Viața din spatele modei. De ce nu-mi pasă „ce se poartă”
Despre obiceiurile noastre de a cumpăra lucruri doar pentru că sunt la „modă” și despre cine decide asta, plus câteva clarificări despre ce mai înseamnă moda în ziua de azi.
Dacă cineva ar vrea vreodată să-mi taie instantaneu orice elan pentru un obiect vestimentar care până în acel momente mi se părea frumos, e suficient să rostească aceste cuvinte: „Oh da, se poartă mult croiul/culoarea/modelul anul acesta”.
Nu pentru că aș fi vreo rebelă sau trendsetteriță, ca dovadă mulți ani am purtat doar alb și negru, ci pentru că fac alergie la ideea că frumusețea unui obiect sau valoarea lui în garderobă e dată de cât de „in” sau „out” este în acel moment.
Îți place un obiect? Îți place de tine când te uiți în oglindă și îl porți? Îți e comod? Perfect, cumpără-l și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți.
Am însă o problemă cu acel anestezic pentru discernământul nostru care este disclaimerul de tip „E urât, dar e la modă”
Altfel spus, dacă ceva ți se pare urât cu spume, dar e la modă… parcă nu mai e așa de urât. Deodată e cool. Toată lumea îl poartă, așa că măcar suntem urâți împreună.
Ca dovadă, în ultimii cinci ani s-au scris articole și analize întregi despre trendul „ugly” în modă, cum ar fi papucii de plastic pe care acum 5 ani i-ai fi găsit cu 5 lei în Obor și ai fi strâmbat din nas și care se vând acum ca pâinea caldă cu 500 de euro pentru că sunt „fashion”.
La fel și rochiile fără formă pe care în alt context le-am fi numit „saci de cartofi”, dar care acum sunt couture și costă mii de euro.
Frumusețea stă într-adevăr în ochiul privitorului, dar mi se pare mai onestă în stilul propriu persoana care purta gumarii de 5 lei înainte să devină trendy și își asuma această alegere decât cei care îi cumpără acum când au logo-uri pe ei și costă de 200 de ori mai mult.
Deși până acum li se păreau oribili, acum sunt în modă, deci sunt frumoși.
Momentul temporal în care atitudinea noastră față de haine se dezvăluie cu maximă claritate o reprezintă perioada de solduri din magazine. O recomand ca analiză socială ad-hoc.
Intri prin magazine și vezi hainele din colecțiile de acum o lună – că ritmul și cadența modei cam așa au ajuns să fie – îndesate în niște coșuri imense cu „MINUS X LA SUTĂ”, cu mânecile pe-afară, firele trase și etichetele pe jumătate rupte, după ce au mai răscolit prin ele precedentele cumpărătoare.
Cu o lună sau mai puțin în urmă, aceleași haine erau pe umeraș, privite cu admirație și delicatețe, la preț întreg.
Acum, sunt niște cârpe ieșite din modă, care nu mai merită nici măcar curtoazia de a le așeza pe un umeraș. Le azvârlim într-un coș, la grămadă, iar dacă le scăpăm pe jos, nici nu ne mai străduim să le ridicăm.
Da, așa funcționează sistemul modei, de zeci de ani, dar asta nu înseamnă că nu putem să ne educăm și să înțelegem cum funcționează lucrurile, înainte să luăm „de-a gata” ceea ce ni s-a pregătit, gata tocat, pasat și uneori deja-mestecat de alții.
Am grupat aici câteva lucruri învățate de mine în ultimii ani, care stau la baza alergiei mele pentru expresia „Se poartă”.
Dacă la final decizi să îți bazezi în continuare alegerile pe ceea ce „se poartă”… și asta e absolut perfect, dar măcar știu că o vei face asumat, adică trecând prin filtrul minții tot ce am scris mai jos și decizând dacă ți se potrivește sau nu. Eu o consider tot un mare câștig.
1. Nu se mai „poartă” nimic
Serios.
Chiar nu se mai „poartă” nimic la modul acela dictatorial cu care ne obișnuisem în ultimele decenii sau cu care au trăit mamele și bunicile noastre, ale căror epoci au fost marcate fundamental de câteva croiuri și modele.
Trăim într-o perioadă istorică unică, în care „everything goes” și asta e minunat.
