Despre tot ce-i fin și fain

15 principii înțelepte pentru viață, învățate din călătoria în Japonia

By 22 noiembrie, 2019Rituals
read time 20 min
 
22 noiembrie, 2019

15 principii înțelepte pentru viață, învățate din călătoria în Japonia

Japonia este o sursă imensă de inspirație pentru trăit frumos și simplu și pentru a trece prin viață cu respect, asumare și bun-simț față de tot ceea ce te înconjoară. În acest articol am extras micile înțelepciuni zilnice pe care această țară mi le-a făcut cadou în săptămânile de călătorie.

by

De câțiva ani încoace, citesc mult, intens și gurmand despre Japonia. Cultura lor a reprezentat mereu una dintre pasiunile mele, dar pe măsură ce am început să mă maturizez și să simplific straturile pe alocuri prea complicate ale vieții mele, m-am simțit tot mai tare atrasă de modul lor de viață. 

 

Oricât de mult ai citi despre Japonia însă, nicio „școală” nu e mai bună decât o perioadă petrecută printre ei. Aceasta a fost cea de-a doua vizită a mea în Japonia, însă la prima, cu 13 ani în urmă, nu eram pregătită, eram doar un copil care nu descoperise încă nuanțele și profunzimea filosofiei nipone. 

 

Acum, la „a doua vedere”, am putut așeza peste mine câteva straturi de învățături prețioase și punctuale, doar privind, observând și fiind foarte curioasă în fiecare zi. O parte dintre ele se regăsesc în acest articol.

 

Japonia nu e perfectă. Niciun loc nu e perfect. Peste tot există restaurante bune și proaste, orașe curate și mai puțin curate, oameni riguroși sau haotici. Diferența este că, statistic, în subconștientul fiecărui japonez există niște principii clare, care înfrâng spiritul individual. Ordinea, principiile, disciplina sunt o constantă, iar cei care se află în afara ei sunt excepțiile. 

 

Motivul pentru care minimalismul japonez s-a extins atât de tare și în restul lumii este nespus de logic: dacă japonezii au avut nevoie de reguli și mecanisme de eficiență care să le simplifice existența într-o țară aglomerată, complicată și ierahizată precum Japonia, și noi – restul lumii – avem tot mai mare nevoie de stâlpi care să ne susțină viețile complicate și tot mai pline. Să ne salveze timp, să ne ofere liniște și să ne facă trăitul puțin mai simplu.

 

Japonezii se confruntă, de secole, cu realități care nouă ne sunt străine: resursele limitate, spațiul limitat, volumul de muncă imens, rigorile numeroase și implacabile ale societății. Totuși, în ultimii 20 de ani viteza societății și cerințele ei au crescut progresiv peste tot în lume. Nu poți să fii spontan și să trăiești „zi de zi” fără să ai o coloană vertebrală compusă din reguli și dintr-o o organizare clară, aproape ritualistică. În primul rând pentru tine, pentru sănătatea ta fizică și mentală.

 

Faptul că japonezii sunt mai predispuși decât restul lumii la așa ceva e o chestiune geografică și culturală, însă înțelepciunea distilată de ei în timp poate fi folosită și la noi. 

 

Pentru că eu cred cu tărie că toți putem beneficia de lecțiile lor indiferent de contextul geografic în care ne găsim și de momentul vieții în care ne aflăm, le dau mai departe pe cele mai interesante și utile.

 

Politețea și respectul reprezintă fundamentul vieții în comunitate

Politețea creează confort părților și face totul să fie mai simplu. E fascinant să vezi, la plecarea telecabinei din stație, cum cei doi angajați care îmbarcă oamenii fac sincron o plecăciune, cu un zâmbet larg. Sau când personalul de serviciu se dă jos din trenul de mare viteză shinkansen înainte de urcarea pasagerilor, iar bărbatul iese primul și face o plecăciune în fața angajatelor, care la rândul lor se apleacă.

 

Controlorul de tren intră în compartiment, face o plecăciune prin care salută pasagerii și apoi anunță că va controla biletele. Când părăsește compartimentul, își marchează plecarea tot printr-o plecăciune discretă. Impiegatul de mișcare salută cu o plecăciune venirea shinkansenului în gară și îl petrece cu privirea și cu o scurtă înclinare a capului. E o formă de respect pentru ceea ce faci și pentru tot ceea ce te înconjoară, ca și cum absolut orice gest ar fi investit cu greutate și atenție supremă.

