După ce mi-a lămurit paleta de culori potrivită tenului meu și m-a făcut să privesc cu alți ochi nuanțe care nu fuseseră niciodată pe radarul meu, următoarea ședință cu Mariana a fost despre forma corpului.

 

Aveam mai puține emoții decât la paleta de culori, dar totuși o strângere de inimă, fiindcă toată viața mea am operat cu o convingere clară, și anume că eu sunt tipul corporal de pară: vizibil mai mică în partea de sus față de partea de jos.

 

De unde această concluzie fermă?

 

Ei bine… nu râdeți… dintr-o carte despre frumusețe cumpărată când aveam 15 ani, care te învăța să te evaluezi privindu-te în oglindă, în funcție de patru tipologii generale. 

 

Pentru că eu sunt foarte mică în partea de sus și am șoldurile un pic mai late, m-am privit rapid în oglindă, am decretat atunci că eu sunt tipologia pară și gata. Fără să mă măsor, doar din ochi. Mi se părea mai mult decât evident.

 

În plus, eu niciodată nu mă îngraș în partea de sus a corpului sau pe abdomen. Dacă pun 2 kilograme în plus, ambele se vor duce de la brâu în jos.

 

Prin urmare, am trăit toată viața cu această certitudine și mi-am cumpărat tot felul de haine cu umeri lați sau bufanți, care să atragă atenția asupra părții de sus a corpului, considerând că este singura cale de a-mi echilibra silueta și a atrage atenția asupra părții „mici” a corpului meu.

 

La Mariana, nu există însă „din ochi”, nici „mi se pare”, nici „așa zic eu”. Există cifre, măsurători, reguli. Geometrie.

 

M-a rugat să vin îmbrăcată în ceva mulat, ca să se vadă bine forma corpului, iar de cum am intrat în studio m-a pus în fața oglinzii. Cu centimetrul în mână.

 

Ca să ne-nțelegem, eu deja îi explicasem teoria mea despre cum sunt eu pară, la precedentele două ședințe.

 

De fiecare dată, m-a ascultat și mi-a zis doar atât: „Vedem la ședința despre tipologia corporală”.

 

Nu mi-a zis nici „Nici vorbă, n-ai dreptate”, dar nici nu a luat de bun ce i-am zis eu. A luat lucrurile cu un strop de circumspecție și mare dreptate a avut.

 

Pentru că, așezată în fața oglinzii și măsurată… am avut o surpriză de proporții.

 

Umerii mei, umerii mei cei mititei, „disporporționat” de mici față de restul corpului… sunt de fapt 98% egali cu dimensiunea șoldurilor, ceea ce mă face o clepsidră perfectă. Ca la carte.

 

Există o diferență de 2 centimetri între șolduri și umeri, pe fiecare parte, deci insesizabil.

 

Totuși, în oglindă eu aveam impresia că sunt muuult mai mari șoldurile pentru că partea de sus e mai pătrată și cea de jos mai rotundă. Umerii mei sunt mai drepți, în timp ce partea de jos e rotundă, ceea ce contribuia la confuzia mea.

 

Măsurând însă… lucrurile erau fără echivoc.

 

Tipologia mea corporală este, așadar, una de clepsidră dreaptă, cu talia foarte bine marcată (sunt 20 de centimetri diferență între talie și respectiv șold și umeri), ceea ce explică de ce am intrat de-a lungul timpului în cele mai mici corsete posibile și de ce nu mi-am găsit aproape niciodată curele de talie care să nu-mi fie largi. 

 

Geometria corpului omenesc

 

Totodată, Mariana mai face o chestie foarte deșteaptă în ședința de tipologie corporală: îți face foarte multe măsurători iar apoi, pe o schemă din fișa ei, corpul tău este decompus în „bucăți”, fiecare bucată fiiind colorată cu markerul. 

 

Înțelegi în acest fel de ce anumite haine îți stau mai bine sau te avantajează mai mult decât altele, când observi, pe schemă, că – de exemplu, în cazul meu – talia este mai sus de buric cu 2-3 centimetri, ceea ce optic provoacă o disproporție și face ca orice pantalon cu talie înaltă să mă facă, paradoxal, să par mai scundă. Asta deși am talia mică și picioarele lungi.

 

Observasem și eu chestia asta, empiric, dar până să-mi explice Mariana exact de ce credeam că e doar o impresie sau că ține de dispoziția de moment, adică de acele zile în care te simți mai mult sau mai puțin frumoasă. Nu este, e doar geometrie.