Vrei să trăiești doar în trening și adidași? Să porți rochie de seară cu teniși? Să porți un sacou cu trei numere mai mari, cu fustă scurtă și cizme? Să porți 20 de lanțuri la gât și costum de baie pe post de body? Orice funcționează, atât timp cât îți place și te simți bine în acea ținută.
Da, apar periodic sugestii legate de culori, de nuanța Pantone a anului, de croiurile cele mai populare din colecțiile de modă, dar există o infinitate de micro-influențe și micro-trenduri, astfel încât într-o zi normală pe stradă, fie la Paris, Londra sau București, vei întâlni toate stilurile, lungimile, culorile și croiurile posibile.
Această libertate este produsul vremurilor pe care le trăim.
Dacă în urmă cu zece ani doar revistele de modă consemnau ce e „in” și „out” și eventual vedetele mai apăreau cu câte ceva care lansa o modă nouă, acum avem o infinitate de surse de inspirație.
Conturi de Instagram ale vedetelor, ale influencerilor, ale brandurilor în sine. Vloguri, bloguri, reviste online, reviste fizice, emisiuni online, toate astea ne inspiră în moduri diferite și, dincolo de tot zgomotul, ne ajută să clarificăm ce ni se potrivește. Unde ne situăm noi.
Spunând „Da” și „Nu” implicit și tacit în fiecare zi unor zeci de influențe, ajungem să distingem la un moment dat ce ni se potrivește.
Eu, de exemplu, urmăresc multe conturi de Instagram pe tema „Nordic Style” și ”French Minimalism” fiindcă am observat, în timp, că acestea mi se potrivesc.
Epoca digitală m-a ajutat mult să-mi definesc stilul, expunându-mă la zeci, sute, mii de influențe zilnice.
Este un noroc pe care îl avem și e păcat să-l cedăm în favoarea unor tabele de „ce se poartă” și „ce nu se poartă”, desprinse din alte epoci.
2.Moda a fost deja „creată”
Coco Chanel a revoluționat moda cu câteva șiraguri de perle, niște bluze din jersé și cu îndrăzneala de a considera că putem să fim frumoase și să ne simțim libere în hainele noastre în același timp.
Dior a perfecționat silueta feminină și proporțiile ei ideale, oferind viziunea lui despre ceea ce înseamnă feminitatea și trupul femeii.
Apoi Yves Saint Laurent a venit și a dat femeilor „dreptul” să poarte smoking bărbătesc cu ruj roșu pe buze și… atât. Și să fie extraordinar de sexy.
Toți aceștia și încă o mână de nume sunt cei care au creat moda. Au construit-o, bucată cu bucată, de la viziunea de ansamblu până la elemente tehnice precum materiale, croiuri, imprimeuri și nuanțe.
Designerii de azi pot fi disruptivi pe domeniile lor, unii pot fi chiar geniali în viziunea de viitor, dar în cele mai multe cazuri grefează noul pe un fundament de „vechi”.
Și, de cele mai multe ori în zilele noastre, diferențierea se face la nivelul formei, nu al fondului.
Punem umeri falși pe un sacou, îl facem cu două numere mai mare sau creăm un model de curea care să transforme orice sacou. Găsim un material care să scoată în evidență mai bine forma corpului și îl folosim la o rochie clasică, pentru a o schimba radical. Facem hoodie-uri din materiale reciclate sau sustenabile.
Multe idei ingenioase, unele extreme, altele kitsch, dar care influențează. Foarte puține însă inventează ceva, multe doar mixează mai multe elemente din trecut, într-o formulă nouă.
Fără dubiu, acest mix ține de talentul și uneori de geniul designerului cu pricina, deci departe de mine gândul de a minimaliza ceea ce fac designerii de azi. Este însă un alt tip de talent.
Tocmai pentru că moda înseamnă reinventare și mixare inclusiv pentru cei care o au ca ocupație principală, și noi ar trebui să îndrăznim mai mult.
Să cunoaștem trecutul (ceea ce e mai ușor ca oricând, la câte surse de informație avem la dispoziție), să-l înțelegem și… să ne jucăm.
Nu să luăm creațiile altora drept verdicte despre noi.
3. Tendințele vin de la oameni
Nu există vreun mare „zeu al modei” care deschide ”marea carte a modei” și periodic ne dă indicații ce și cum să purtăm.