 

După câteva zile în care ești martor la câteva sute de astfel de momente, capeți la rândul tău reflexul de a le mulțumi oamenilor pentru ajutor sau pentru serviciile lor printr-o înclinare a capului, cu palmele împreunate. E multă liniște, respect și verticalitate în acest gest.

 

Dincolo de cutumele de politețe, adânc înrădăcinate în societatea niponă, această reverențiozitate față de tot și toate vine și din străvechea tradiție shintoistă, în care natura și chiar și obiectele banale sunt considerate ca fiind înzestrate cu „kami”, adică având o valoare intrinsecă pe care se cuvine s-o prețuim. Nimic și nimeni nu este „prea mic sau neimportant” ca să merite respectul nostru.

 

Asta te face să înțelegi mai bine și investirea completă a japonezilor în fiecare gest, chiar și în cele pe care noi, occidentalii, le considerăm banale sau insignifiante. De la felul în care se oferă o carte de vizită, ținând-o delicat cu ambele mâini, ca pe ceva prețios, și până la așezarea restului în palma clientului sau plasarea matematică a unor mere într-o sacoșă de la supermarket. 

 

În grădina Kenroku-en – despre care am scris AICI – am văzut câțiva angajați toaletând mușchiul care acoperea pietrele cu mănuși și ustensile de finețea pensetelor. Era atâta grijă și respect în gesturile lor încât nu puteai decât să simți nevoia să… te înclini.

 

Ordinea nu este o povară, ci un stil de viață

Dacă te plimbi prin Midosuji, zona de restaurante, magazine și de viață de noapte din Osaka, ori pe la Shibuya sau în cartierul Harajuku din Tokyo, nu ai zice că japonezii sunt un popor minimalist. Ba chiar din contră: ești inundat de toate culorile, inscripțiile, muzicile și experiențele posibile. 

 

Fundamental însă, la baza societății japoneze stau organizarea și simplitatea. Încă din cele mai vechi timpuri, japonezii au împrumutat de la popoarele din jur elemente pe care le-au simplificat cât au putut de mult. Spre exemplu, de la chinezi au luat caracterele, ceaiul și o parte a gastronomiei, dar le-au dus pe toate într-o zonă epurată de neesențial. „Varianta japoneză” în orice este, de cele mai multe ori, varianta mai simplă și mai abordabilă a unui subiect.

 

Firește că nu orice japonez este o Marie Kondo, însă organizarea este baza funcționării societății japoneze. Nu știu cât este convingere și tradiție de milenii și cât este pur și simplu… necesitate. Într-un oraș cu 15 milioane de locuitori și o zonă metropolitană de 37 de milioane precum Tokyo, lucrurile nu pot funcționa… spontan. E nevoie de reguli, disciplină și ordine.

 

Țin minte cum, la prima mea vizită în Japonia, cu ani în urmă, am fost uimită să văd, în mijlocul cartierului Ginza, o coadă imensă de oameni. Dar nu o coadă cum vezi la noi, adică o mulțime aleatorie de oameni, ci o aliniere perfectă pe două rânduri. Nu înțelegeam ce așteaptă și de ce, până când nu am ajuns în dreptul lor. Așteptau să intre la metrou, la oră de vârf.

 

Acum, la a doua vizită, primul contact cu cozile japoneze a fost la intrarea oficială în țară, la punctul vamal de pe aeroport. În fața unui val de turiști din toate părțile, un domn îmbrăcat în uniformă atrăgea atenția, cu un calm suprem: „Pe două rânduri, vă rog, unul în spatele celuilalt”. Prima lecție de ordine japoneză.

 

În gări, aeroporturi la metrou sau în orice loc care ar presupune o masă mare de oameni, există inclusiv pe asfalt însemne speciale despre cum ar trebui să aștepți.

 

”Niște roboți”, am auzit adesea. Nicidecum. Doar niște oameni care prețuiesc spațiul personal și respectă spațiul altora – tocmai pentru că e puțin spațiu disponibil în general – și care au înțeles că o gară tranzitată zilnic de 2,5 milioane de oameni nu poate funcționa pe principiul „carpe diem”, ci pe niște reguli clare. Aceleași care mențin și o curățenie exemplară, neverosimilă pentru un oraș atât de mare.

 

”Faci rai din ceea ce ai”

Japonezii au învățat poate mai bine decât majoritatea popoarelor cum să se adapteze la orice situație și să găsească un avantaj în orice. Pentru că nu există spațiu pe orizontală, s-au adaptat pe verticală. Pentru că anotimpurile lor sunt capricioase, au găsit un mod de a valorifica orice. Primăvara e despre cireșii înfloriți, Sakura. Toamna este despre arțari. Iarna e despre peisajul ca de porțelan al orașelor japoneze acoperite de zăpadă.