 

De ce contează atât de mult tipologia corpului?

 

Indiferent că alegi să te îmbraci după tipologia ta sau să te îmbraci cum ai tu chef, e important să-ți cunoști tipul de corp. 

 

E o formă de înțelegere de sine care devine o imensă putere, fiindcă – odată ce înțelegi cum arată, geometric, trupul tău – poți să te joci cu această informație în toate felurile, în mod conștient și deliberat.

 

Ținutele reușite nu mai sunt accidentale, iar în funcție de cum suprapui formele și culorile ajungi să descoperi un întreg univers de permutări și combinații posibile.

 

De exemplu, discutând cu Mariana am înțeles că eu – deși sunt o clepsidră perfectă – am operat mereu din convingerea strâmbă că am umerii mici și șoldurile late și, involuntar, m-am transformat într-un triunghi inversat.

 

Altfel spus, mi-am mărit optic umerii, schimbându-mi tipologia corporală.

 

Asta nu e un lucru rău, în fond ne putem juca în fel și chip, dar important e să ȘTIM asta. Să nu fie o sumă de accidente inexplicabile, ci un act deliberat.

 

Cum era vorba aceea clasică: „Pentru a încălca regulile, trebuie mai întâi să știi care sunt ele”? Exact așa.

 

Ce îți dorești de la corpul tău?

 

După ce am terminat măsurătorile, înainte să începem dezbaterea despre croiurile potrivite și trucurile potrivite tipologiei mele, Mariana mi-a pus întrebarea definitorie: care e scopul meu?

 

Ce-mi doresc de la corpul meu, ce vreau să scot în evidență, ce-mi place și ce mă deranjează?

 

Faptul că sunt o clepsidră nu e vreun verdict inatacabil. Nu înseamnă că toată viața e musai să mă îmbrac ca o clepsidră. Doar că, înțelegând cum e corpul meu, pot să accentuez sau să „ascund” ce consider eu necesar, ca să obțin imaginea pe care mi-o doresc.

 

”Îmi doresc să am o siluetă cât mai alungită”, i-am spus Marianei.

 

Îmi plac clepsidrele, dar stilul meu vestimentar e mai degrabă „minimal”, drept, cu croiuri simple și nu mă văd schimbând asta în mod radical. Asta sunt eu.

 

Ea a înțeles asta și mi-a explicat cum pot să mă joc cu formele și culorile ca să scot în evidență mai puțin șoldurile și să am o siluetă mai alungită, cu talia marcată, dar fără atâta rotunjime.

 

Alte cliente își pot dori, din contră, să-și scoată în evidență șoldurile, să-și mascheze brațele, să ascundă sânii, să-și scoată în evidență gâtul, talia sau orice altceva.

 

Suntem complet diferite și aici intervine și abilitatea unui consultant de imagine: să-ți dea sfaturi adaptate la ceea ce ești tu, nu generalități pe care le citești în cărți de stil sau în reviste.

 

Chiar dacă informația din cărțile de stil e uneori foarte prețioasă (am scris și un articol despre asta), ea  se adresează în esență unui public universal. Astfel, în mod inevitabil, orice carte sau revistă care abordează această temă încearcă să standardizeze cât mai mult informația. 

 

 

Instinctul te duce până la un punct

 

Vorbind cu Mariana despre tipurile de haine care mi se potrivesc, am constatat că instinctul meu a fost bun pe anumite capitole, dar dezastruos pe altele.

 

Faptul că mereu mi-am marcat talia, indiferent dacă am avut pe mine blugi, rochii, salopete sau orice altceva, a fost un instinct extraordinar, fiindcă talia mea este un punct central al siluetei. Punctul meu forte.

 

Pe de altă parte, am purtat rochii cu umeri imenși, sacouri cu umeri buretați (cine s-a apucat să taie bureții de la umeri weekend-ul acesta, ghiciți vă rog…) și tot felul de bluze ample pe umeri, când, de fapt, ca să îmi echilibrez clepsidra și să-mi alungesc silueta ar fi trebuit să pun accent pe cu totul altceva.

 

Și aici, dragii mei, fiți pregătiți pentru șocul pe care l-am avut și eu.

 

Ce trebuia eu să acentuez?

 

Sânii. Decolteul.

 

Am crezut că mă înec cu apa pe care mi-o turnase Mariana în paharele ei mov cu picior lung. Instantaneu m-a bufnit râsul.

 

Asta pentru că sunt un 75B, am un decolteu micuț, dar care se întâmplă să fie și unul dintre lucrurile care nu m-au deranjat niciodată la mine.