În ziua de azi, înainte de a lua o formă concretă în atelierele designerilor, tendințele vin de la trendhunteri. ”Vânătorii” de nou și de cool ai prezentului.
Este unul dintre cele mai palpitante joburi ale secolului nostru și implică fler, atenție, simț estetic, spirit de observație și o mulțime de alte skill-uri de finețe.
Acum un an am făcut un interviu cu Li Edelkoort, poate cea mai faimoasă „vânătoare de trenduri” a vremurilor noastre, și am scris două articole.
Unul despre trendurile viitorului, care sunt despre pace și liniște și unul despre viziunea personală a lui Li Edelkoort despre viitor.
Echipa lui Li cutreieră lumea întreagă, face documentare, analizează, pozează și „cartografiază” spiritul vremurilor. Da, ați citit bine. Spiritul.
Ce poartă tinerii cool din orașele mari, care sunt obiceiurile lor, care e „mood”-ul pe care-l reflectă, care sunt motivele de rebeliune, ce își doresc oamenii, de ce le e dor, ce nostalgii au, ce îi obosește, ce îi bucură, ce plăceri și hobby-uri (ne)vinovate au.
La un moment dat în interviul nostru, Li Edelkoort mi-a spus ceva ce nu am uitat și mi-a plăcut atât de tare încât am pus și în titlul articolului:
„Trendurile nu sunt niciodată fabricate, ele sunt parte intrinsecă a societății și au o viață proprie în ele (…) Preț de mai multe decenii, studioul meu a urmărit mecanismele emoției noastre. De la nevoia firească de a simți tandrețe și protecție până la pasiunea pentru ecologie și sustenabilitate, ele dau dominanta fiecărei perioade”
Da, trendurile înseamnă emoții. „Emoția” străzii, a oamenilor. De acolo vine totul, de fapt, înainte să ajungă ca „dictat” în revistele și blogurile de modă.
Vine de la oameni și e un joc, nu o dictatură.
Hoodie-urile pe care am ajuns să le purtăm cu toții inclusiv asortate la tocuri și fuste cu paiete s-au născut undeva într-un „caiet de tendințe” al unui astfel de trendsetter, iar de acolo s-au propagat către marile case, apoi către casele mai mici, până la magazinele de fast-fashion.
Ceea ce înseamnă că, păstrând proporțiile, fiecare dintre noi are puterea să influențeze moda, cu condiția să fie asumat în ceea ce poartă și să fie… el însuși.
Ceea ce trendsetterii caută este individualitatea.
Acele idei ingenioase, acele combinații de culori neașteptate, acel temperament care se traduce prin haine purtate cu încredere, cu relaxare, cu emoție. Moda este, în definitiv, un mijloc de expresie prin care putem transmite tot ceea ce simțim sau visăm.
Trendsetterii se inspiră din nostalgiile noastre, din plăcerile noastre, din ceea ce ne mișcă. Din atitudinea generală a oamenilor.
Ca dovadă, trecutul consemnează inclusiv un trend (care nu e în totalitate decedat) numit „Bo-Ho Chic”, de la „Bohemian Homeless”, inspirat deopotrivă de acele personaje pe care le vedem pe stradă purtând cu maximă asumare și relaxare haine lălâi ce par „de căpătat” și de vedetele care, după nopți de party, ieșeau pe stradă în pijamale, papuci, cu un trenci supradimensionat aruncat pe umeri și cu părul nepieptănat, fără să le pese de nimic. Erau pur și simplu… ei înșiși.
Și, că veni vorba, și pijamalele au fost în modă acum câțiva ani, tocmai din acest motiv, iar în America oamenii le purtau (într-o variantă mai „prețioasă”) inclusiv la nunți și botezuri.
Deloc întâmplător, asemenea trenduri, ca și celebrul „Normcore”, adică stilul „Steve Jobs”, cu haine în nuanțe cât mai neutre, spun multe despre perioadă.
De regulă ele vin după perioade de gălăgie, de tumult, de presiune, de reguli stricte și constrângeri. Vin ca o eliberare.
Tot deloc întâmplător, la prezentarea făcută de Li despre următoarea perioadă, totul e despre liniște, echilibru și minimalism. Aceasta e emoția perioadei, în haine și în suflet, pentru că de asta avem nevoie.