 

Tot datorită abilităților lor, japonezii au și al… cincilea anotimp. Spre exemplu, iunie este cea mai ploioasă lună din an, când norii toarnă neîncetat o lună încheiată. Cine ar vrea să viziteze Japonia pe ploaie? Ei bine, japonezii au observat că în luna iunie cresc hortensiile, așa că s-au repliat rapid și au gândit… festivalul hortensiilor, care atrage turiști din toată lumea și este un fenomen regional.

 

Pentru că au observat că toamna și sezonul arțarilor devin tot mai interesante pentru turiști, fiind o perioadă mai puțin aglomerată decât Sakura, japonezii au început să investească activ în asta. Cum? Plantând tot mai mulți arbori tineri, care să îndesească numărul actual al copacilor. 

 

Deși au o țară cu resurse limitate și cu provocări geografice extraordinare, japonezii au învățat rapid că ține de tine să valorifici tot ceea ce ai primit de la hazard. Indiferent cât de mult sau de puțin ar fi.

Simplitatea are mereu… un twist

Spuneam mai sus că orice existență complicată și aglomerată are nevoie de o sumă de reguli și de o coloană vertebrală clară. Deloc întâmplător, deși îi considerăm „roboți” sau „extratereștri”, japonezii duc o viață extrem de colorată și de complexă, Japonia fiind una dintre cele mai eclectice locuri din lume. 

 

Tokyo, Osaka, Kyoto și orice oraș japonez mare este un labirint de străduțe luminate unde conviețuiesc armonios restaurante de sushi cu baruri fusion și localuri unde servesc roboți, magazine de tehnologie și cămeruțe scunde unde ți se poate citi în palmă, fast-food-uri de toate felurile și altare shintoiste, magazine de manga și ateliere de caligrafie, magazine„Hello Kitty” și boutique-uri de kimonouri handmade,  mici teatre experimentale și magazine tradiționale de ceai, lângă baruri de karaoke și reprezentanțe ”Hermès”.

 

Mixul dintre vechi și nou, precum și capacitatea de a jongla între cele două arată tocmai flexibilitatea mentală și culturală a japonezilor, care nouă adesea ne scapă, fiindcă vedem doar organizarea, cozile, rigoarea. De fapt, e nevoie de tărie interioară pentru a accepta această adâncime a relației dintre vechi și nou. 

 

Cea mai bună metaforă concretă este altarul de la Ise, un loc sacru al Japoniei, care este distrus și reconstruit identic, cu același materiale, la fiecare 20 de ani, pentru a demonstra că modul cel mai bun de a celebra trecutul este nefiindu-ți teamă de viitor și îmbrățișând schimbarea ca parte inevitabilă a vieții. 

 

Nimic nu rămâne la fel, dar pentru a ne putea mula pe tot ceea ce ne aduce viitorul, e nevoie să avem rădăcinile bine înfipte în trecut: să-l cunoaștem, să-l respectăm, să ne creăm o bază clară de ritualuri și, odată simplificată viața în acest fel, să primim viitorul fără ca el să ne copleșească.

 

 

Moderația înseamnă libertate

 

Lumea întreagă este fascinată de porțiile mici și numeroase pe care le implică o masă japoneză. Când am stat într-un Ryokan (am scris AICI despre acea experiență), masa de dimineață și cea de seară au fost un mix de farfurioare mici și foarte mici, fiecare cu câte un preparat atipic: o farfuriuță cu bucățele de carne marinată după metode tradiționale, un pătrățel cartof dulce cu crustă de wasabi, o bucățică de tofu cu ghimbir, un rulou de omletă cu sos de soia și încă alte aproape 20 de preparate. 

 

La finalul mesei, deși din anumite preparate doar gustasem și de altele nu mă atinsesem măcar, din cauza regimului medical, eram sătulă. Nu „ghiftuită”, ci foarte lejeră, dar cu suficientă sațietate pentru a nu-mi mai fi foame.

 

Acest obicei al farfuriuțelor numeroase și frugale datează din vremea primilor împărați, când bunăstarea era asimilată cu a avea cât mai multe garnituri la o masă.

