Subiectul despre care am primit cel mai mare număr de întrebări în ultimul an a fost VOINȚA.

 

Voința de a mă abține de la ceea ce nu am voie, de a mă organiza, de a păstra o disciplină, de a schimba lucruri, de a menține ordinea în viața mea.

 

Am scris în articolul „Viața mea fără lactoză și gluten” despre mecanismul voinței și resorturile lui, ca și despre „cum rezist”. Și, chiar dacă „rezistența” asta sună dramatic, în realitate nu e atât de greu. Există repere de obișnuință, trucuri, reflexe pe care ți le formezi și de care te ții.

 

Weekend-ul acest am făcut un video pe contul meu de Instagram, pornind de la o idee care mi se păruse demnă de dat mai departe, mai exact un truc de voință care mă ajută pe mine să-mi păstrez ritualurile și disciplina zilnică.

 

În urma acestuia, am primit în câteva ore peste 500 de mesaje private, așa că mi-a venit ideea de a dezvolta mai amplu,  într-un articol, ceea ce am povestit acolo.

 

Acest truc se numește, în felul în care mă raportez eu la el, „lanțul de voință”.

Lanțul de voință sau lanțul de zile

 

Fără exagerare, acesta este poate cel mai important „truc” de voință învățat de mine vreodată.

 

Îi spun „truc” și nu „lecție” sau ceva mai pompos, fiindcă este, în esență, o mică manevră de a-ți păcăli mintea să fie mai stoică și mai indiferentă la „tentații”.

 

Idee mică, da, însă incredibil de puternică.

 

Sursa acestui truc este – nu râdeți – un interviu de acum vreo 20 de ani al lui Jerry Seinfeld. Da, comicul de stand-up. 

 

În acel interviu, pe care nici nu-mi mai aduc aminte unde l-am urmărit, Seinfeld își explica succesul și productivitatea în materie de glume pe un principiu simplu, cel al „lanțului”.

 

Odată ce l-am auzit, nu l-am uitat niciodată și mi se pare una dintre cele mai simple și plastice metode de a explica trei lucruri simultan: voința, disciplina și organizarea.

 

Seinfeld explica modul în care lucrează la materialul pentru show-uri în felul următor: fiecare zi în care se așază la birou și scrie pentru proiectele lui, indiferent dacă are inspirație, chef sau tragere de inimă, este o „verigă” sau o „za” dintr-un lanț.

 

Cu cât are mai multe astfel de zale înlănțuite, cu atât are un lanț mai lung. Dacă într-o zi trage chiulul, nu are chef sau răbdare, ia lanțul de la început. 

 

Doar că acest lanț are ceva magic în el, în raport cu voința: cu cât se face mai lung, cu atât îți pare mai rău să-l rupi sau să-l iei de la zero.

Când știi că ai avut 50 de zile consecutive de făcut un lucru, parcă nu-ți dă mâna ca a 51-a zi să dai „skip” doar pentru că nu ai chef. Nu mai e doar o decizie de impuls, e zădărnicirea unei întregi construcții, a unui efort născut din voința ta, din lupta ta cu tine însuți.

 

Pe acest principiu se bazează, în extremis, programele dedicate alcoolicilor sau dependenților în general. Țineți minte cum vorbeau, în filme, cei de la ”Alcoolicii anonimi”? „Am 78 de zile fără băutură”. ”Eu am 91”.

 

Cu cât sunt mai multe zile înlănțuite, cu atât sunt șanse mai mari ca respectivul să nu mai revină la vechile metehne. Psihologic, este un raționament strălucit fiindcă, de la zi la zi, se creează un precedent tot mai important și valoros.

 

Noi, restul oamenilor, avem alegeri mult mai simple de făcut și nu ne aflăm într-o postură atât de dramatică, dar principiul „lanțului” ne poate ajuta foarte tare cu alegerile și ritualurile zilnice. 

 

O „verigă” din lanț poate fi orice ne dorim noi să fie, adică o investim cu „unitatea” care ne interesează pe noi. Cel mai eficient funcționează cu zilele, dar ideea lanțului poate fi de ajutor în orice accepțiune i-o dăm.

 

De exemplu, eu fac zilnic un antrenament care constă într-o serie de „planks” și ceva stretching pentru articulații.

 

Durează 15 minute în total și îl fac în fiecare zi, fără excepții. Eu fiind o persoană care face sport fiindcă e sănătos, îi dă o stare de bine și îi întreține tonusul, dar nicidecum din vreo mare pasiune pentru această activitate. Deci voința ESTE necesară.