4. Moda poate fi ceva minunat, dacă o facem să fie
În perioada interbelică, doamnele Bucureștiului se lăudau cu ultimele modele aduse de la Paris, fiindcă asta reprezenta accesul la un univers magic, la care o mână de oameni din România aveau acces.
Să ai „ultima modă” însemna că îți permiți financiar unele lucruri, că faci parte din lumea bună și privilegiată. Însemna să fii mai stilată decât 90% dintre celelalte femei.
Tocmai de asta, în perioadele în care informația circula anevoios și fragmentat, tendințele erau o mină de aur. Erau accesul la o lume intangibilă și la informație pe care o credeam disponibilă doar „aleșilor”. Și chiar așa era.
Astăzi, când avem acces la o infinitate de surse de informație, putem fi „șic” altfel decât erau toți cei de dinaintea noastră.
Putem fi șic exprimându-ne personalitatea unică.
De exemplu, eu una sunt foarte fericită că anul acesta „se poartă” verdele-kaki și verdele-olive, două nuanțe care se găsesc greu în general și care mie îmi plac enorm. Înseamnă că voi avea o bogăție de alegeri posibile și asta e grozav.
La fel, îmi plac pliseurile și am fost fericită când ele au fost în modă. La fel și sacourile oversize sau culoarea roz-pudrat. Sau părul ondulat, fiindcă aveam mereu inspirație de coafuri. Sau rochiile cu șliț pe un picior.
Am savurat multe tendințe ale modei și le-am consumat, dar raportate strict la mine însămi.
Dacă mâine culoarea-vedetă pe Glob ar fi, în unanimitate, galbenul-muștar, cu toată bunăvoința mea nu aș clinti nici un umeraș din magazine. Pentru că nu-mi place nuanța și mi se pare că arăt trist și bolnăvicios în ea.
Și, după ce am făcut analiza stilistică cu Mariana (povestea și serialul le găsiți aici), am înțeles și de ce: pentru că NU se potrivește tenului și trăsăturilor mele.
La fel și cu multe alte „trenduri” de care nu m-aș atinge fiindcă nu mi se potrivesc.
Urmăresc multe vedete locale și internaționale, am și eu feblețile mele, și desigur că sunt influențată de ceea ce văd.
M-am inspirat, am cumpărat lucruri pe care le-am văzut la ele sau mi-au dat idei de ținute. DAR mi-au plăcut pentru că mi se potriveau mie, pentru că aveam gusturi similare sau se întâmpla ca piesa respectivă să fie exact în estetica mea. Nu pentru că erau purtate de ele.
Să urmezi o modă doar pentru că e „modă”, fără discernământ și fără să te gândești dacă acea haină ți se potrivește, dacă te pune în valoare, dacă e stilul tău… asta înseamnă să fii doar un umeraș pentru hainele altora. Și e păcat.
Poți să faci să fie invers: să consideri tot acest univers al modei, aflat într-o continuă reinventare, ca fiind terenul tău de joacă.
Cineva se străduiește, la câteva luni, să te surprindă cu ceva. Nu îți „dictează”, așa cum greșit ai fost învățată să crezi.
Nu, îți propune doar.
Vrea să te cucerească, să te atragă.
Uneori reușește, alteori nu, dar e un joc frumos, cu condiția ca tu să-l tratezi ca atare și să iei din tot ceea ce îți trece prin față doar ceea ce ți se potrivește.
Doar ce-ți „vorbește”, doar ceea ce te face să spui „asta sunt eu”. Sau „asta am vrut mereu să fiu”. Sau „cred că aș vrea să îndrăznesc să fiu așa”.
Să te exprimi prin modă așa cum simți este singurul TREND de care ar trebui să-ți pese vreodată.
Pentru mai multe idei, inspirații și personaje, mă puteți urmări și pe contul meu de Instagram.
Articolele mele despre Li Edelkoort le găsiți aici:
Mai puteți citi, scris de mine, despre STIL:
Cum te maturizezi ca stil: povestea unei fete care a făcut toate gafele
Cum să cumperi deștept: învățături din greșelile mele de shopping
Toate personajele pe care le-am trăit
Cum să te îmbraci și să te comporți ca o pariziană: inspirații, cărți și filme
Foto: Unsplash, Li Edelkoort