 

Luxul însemna să ai cât mai multe variante din care să alegi și, dacă extrapolăm la vremurile noastre, nimic nu  s-a schimba: esența unei vieți bune este să-ți permiți câte puțin din tot ce e mai bun. 

 

 

Japonezii au înțeles asta mai bine decât multe alte popoare, iar alimentația lor nu e niciodată repetitivă.

 

Are câteva lucruri clare: orezul, peștele crud, tăițeii, supele ramen sau vita de Kobe, dar în esență fiecare masă este un prilej de a pune laolaltă multe ingrediente diferite și, implicit, nutrienți diferiți.

Curățenia ca respect pentru tine și pentru comunitate

Oh Doamne, aș putea scrie un articol întreg doar despre asta.

 

Nu am văzut străzi, gări sau toalete mai curate ca în Japonia. Ba da, doar în Hawaii, unde comunitatea japoneză reprezintă cea mai mare minoritate a zonei și unde toate toaletele publice sunt identice cu cele din Japonia. 

 

Japonia rămâne însă unicul loc din lume unde am avut impulsul să scot telefonul la intrarea în aproape orice toaletă publică, doar ca să arât cât de incredibil de curată poate să fie, la orice oră din zi sau noapte.

 

Firește că excepții există peste tot, dar masa critică este evidentă în direcția respectului pentru curățenie, iar eu una nu am întâlnit, în două săptămâni de Japonia, nici măcar un spațiu public MURDAR în accepțiunea noastră europeană, cu hârtii și mucuri de țigară peste tot, pungi de plastic plutind prin aer și praf negru de două degete pe la colțuri. Dimpotrivă, aici am înțeles semnificația expresiei „a luci de curățenie”.

 

În Japonia nu există nici lăzi de gunoi stradale, pubelele fiind un veritabil lux dacă ești un turist cu lucruri de aruncat. Ne-am plimbat o zi întreagă cu patru sticle goale de apă și câteva ambalaje în ruscac pentru că în toate drumurile noastre prin centrele unor metropole japoneze nu exista nici măcar un singur coș de gunoi. 

 

Motivul: japonezii își păstrează în geantă sau într-o sacoșă lucrurile de aruncat care se strâng pe parcursul unei zile, apoi le duc acasă și le aruncă la gunoiul lor, sortându-le în consecință. 

 

Ceea ce ne aduce la următorul element.

Mottainai

Mottainai este un termen japonez care exprimă regretul sau dezolarea pentru ceva care este irosit. Tocmai de asta, risipa este aproape inexistentă în societatea japoneză.

 

Așa cum spuneam la punctul anterior, cu absența pubelelor stradale și faptul că japonezii preferă să-și ia gunoiul acasă ca să nu-l arunce aiurea, asta ține nu doar de cultură, ci și de un sistem sofisticat de gestionare a deșeurilor. 

 

Totul, de la polistiren și până la pastile, este separat și reciclat, conform „Basic recycling act” adoptat de japonezi în 2000, acțiune care i-a adus în topul țărilor care reciclează. 

 

Luna octombrie este, oficial, luna celor 3R”Reutilizează, refolosește, reciclează” – și chiar dacă japonezii consumă destul de mult plastic, amprenta lor ecologică este foarte mică pentru că toată lumea respectă câteva principii de bază, intrate în reflexul colectiv.

Uneori, nuanțele sunt suficiente

 

În grădini sau în spații publice nu există, istoric, bariere sau moduri de a interzice accesul în mod explicit.

 

Barierele „occidentale” au apărut din necesitatea de a ne ține pe noi, străinii, departe de locurile interzise din diferite motive (reamenajări, construcții, acces restricționat), dar pentru japonezi, semnul că NU pot intra undeva este mult mai subtil: fără nicio barieră, doar o piatră legată cu sfoară și așezată în drum. 

 

Este cel mai bun exemplu de comunicare nuanțată, care are o forță imensă pentru că oamenii sunt atenți la detalii, le observă și iau aminte.

Seninătatea vine din acceptarea ciclului vieții

Poate mai mult decât orice alt popor, japonezii vorbesc despre vreme și despre sezoane, tocmai pentru că simt legătura indestructibilă a acestora cu propriul bioritm. Însăși corespondența lor, clasică sau electronică, are mereu trimiteri la anotimp.

 

Spre exemplu, e foarte frecvent ca un email trimis de un japonez să înceapă cu „Bună ziua, vă scriu în această lună frumoasă în care ultimele frunze de arțar se scutură…” sau să se termine cu „Rămâne să ne auzim cu vești bune până la apariția florilor de cireș, la primăvară…”. Nu e doar poezie, e felul lor de a se raporta la trecerea timpului.