 

Nu am visat să am sânii nici măcar cu un milimetru mai mari decât sunt, dar nici nu m-am gândit vreodată să scot în evidență taman decolteul. Era ultimul meu gând.

 

Și, în plus, aveam de scos în evidență umerii, umerii mei mici, „disporporționați” față de șolduri.

 

E incredibil cum creierul se poate păcăli singur să creadă ceva și cum poate petrece apoi ani și decenii consolidând acea credință strâmbă. Fascinant.

 

De fapt, tipologia mea corporală „cere” – pentru echilibrarea și alungirea pe care mi le doresc – să pun accent pe bust.

 

Asta neînsemnând să port decolteuri amețitoare, ci să dau volum acestei zone. Fie purtând imprimeuri, fie prin volane, jabouri sau pur și simplu coliere mai generoase (dar NU groase sau voluminoase, fiindcă nu mi se potrivesc, după cum aveam să aflu la discuția despre bijuteriile potrivite corpului meu).

 

Analiza de tipologie corporală a Marianei te trece prin atât de multă geometrie încât pleci de la ea privindu-ți corpul cu totul altfel decât ai făcut-o vreodată.

 

E ca un „reset” după care e imposibil să te mai întorci la coordonatele inițiale, fiindcă odată ce înțelegi „piesele” din care e făcut mecanismul tău unic, nu poți să dai „undo”, „unsee”, „un-learn”. 

 

Spre exemplu, una dintre etapele procesului nostru – pe care e imposibil s-o explic aici, fiindcă implică scheme, discuții și analize amănunțite – este o descompunere a corpului pe părți și analiza relației dintre ele (ca proporții) pentru atingerea obiectivului personal.

 

În cazul meu, alungirea siluetei și echilibrarea formei.

 

Am analizat împreună cu Mariana totul: de la lungimea gâtului la proporțiile dintre șolduri și celelalte dimensiuni corporale, transformând geometria în zeci trucuri practice pe care e imposibil să le mai uit vreodată. Mi s-au întipărit în minte pentru totdeauna.

 

Spre exemplu, lungimea ideală a oricărei bluze sau tricou nu trebuie să depășească oasele bazinului, iar imprimeurile trebuie să aibă o dimensiune proporțională cu elemente precise de pe chipul meu. Geometrie, vă spun!

Aceste detalii nu sunt relevante, dat fiind că țin strict de forma unică a corpului meu și tocmai aici stă rolul esențial al unui consultant de imagine.

 

Putem fi clepsidre, triunghiuri, dreptunghiuri sau orice alte tipologii generale, dar nu suntem identice.

 

Când începem să analizăm „bucățile componente” ale tipologiei noastre, realizăm că avem simetrii, asimetrii, elemente care ne diferențiază, lucruri de scos în evidență sau de echilibrat.

 

Oricât de bine ne-am cunoaște corpul, o privire proaspătă, din afară, ne oferă o claritate pe care noi nu putem să ne-o dăm singure.

 

Să-ți descompui singur imaginea pe părți componente este, păstrând proporțiile, ca și cum te-ai psihanaliza singur.

 

Poți să fii conectat la propria persoană, să te analizezi profund, să îți monitorizezi emoțiile, dar nu poți să „ieși din tine” și să te privești din afară, așa cum o face un specialist. La fel e și în cazul stilului personal și a imaginii.

 

Cum ar trebui să mă îmbrac eu conform obiectivului meu și tipologiei corporale.

 

Pentru a-mi echilibra silueta de clepsidră și a o alungi (ceea ce este scopul meu și intenția personală, nicidecum vreun deziderat universal-valabil pentru clepsidre), trebuie să pun accentul pe zona bustului, adică zona pe care am trecut-o cel mai mult cu vederea în anii mei de căutare a stilului.

 

În partea de sus trebuie să port nuanțe deschise și imprimeuri cu accent pe bust, precum și dantele, aplicații sau orice material care are volum, în timp ce partea de jos a corpului „cere” nuanțe mai închise, materiale subțire și texturi mate.

 

Practic, ”spectacolul” trebuie să se întâmple în partea de sus, partea de jos fiind lăsată cuminte și dreaptă, cu talia foarte marcată între ele.

 

Ca diferență fundamentală față de ceea ce făceam eu până acum însă, umerii nu trebuie scoși în evidență, ci lăsați așa cum sunt.

 

Pot să port inclusiv rochii strapless, pe care le evitam de-o viață fiindcă mi se părea că îmi minimalizează partea de sus a corpului și o măresc optic pe cea de jos.

