul nr.3. Când ai doar bagaj de cabină, toate trucurile de la Principiul nr.3 se aplică de minune.