 

Am scris aici, în articolul despre grădina japoneză ca metaforă a vieții, cum îmbrățișează japonezii firescul existenței, conectându-și viața în mod profund de trecerea anotimpurilor. Grădinile japoneze sunt expresia concretă a acestei legături, ele fiind în primul rând despre ciclicitate, despre firul vieții și succesiunea perioadelor din viață. În grădinile japoneze există zone care duc cu gândul la începuturi, altele la finaluri, altele la perioade de trecere între capitole și momente.

 

Niciodată o grădină japoneză nu va fi concepută pentru a fi frumoasă doar primăvara sau doar vara, ci trebuie să se adapteze, la fel ca oamenii, la natura ciclică a anului și a vieții. Nu să o controleze, ci să găsească moduri de a primi în mod firesc fiecare schimbare de anotimp, având de fiecare dată ceva de oferit.

 

Deloc întâmplător, grădinile japoneze au poduri și podețe care nu strălucesc niciodată a lac sau a vopsea proaspătă. Sunt gândite în așa fel încât să îmbătrânească natural: să primească urmele ploilor, zăpezilor și soarelui. 

 

Spiritualitatea care te face un om mai bun

În Japoneză, muntele Fuji este „Fuji San”, care înseamnă deopotrivă „Muntele Fuji”, dar și „Domnul Fuji”, pentru că este o entitate care trebuie tratată cu respect. Aceasta este consecința firească a culturii shintoiste, care găsește spiritualitate și sacru în orice, considerând că fiecare element care ne înconjoară trebuie respectat în consecință.

 

Rezumând într-o formă simplistă, japonezii au nativ acea conexiune la univers despre care vorbim cu toții: respectând și celebrând fiecare lucru mic, ei propagă energie bună și li se întoarce aceeași energie bună. 

 

Exact ceea ce spuneam cu respectul, în prima parte a articolului, dar declinat într-o zonă a spiritualității și a credinței că tot ceea ce arunci în univers se întoarce într-un fel la tine. Așa că fii respectuos, bun, prețuiește și valorizează, ca să primești același lucru înapoi.

 

Mândria națională e ceva firesc

 

La japonezi, mândria de a aparține unui popor nu are nimic patriotard și declarativ în ea, ci este cât se poate de concretă. E un patriotism activ, care înseamnă să faci zilnic lucruri care să contribuie la binele colectiv și să susții, prin strategii și proiecte, binele societății.

 

Un exemplu frumos este padurea de bambuși Arashiyama, o experiență compusă din mai multe detalii la care merită să fii atent: poteca șerpuită printre bambuși, zgomotele păsărilor, mișcarea bambușilor care par să se frângă în fragilitatea lor și șuieratul lor în vânt. Ei bine, sunetul bambușilor de la Arashyama face parte, oficial, din cele 100 de sunete din patrimoniul cultural al Japoniei.

 

În 1996, Ministerul Mediului din Japonia a realizat că ritmul alert al vieții moderne predispune inclusiv la poluare fonică și la alienarea oamenilor față de natură, așa că a desemnat – printr-un proces care a implicat și cetățenii, cu propunerile lor punctuale – 100 de sunete care să funcționeze ca simboluri ale culturii și spiritului japonez, dar și ca un îndemn la redescoperirea zgomotelor mărunte și fermecătoare ale vieții cotidiene. Un fel de mindfulness auditiv.

 

Pe listă de patrimoniu se mai află sunetul păsărilor sălbatice de pe malul lacului Ogawara, sunetul clopotelor de la Ueno, scârțâitul gheții, iarna, pe lacul Okhotsk sau sunetul pe care îl face războiul de țesut ramie, o formă de pânză tipic japoneză. Nu știu voi, dar eu rar am văzut un asemenea gest de prețuire și grijă față de propria cultură. Patriotism activ.

Solidaritatea

 

Scriam mai sus despre binele colectiv. În el se adună toate micile gesturi pe care japonezii le fac zilnic: cozile civilizate, curățenia, reciclarea. Fiecare își vede de spațiul personal și încearcă să nu interfereze cu spațiul și confortul altuia. Și, dacă poate, să ajute.

 

Shirakawa-Go, o localitate mititică, un punct pe harta alungită a Japoniei, mi-a oferit un exemplu în acest sens. Privind cu atenție imaginea, veți observa acoperișurile în unghi foarte ascuțit (japonezii le spun “în forma mâinilor care se roagă”) dintr-un stuf așezat în multe straturi. Unghiul se datoreaza iernilor grele, e o matematică gândită împotriva depunerii zăpezilor. 