 

De fapt asta era doar în imaginația mea și pot să port oricât strapless doresc, cu condiția ca bustul să fie bine-conturat și scos în evidență.

 

Tipologia mea corporală poate purta o multitudine de croiuri, o mulțime tipuri de pantaloni (inclusiv culottes, de care fugeam ca de Bau Bau), blugi mid-rise și cam orice tip de fustă, cu condiția să respect lungimile potrivite dimensiunilor și proporțiilor mele unice.

 

Împreună cu Mariana am luat fiecare piesă vestimentară la rând și am înțeles ce tipuri de croiuri să caut și ce particularități trebuie să aibă ele.

 

Revelația a fost, din nou, nu râdeți, la capitolul sutienelor, unde Mariana mi-a explicat cum să-mi aleg un sutien, cum să-l măsor ca să nu fie prea mare sau prea mic, și inclusiv rolul celor trei rânduri de închizători pe care le au la spate sutienele. .

 

În plus, am înțeles ce tip de sutien mi se potrivește în funcție de genul de rochie pe care-l port și de dimensiunile mele, un lucru pe care nu l-aș fi învățat oricât m-aș fi privit singură în oglindă.

 

Am înțeles ce tip de revere mi se potrivesc la sacouri, că pot purta rochii și cămăși cu buzunare pe piept (cum ziceam, o revelație…) și, una dintre cele mai simpatice părți ale discuției noastre, am înțeles diferența dintre „power-dressing” și „look-ul de cucoană”, în ecuația corpului și a trăsăturilor mele. O graniță foarte subțire, dar esențială.

 

Curelele care mi se potrivesc sunt cele pe talie – și am învățat și un truc despre cum să aleg grosimea lor maximă și minimă – iar în materie de pantofi, instinctul meu a fost foarte bun.

 

Nu mi se potrivesc tocurile mici, ci pantofii cu toc de minimum cinci centimetri, botinele tip ciorap și tot ce îmi pune în evidență gleznele în loc să le taie sau să le ascundă.

 

NU mi se potrivesc sub nicio formă pantofii cu vârful rotund și, Slavă Domnului, nici nu mi-au plăcut niciodată. Nici dresurile colorate sau dresurile negre transparente. Aleluia!

 

Bijuteriile

 

Finalul analizei de tipologie corporală îl reprezintă analiza feței, cu tot cu tipurile de bijuterii și forme care se potrivesc.

 

În materie de cercei, mi se potrivesc – în mod șocant față de ceea ce credeam eu – cerceii lungi, care să depășească linia mandibulei.

 

Asta pentru că, în mod contrar a ceea ce credeam eu, nu am o față alungită, ci o combinație de dreptunghi cu oval (și aici e o întreagă discuție și analiză în fața oglinzii, după niște repere clare, nu e o concluzie care ți se dă ca un verdict).

 

Cerceii rotunzi, pe care i-am iubit atât de mult, nu mi se potrivesc, îmi fac fața mai plină și mai rotundă decât este, același efect avându-l și cerceii excesiv de mici.

 

Mi se potrivesc, în schimb, cerceii rotunzi tip „hoop”.

 

În materie de coliere, îmi vine bine exact tipul de bijuterie care-mi plăcea oricum: lanțurile fine, fie scurte, la baza gâtului, fie lungi, dar nu varianta intermediară, care cade pe stern.

 

Pălăriile Canotier sunt perfecte pentru mine, aici instinctul meu a funcționat ceas, la fel și eșarfele lungi, dar nu foarte voluminoase.

 

Despre forma și simetriile feței voi vorbi în episodul următor, când eu și Mariana vom trece prin trucurile de machiaj potrivite chipului meu.

 

Chiar dacă le-am discutat deja la ședința de tipologie corporală, cred că se leagă mai bine de episodul următor, fiindcă reprezintă un bun punct de plecare.

 

Ultima sesiune va fi dedicată tehnicilor de prins părul în funcție de forma feței și, chiar dacă va fi o ședință separată, Mariana m-a învățat deja un truc pe care-l folosesc de atunci și mi se pare „wow” de câte ori mă privesc în oglindă. Un element minuscul, dar cu efect maxim.

 

VA URMA

Aici găsiți celelalte episoade ale serialului cu Mariana:

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 1: ce am învățat despre mine însămi

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 2: paleta personală de culori

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 4: Cum te machiezi și te coafezi potrivit fizionomiei.

Foto: Shutterstock, Unsplash