Despre tot ce-i fin și fain

Anul în care cumpăr doar 11 obiecte vestimentare

By 2 ianuarie, 2021Myself, Simplicity
read time 8 min
 
2 ianuarie, 2021

Anul în care cumpăr doar 11 obiecte vestimentare

Inspirată de Liana Popa și de metoda ei de shopping minimalist, am ales să fac 2021 să stea sub semnul unui experiment asumat și entuziast.

by

În ultimii cinci ani, am tot scris despre simplificarea vieții și a garderobei, despre o viață în care să cumpărăm mai puțin și să purtăm mai mult. 

 

A fost un proces care mi s-a întâmplat firesc.

 

S-a potrivit cu parcursul vieții mele din această perioadă și cu propriile-mi căutări și întrebări. Nu a fost, în niciun caz, genul de scop pe care să ți-l propui „de mâine”, „de luni” sau „de la 1 ianuarie”. 

 

Ți-l propui dacă simți, nu pentru că ai impresia că ești mai interesant sau mai cool dacă o faci.

 

Pentru că, este convingerea mea fermă, NU ești.

 

Articolele mele reprezentative pe această temă le găsiți pe link-urile din final, însă acum vreau să vă povestesc altceva.

 

De la 1 ianuarie, am decis să urmez metoda făcută celebră de Liana Popa de la Avetisiperoz – pe care am și intervievat-o AICI, mai demult – și să îmi limitez voluntar numărul de achiziții noi pentru 2021.

 

Liana a consacrat experimentul sub forma #DOAR5, adică un an în care cumpără doar 5 obiecte vestimentare, pantofi, accesorii, practic orice poate fi asimilat ca „obiect de modă”. 

 

Inițial am vrut să adopt și eu varianta de 5 obiecte, dar o discuție cu o prietenă mi-a deschis ochii în legătură cu o altă perspectivă.

 

„Liana are #DOAR5, asta e rețeta care i se potrivește ei, de ce nu îți găsești tu numărul tău?”, mi-a spus Raluca Zamfir, prietena mea de la Ran Events. Așa, într-o doară, într-un comentariu la story.

 

Dar, pentru că nimic nu este întâmplător, era exact ceea ce aveam nevoie să aud.

 

Am făcut clic cu ideea ei, nu pentru că aș vrea neaparat să am numărul meu „unic”, ci pentru că într-adevăr cifra 5 era arbitrară și nu-mi spunea mare lucru. Era cifra Lianei.

 

Am stat și m-am gândit și am ajuns la concluzia că singurul număr care mă inspiră este numărul meu norocos.

11.

 

11 este data nașterii mele, dar și un număr care m-a urmărit obsesiv și providențial toată viața.

 

Mă reprezintă, așadar mi s-a părut mult mai firesc să-l fac simbolul experimentului meu.

 

Prin urmare, doar 11 obiecte noi voi adăuga în dressing-ul meu în 2021.

 

Nu pentru că îmi impune cineva, ci pentru că așa îmi doresc.

 

Este un experiment extrem de liniștitor și de reconfortant și abia așteptam să înceapă anul ca să-l demarez. 

 

CUM AM AJUNS ÎN ACEST PUNCT?

 

După ani în care mi-am simplificat la maximum garderoba și casa, ani în care am triat, am donat și am activat masiv pe Vestiaire Collective și pe grupuri de „pre-owned fashion”, deja de la început de 2020 începea să se contureze o direcție.

 

În urma sesiunilor de stil cu Mariana Romanică, de anul trecut, direcția a devenit și mai clară, așa că am început 2021 cu dorința de… a-mi trage sufletul și de a pune ceva spațiu între mine și ideea de cumpărături, shopping sau oricum vreți să-i spuneți.

 

Cunoscând mai bine ca oricând cine sunt, ce vreau, ce-mi doresc și în ce direcție vreau să merg, în acest moment garderoba mea e ca o „pânză albă” pe care pot să pictez absolut orice îmi trece prin minte. Nu mai tatonez, nu mai bâjbâi, totul este, pentru prima dată, nespus de limpede.

 

Și, tocmai pentru că această senzație este delicioasă și liniștitoare, vreau să mă bucur de ea și, mai ales, vreau s-o consolidez.

 

Chiar dacă acum, cu o conștiință limpede a propriului stil, ar fi tentant să mă apuc să „mobilez” spațiile goale, nu vreau să o fac.

 

Vreau să mă bucur de acest moment de echilibru, la care am ajuns după ani de acumulat informație și de lucrat eu cu mine însămi.

 

CE NU INCLUDE NUMĂRUL 11

 

În cele 11 obiecte intră haine, pantofi, genți, bijuterii, curele, pălării, eșarfe, costume de baie, echipamente sport și tot ce ține de garderobă.

 

NU intră, în schimb, lenjeria intimă, șosetele, produsele cosmetice, parfumurile și alte mici accesorii „funcționale”. De exemplu, dacă voi avea nevoie de o cordeluță de păr, nu o voi număra în contul celor 11 obiecte.