 

Cât despre straturi, ele sunt produsul unei munci de echipă: tocmai pentru că iernile sunt aspre, acoperișurile se degradează rapid și se înlocuiesc la fiecare 10 ani.

 

Când un localnic are nevoie să-și refacă acoperișul, la proces participă tot satul. E o muncă atât de laborioasă și de precisă încât e nevoie de multe mâini și fiecare știe că, atunci când îi va veni rândul la schimbat, și ceilalți îi vor fi alături.

 

Chiar dacă există tehnici moderne care le-ar simplifica viețile, oamenii de aici țin la tradițiile lor și au inițiat chiar o mișcare regională, centrată pe ideea de a nu vinde casele, a nu le închiria și a nu schimba nimic. Doar a păstra cât mai frumos ceea ce există deja și de a se ajuta unii pe alții.

 

Astfel de exemple abundă în istoria japonezilor: în anii 30, și castelul din Osaka a fost refăcut cu banii poporului, pentru că toți cetățenii își doreau un simbol al orașului care să fie în stare bună și să-i reprezinte în lume. Acum, acest simbol cultural, considerat unul dintre cele mai frumoase edificii istorice din Japonia, aduce 2,5 milioane de turiști anual.

Forma contează la fel de mult precum fondul

 

Chiar dacă nu cumpăr suveniruri și mărunțișuri, în Japonia nu mă pot abține să nu intru în orice magazin de cadouri care-mi iese în cale.

 

Totul este atât de frumos ambalat, pregătit, bibilit, încât e un spectacol în sine. 

 

De la o masă tradițională într-un ryokan și până la felul în care este ambalat un breloc sau bucățelele de sushi pe o farfurie, nimic nu este accidental sau lăsat în seama hazardului. 

 

Plăcerea de a ambala un lucru într-un mod frumos contează mai mult decât obiectul în sine, iar bucuria de a primi așa ceva precede toate celelalte bucurii. Indiferent că e un fruct pus în galantar, un raft de haine în magazin sau o farfurie cu mâncare.

 

De asta se și spune că japonezii „mănâncă cu ochii”: oricât de flămând ai fi, dacă ai în față un platou pregătit cu grijă și format din mai multe farfurii, farfuriuțe și boluri, experiența în sine captează atenția mai mult decât foamea. 

 

 

 

DESPRE #JAPANBYMYSELF

 

Călătoria mea în Japonia este un proiect născut firesc între Fine Society și „Japan by Free-Spirit, despre care am povestit mai multe AICI și care a apărut în urma unei discuții întâmplătoare între mine și Alina Deak de la Free Spirit Travel, despre cât de mult iubim amândouă spiritul japonez.

 

Deloc întâmplător, Alina organizează, pe lângă tururile obișnuite cu grupuri, un tip de călătorie în Japonia pe care eu îl consider unic și perfect pentru călătorii „de cursă lungă”. #JAPANBYMYSELF.

 

Concret, itinerariul este personalizat în funcție de interesele tale, călătorești singur – sau cu perechea/familia/câțiva prieteni – dar pe baza unui plan riguros pus la cale de Alina și echipa ei, care cunosc Japonia în lung și-n lat.

 

Dacă alte destinații sunt ușor navigabile prin două clicuri pe internet, Japonia NU este una dintre ele. E o țară în care sfaturile și ghidajul unui cunoscător sunt esențiale, iar noi ne-am convins de asta în fiecare zi a călătoriei. Da, cu toate sutele de călătorii pe care le am la activ – majoritatea singură prin lume – în Japonia mi-am dat seama cât de important a fost că m-am dus cu „temele făcute”. Nu de mine, ci de Alina.

 

În plus, în anumite zile pachetul #JapanByMyself include și un ghid local, român, care să facă și mai simplă și frumoasă experiența.

 

Noi l-am avut pe Iani, care a fost absolut încântător cu poveștile și explicațiile lui și care ne-a dat gata mai ales în ziua în care a venit cu învățăcelul lui, un japonez timid care învăța să fie un ghid mai bun… de la românul nostru. Da, un japonez lua lecții de la un român despre ghidajul în Kyoto. Poveștile și prietenia lui Iani au reprezentat încă un plus pe care această călătorie l-a adus în viețile noastre.

Foto: Fine Society

3 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.