 

Am deja „un lanț” de aproape 60 de zile în care mi-am făcut antrenamentele matinale și, chiar dacă în unele zile nu am tragere de inimă sau mi-e lene (da, lenea este o realitate), când îmi pun situația în perspectivă, ea arată cam așa: dacă nu mă adun să fac acele amărâte de 15 minute – ceva infim în economia unei zile – zădărnicesc peste 60 de zile de efort constant și rup un ritm pe care mi-a fost dificil să-l stabilesc.

 

Merită? Pentru 15 minute de… ce? De lenevit în loc de făcut sport? Nu cred.

 

Așa că mă așez pe saltea, îmi fac antrenamentul și la final îmi vine să mă aplaud, fiindcă mă simt grozav și simt că am și depășit un prag mental.

 

Pe de altă parte, am ritualuri pe care le fac o dată pe săptămână,  de două ori pe săptămână sau un anumit număr de zile pe lună.

 

Fac o oră de antrenament cardio pe zi, cu o excepție: lunea. Deci 6 zile din 7.

 

Pentru mine, „o verigă” înseamnă că în săptămâna respectivă am făcut 6 zile de antrenament. Dacă fac mai puțin, înseamnă că am ratat „veriga” respectivă.

 

Sunt doar niște exemple, dar ideea e simplă: cu cât ai mai multe zile/săptămâni/luni înlănțuite, cu atât voința devine mai puternică. Nu e magie, ci psihologie.

 

De asta, când oamenii mă întreabă dacă nu mi-e greu să mă abțin de la zahăr, pâine și tot ce nu am voie, răspunsul e simplu: NU. Deloc.

 

La început mi-a fost, dar acum, când văd o felie de pizza și îmi dau seama că am aproape un an de când nu am mai atins așa ceva și mă simt extraordinar, atracția dispare. E o felie de pizza versus un an de reconstrucție laborioasă a sănătății mele.

 

Principiul „lanțului” poate fi aplicat în orice domeniu și este cea mai bună metodă de negociere cu tine însuți.

 

Nu îți impui ceva în mod dictatorial – „Nu am voie să fac cutare lucru” – ci așezi interdicția în perspectivă: „Pot să fac ACEST lucru, dar înseamnă să dau cu piciorul la X zile/săptămâni/luni în care am lucrat eu cu mine”.  Merită?

 

Firește că vor exista și căderi. Nu suntem roboți, iar viața nu e o formulă matematică.

 

Dar chiar dacă să zicem că ai rupt un lanț la un moment dat, soluția este să-l reiei de a doua zi. Amânarea aduce și mai multă amânare.

 

De fapt, amânarea e opusul lanțului și e ca un bulgăre care se face tot mai mare: ratezi o zi, apoi te gândești că – de vreme ce ai ratat una, poți să mai ratezi încă una – și tot așa, până când reluarea ritualurilor începe să capete greutatea unui început de la zero.

 

Din păcate, aici nu e nimic magic, ci doar o consecință a firii umane: voința se forjează mai greu decât comoditatea.

 

Să construiești un „lanț” de ritualuri e mult mai greu decât să te convingi să iei o zi de pauză sau mai multe. Suntem predispuși spre lene, nu spre strâns din dinți.

 

Fiecare dintre noi știe care sunt ACELE lucruri pe care, dacă ar reuși să le facă zilnic, săptămânal sau la o anumită periodicitate, i-ar schimba calitatea vieții. Ritualurile mele nu au de-a face cu ale tale sau cu ale altora. E o muncă „de interior”. Dar metafora lanțului poate fi de folos indiferent în ce domeniu ne dorim o voință mai… ascuțită.

 

Puteți găsi și povestea „prin viu grai” pe contul meu de Instagram, la Highlights, secțiunea „Disciplină”.

Dacă vrei să vezi ce am mai scris despre simplitate, organizare și disciplină:

 

Cum mi-am făcut ordine în casă și-n viață într-un weekend.

Ce înseamnă să fii admin-ul vieții tale și cum poți deveni mai bun la asta

7 idei japoneze pentru o viață simplă și eficientă

Cum ne simplificăm viața sau măcar de unde începem

Cum se disciplinează o viață, ca să rămâi întreg la minte și la suflet

3 cărți despre simplitate și rafinament

5 lucruri care îmi simplifică viața și casa, în fiecare zi