 

 

CARE ESTE SCOPUL ACESTUI EXPERIMENT?

 

Nu vreau să dovedesc nimănui nimic.

 

Nu vreau să fac vreo „declarație” de stil sau de minimalism. Poate la 20 de ani m-ar fi încântat ideea, dar acum sigur nu.

 

Vreau doar să fac un pas înapoi, să trag aer în piept și să trăiesc în prezent, inclusiv în ceea ce privește garderoba. 

 

Și, în același timp, vreau să reușesc următoarele lucruri:

 

1. Să mă bucur de ceea ce am

 

În garderoba mea bine-editată au rămas doar acele piese reprezentative pentru mine.

 

Indiferent spre ce întind mâna în dulap, știu că acea piesă îmi vine bine, îmi place și mă bucură actul purtării ei.

 

Așadar, vreau să mă bucur în acest an de toate combinațiile pe care le pot face între hainele mele deja-existente.

 

Deloc întâmplător, una dintre cele mai bune perioade stilistice din viața mea a fost când eram studentă la masterat, acum 12 ani.

 

Timp de doi ani, am „trăit” dintr-o singură valiză, plus un mic troller, călătorind între cinci țări diferite.

 

Am fost mereu bine-îmbrăcată, șic, și nu am visat nicio secundă la dulapul de acasă. Care pe atunci era mult mai mare, oricum. Așadar, se poate.

 

2. Să cumpăr mai înțelept

 

Oricum volumul meu de cumpărături din ultimii ani a scăzut progresiv, dar funcționez bine cu disciplină clară și limitările mă inspiră să dau tot ce am mai bun din mine.

 

Una e să spui „Aș vrea să cumpăr mai puțin” și alta e să dai o formă concretă acestei dorințe.

 

”Mai puțin” este vag, însă „11”, ”20”, ”5” sau orice altă cifră te duce deja de la teorie la practică.

 

Având doar 11 spații goale de umplut, voi cântări mult mai bine deciziile, iar dacă ajung să cumpăr ceva, clar acel obiect va fi produsul unei povești sincere de iubire, nicidecum al unui impuls de moment.

 

Deja mă gândesc, fac moodboard-uri, cântăresc cam de ce aș avea nevoie prin garderobă, ca să știu înspre ce să mă uit.

 

Acesta este un lucru pe care l-am învățat de la mama.

 

Când au apărut mall-urile la noi și îmi plăcea să merg să mă uit la haine, mama mergea cu mine, dar – spre deosebire de mine – ea mereu căuta ceva anume.

 

Dacă eu mergeam la mall ca să mă uit la TOT, fiind furată pe rând de culori, texturi, modele, mama avea o misiune.

 

Ea căuta o pereche de pantofi ROȘII, un palton BLEU, o fustă de lungimea cutare, nuanța cutare. Niciodată nu mergea la cumpărături din impuls.

 

Mi-a luat ceva timp, dar am ajuns exact în acel punct.

 

Anul acesta vreau să văd multe și să cumpăr puține. Adică… 11 lucruri. Mi se pare mai mult decât suficient.

 

3. Să prețuiesc mai mult ideea de achiziție.

 

Dacă fast-fashion-ul a reușit să ne pervertească cu ceva, a reușit să discocieze ideea de „cumpărături” de cea de „angajament”.

 

Când găsești ceva la solduri la 20 de lei sau 50 de lei, ori când vezi o rochie care costă „doar” 120 de lei, impulsul este să te răsfeți luând-o de pe raft. Fericire la preț redus.

 

În fond, ai avut o săptămână grea, ești supărată, e urât afară, se anunță o lună dificilă sau… orice alt motiv. Și iată cum vine bluza, fusta sau rochia providențială.

 

În realitate, bucuria durează zece minute, iar dulapul devine tot mai ticsit cu momentele noastre de slăbiciune, impuls sau tristețe, care iau forma unor achiziții de cele mai multe ori nefericite.

 

Per a contrario, când cumperi mai puțin, ai tendința să cumperi mai bine.

 

Când îți impui 11 achiziții, 5 achiziții sau orice alt număr, cel mai probabil ele nu vor fi luate „pe pilot automat” de pe raftul unui magazin fast-fashion.

 

Vor fi cântărite, analizate, chibzuite și gândite pentru a rezista în timp, nu doar pentru a pansa o nevoie de moment.

 

Deși anul acesta voi cumpăra mai puțin, voi fi cu ochii pe tot ceea ce apare nou, voi da de veste și mă voi inspira din ceea ce văd în jur.

 

#Doar11 nu înseamnă să merg prin viață cu mâna la ochi, ci să aleg doar ceea ce consider că merită un loc pe termen lung în dulapul meu.

 

Aici și pe contul meu de Instagram veți găsi multe sugestii, povești și inspirații legate de designeri români, poate mai mult ca oricând. Va fi un an al inspirației.

****************************

Pentru mai multe articole despre simplitate și simplificare, există secțiunea ”Simplicity” de pe site.

****************************

Foto: Unsplash

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK