Despre tot ce-i fin și fain

Lista (foarte) scurtă a cărților de dezvoltare personală care mi-au fost utile

By 15 aprilie, 2020Culture
read time 15 min
 
15 aprilie, 2020

Lista (foarte) scurtă a cărților de dezvoltare personală care mi-au fost utile

Acestea sunt puținele cărți de dezvoltare personală pe care le-aș recomanda mai departe, din zecile pe care le-am citit în ultimii 20 de ani, ca un om curios și dornic să evolueze.

by

Am căutat mereu răspunsurile la întrebările grele din viață… în cărți.

 

Orice dilemă, orice neliniște, orice problemă, impulsul meu era să caut lămuririle în înțelepciunea sau experiența cuiva care a fost acolo înaintea mea. Cărțile au fost cei mai buni prieteni, psihologi și confidenți ai mei, ca un șoarece de bibliotecă ce sunt.

 

Prima „problemă” majoră a vieții mele a fost timiditatea. Eram un copil timid, așa că prima mea incursiune în lumea literaturii motivaționale (deși habar nu aveam că se cheamă așa) a fost la librăria de lângă metrou de la Tineretului, căutând… ajutor.

 

Nu exista secțiune de dezvoltare personală, doar câteva cărți de psihologie aplicată. Una dintre ele am cumpărat-o eu, când aveam 14 ani.

 

Prima mea carte de dezvoltare personală a fost, astfel, „Timiditatea – Cum să dobândim liniște sufleteească și încredere în noi înșine”, de Dianne Doubtfire. Am găsit-o în fundul celui mai îndepărtat raft și o văd și acum aievea, cu coperta cu chenar bleu cu alb. Cred că o mai am și acum pe undeva prin bibliotecă.

 

Acea carte m-a învățat primul principiu valoros al vieții mele: „Nu contează ce ți se întâmplă, ci ceea ce decizi tu să faci cu ceea ce ți se întâmplă”. Nu l-am uitat niciodată și, oricât de clișeistic ar suna, în multe momente ale vieții mi-a fost de folos.

 

Cartea lui Doubtfire a dat tonul viitoarelor mele lecturi din acest registru. Devoram beletristică în restul timpului, dar pentru întrebările „fundamentale” ale adolescenței scăpam în rafturile devenite tot mai vaste ale literaturii de „dezvoltare personală”.

 

Ca să fie clar de la început: eu am crezut mereu în ideea de a evolua și a te dezvolta ca persoană și nu mi-a fost niciodată rușine să recunosc că unele lucruri NU le știu și că am nevoie de ajutor. Cred că e mai mare rușinea să stai pe loc și să nu faci nimic să evoluezi măcar un micron.

 

Din fiecare carte de dezvoltare personală am adunat măcar câte o propoziție precum cea din cartea lui Dianne Doubtfire. O idee, ceva de subliniat și de ținut minte, ceva de păstrat în cap și de analizat ulterior. Din majoritatea n-am rămas cu mai mult decât atât. 

 

Totuși, am fost mereu curioasă. Mai exact, de câte ori auzeam despre un coach, despre un expert într-un anumit domeniu sau despre cineva care avea o idee interesantă de expus, îi dădădeam măcar o șansă. Am scris mai demult că eu citesc foarte repede, așa că ideea de a citi o carte „așa și așa” nu reprezenta un consum extraordinar de timp. Mi-l puteam asuma.

 

Am scris într-un articol mai vechi, numit  ”7 lucruri care nu ni s-au predat la școală, deși ar fi trebuit”, că – după cât am citit pe tema asta – am o certitudine: cărțile de dezvoltare personală NU ar exista dacă toți am învăța la școală sau în familie niște lucruri elementare de inteligență emoțională. 

 

Doar că însăși ideea de inteligență emoțională este un principiu relativ nou, iar noi am copilărit într-o epocă în care emoțiile nu erau repere care să ne arate calea, ci lucruri de reprimat, de ascuns, de eliminat.

 

Dacă nu ar fi existat aceste probleme ale noastre, ale tuturor, toți autorii de dezvoltare personală și toți cei care se intitulează „coach” ar fi fost șomeri. Fără supărare. Așa, există o industrie înfloritoare și pe alocuri exagerată, din care e foarte greu să alegi realmente ceva valoros.

 

Tocmai de asta, mulți oameni capătă o adevărată aversiune față de domeniu, considerând că orice lucrare de self-help e egală cu zero. Și nu este deloc așa.

 

Mai fac o mărturisire: eu una am o problemă gravă cu speakerii motivaționali. Cei mai mulți sunt mai degrabă vânzători decât vorbitori. Mai exact, lasă mereu impresia că vor să-ți vândă ceva. Că orice îți spun este doar un preambul către ceva ce trebuie să cumperi, la care trebuie să-ți faci abonament și pentru care trebuie să cotizezi lunar sau la câteva luni. Și, pentru că asta e un demers foarte transparent, mi se pare că-mi insultă inteligența. 

 

Adică da, de vreme ce ți-am cumpărat cartea sau am venit la evenimentul tău e clar că vreau să aflu lucruri, dar nu mă lua de proastă. Adică nu presupune din start că nu o să mă prind de modul tău deloc subtil de a-mi băga și alte produse pe gât.  Aici se rupe filmul la mine.

 

Așadar, în timp mi-am dezvoltat un sistem propriu de a procesa genul acesta de informație: citesc ce îmi atrage atenția, fără prejudecăți, dar și fără să iau drept „guru” vreun astfel de autor. Iau ce îmi trebuie, dacă mi se potrivește, și trec mai departe.

Despre lucrurile cele mai importante învățate de la autorii motivaționali, am scris aici: ”Tot ce am învățat eu de la autorii motivaționali. Ce merită și ce nu” 

 

Am selectat în această listă cele câteva cărți care se integrează în categoria „dezvoltării personale” și care mie mi-au fost utile dincolo de „o frază de notat într-un caiet”. Plus câteva lecturi care țin de sfera cunoașterii la modul general.

Mark Manson – „The Subtle Art of Not Giving a Fuck”

Dacă ar fi să citești, în această viață, O SINGURĂ CARTE din seria self-help și apoi să nu mai arunci niciodată vreo privire acestui domeniu, aceasta este CARTEA.

 

 

De fapt mă simt prost că o includ în seria de self-help, fiindcă este, în esență, o carte excelent scrisă care îți explică de ce aproape toate teoriile pompoase de self-help sunt o mare prostie frumos ambalată.

 

În schimb, Manson îți oferă o variantă relaxată și reconfortantă de a privi viața, cu instrumente concrete și de bun-simț. Ceea ce nu înseamnă că sunt facile. Dimpotrivă chiar.

 

În România, cartea lui Manson a fost tradusă „Arta subtilă a nepăsării”, dar eu am citit-o în engleză și pot spune că „Fuck” are o rezonanță a lui (nu râdeți), care merge dincolo de nepăsare.

 

Dincolo de faptul că nu sună taman elegant, în „f**k” se concentrează o sumă de nepăsare, indiferență, lehamite și refuz de a te consuma pentru ceva.

 

Mai ales când te plimbi cu paharul plin, umplut de oboseli, dezamăgiri, lucruri la care viața ți-a cam dat plasă… „fuck” rezonează mult mai bine. Firește însă că și varianta în română este foarte bună.

 

Cert este că Manson joacă rolul acelui prieten dintr-o bucată, cam slobod la gură, care atunci când te vede la pământ te ia bărbătește pe un umăr, te „varsă” la o masă și, după ce îți dă două palme, începe să-ți spună verde-n față cum stă treaba.

 

Și chiar se ține de cuvânt, adică îți explică lucruri neplăcute DESPRE VIAȚĂ, dezgolită de toate drăgălășeniile și convențiile corecte politic, de orice ambalaj roz și foșnăitor.

 

Vă dau doar două citate:

 

”Uite cum funcționează chestia asta. Tu o să mori într-o zi. Știu că asta e ceva evident, dar voiam doar să-ți amintesc în caz că ai uitat. Tu și toți oamenii pe care își cunoști în acest moment veți fi, cândva, decedați. Și în acest interval scurt de timp între ACUM și CÂNDVA, ai un număr limitat de lucruri de care poate să-ți pese. „You have a limited amount of fucks to give”. Foarte puține lucruri. 

 

Iar dacă tu te plimbi prin viață păsându-ți de orice și de oricine, fără discernământ și fără să faci o alegere pe ce îți canalizezi energia, atunci, dragul meu, „you are going to get fucked”.

 

Există o artă subtilă a însăși ideii de a NU îți păsa de ceva. Și chiar dacă acest concept poate suna ridicol și eu îți pot părea un nenorocit doar fiindcă pomenesc de așa ceva, ceea ce încerc eu să-ți explic în cartea asta este cum să te concentrezi și să îți prioritizezi gândurile în mod eficient. Cum să alegi ceea ce contează pentru tine și ceea ce NU contează, bazându-te pe propriile tale valori și repere.

 

Asta e ceva incredibil de greu. Uneori e nevoie de o viață întreagă de practică și de disciplină ca să ajungi să te aliniezi cu ceea ce contează realmente pentru tine. Și oricum vei eșua periodic. Doar că acesta este poate singurul scop notabil pe care cineva îl poate încerca într-o viață de om”.

 

******************

 

„Adrenalina vine într-o mulțime de forme. La unii vine din consumarea de substanțe precum alcoolul, din plăcerea de a-i blama pe alții sau a le predica adevărul lor absolut ori din euforia unei noi aventuri extreme. Oricum ar fi însă, aceste momente de „vârf” în care simți adrenalina cum îți palpită în tine sunt moduri superficiale și neproductive de a-ți trăi viața. 

 

Ei bine, o mare parte din industria de literatură motivațională se bazează pe inducerea acestui tip de adrenalină în oameni, nicidecum pe rezolvarea de probleme reale și concrete. Cei mai mulți așa-ziși guru de self-help te vor învăța moduri noi de negare și vor pompa în tine exerciții care să te facă să te simți excelent pe termen scurt, ca și cum ai putea muta munții din loc, ignorând cu desăvârșire problemele tale de ansamblu.

 

Ține minte un lucru: niciun om care este cu adevărat fericit nu are nevoie să stea în fața unei oglinzi și să-și repete cu voce tare cât de fericit este”.

************************

Marie Kondo – ”The Life-Changing Magic of Tidying”

 

 

Este o carte de self-help, în esență, fiindcă arta de a-ți ordona casa merge cu mult dincolo de mutatul obiectelor dintr-o parte în alta sau strânsul lor în saci pentru donat sau aruncat.

 

Eu trăiesc în stil KonMari de 5 ani, dar nu am urmărit nici măcar un singur episod din serialul de pe Netflix.

 

Mi-am reorganizat casa strict după carte și o recomand cu căldură – indiferent dacă ați urmărit sau nu serialul – fiindcă e scrisă într-un mod foarte viu și elocvent. La noi a fost tradusă „Magia Ordinii”.

 

Chiar dacă unele tehnici sunt mai ușor de exemplificat pe video, cartea exprimă esența filozofiei japoneze în materie de organizare a casei și a vieții. O să vă atingă și sufletul, nu doar dulapul.

 

Ideea de ansamblu a tehnicii lui Marie, probabil cel mai cunoscut „organizator profesionist” din lume, este simplă: ”Does This Bring Me Joy?”.

 

Și, chiar dacă în practică e vorba despre rochia de la banchetul din facultate sau de colecția de ceșcuțe-suvenir care ocupă două rafturi, întrebarea asta sapă undeva mult mai adânc, într-o zonă a cunoașterii de sine și a alinierii la propriile repere.

 

Pentru mine, a fost poate cea mai valoroasă carte de self-help, alături de cea a lui Mark Manson.

 

Am scris aici un articol lung și foarte-citit despre carte: ”Cum mi-am făcut ordine în casă și în viață într-un weekend”.

************************

Jack Canfield – „The Success Principles”

 

 

Jack Canfield! Ar trebui să pun o inimioară lângă numele lui, fiindcă este un autor care mi-a atras atenția încă din adolescență, cu seria lui de cărți „Supă de pui pentru suflet”.

 

Acele povestioare despre viață și relații m-au ajutat enorm în feluri pe care nu le bănuiam la momentul respectiv, fiind echivalentul unor lecții de viață în doze mici și pentru înțelesul minții mele de atunci.

 

Nu am inclus aici acea serie – deși o iubesc și am toate cărțile în bibliotecă – fiindcă e mai degrabă o serie de povești pentru suflet și pentru un anumit moment al vieții, mai spre 20 de ani așa. Totuși, dacă vă cade în mână în vreo librărie o carte din seria ”Supei de pui”, deschideți-o. Ați putea avea o surpriză.

 

Am cumpărat cartea lui Canfield – „The Success Principles” – în 2007, din aeroportul Amsterdam Schiphol, ca studentă la masterat, și rămâne una dintre cele mai bune achiziții ale mele.

 

De fapt, dacă vreți o carte de dezvoltare personală COMPLETĂ și UTILĂ, care să adune cam toate principiile valoroase despre succes, evoluție personală, depășirea obstacolelor, suprimarea vocilor negative din minte, trecerea peste nesiguranțe și asumarea unor decizii… aceasta e cartea. Și fără doza de bulls**t, fără supărare.

 

Spre deosebire de alți autori de dezvoltare personală, Canfield are o căldură aparte și mi se pare genul de om care se jenează să îți bage lucruri pe gât.

 

Chiar dacă și el are o industrie înfloritoare din produsele lui, este un scriitor foarte… uman și care încearcă să ofere informație utilă și concentrată, nu „bla bla”-uri care să umple pagini.

 

Însăși această carte, devenită deja un „clasic” al genului, este densă, structurată pe capitole care tratează fiecare altă problemă și chestiune, nu e o peltea întinsă pe sute de pagini care reciclează trei idei mari și late. Urăsc genul acela de cărți.

 

Felul în care Canfield prezintă lucrurile este prietenesc și plin de căldură, nu ca de la un guru iluminat la supușii lui neștiutori. Din cartea lui chiar am rămas cu multe principii care mi-au fost de folos în ultimii zece ani și care m-au ajutat să depășesc blocaje și să navighez mai lin printre mărunțișurile zilnice.

 

Încă mai am momente în care am chef să răsfoiesc cartea lui, să-mi aduc aminte sau să mă uit la sublinieri. Și, ca să fac o mărturisire, a fost singurul autor la care am cumpărat bilet ca să-l văd „live”, când a venit în România, dar din păcate evenimentul din București a fost anulat din lipsă de „doritori”. Mi-a părut tare rău. Nu are „aura” lui Tony Robbins sau Robin Sharma, dar pentru mine este net superior celor doi.

************************

Martha Beck – „Finding Your Own North Star” și ”Steering by Starlight”

 

Martha Beck este un personaj atipic.

 

 

Eu am descoperit-o prin intermediul rubricii ei lunare din ”O Magazine”, revista lui Oprah Winfrey, iar după doi ani în care am fost abonată la acea revistă am realizat că tot ce mi-a rămas era un folder cu articolele Marthei. Erau singura informație pe care chiar îmi doream să o păstrez.

 

Tocmai de asta, prin 2012 am intrat pe Amazon într-un moment de poftă de citit și i-am comandat toate cărțile de dezvoltare personală. Și le-am și citit, într-o săptămână.

 

Dintre toate, pe două le recomand în mod special, cu mențiunea că Beck NU este autorul motivațional clasic. „Steering By Starlight” și respectiv ”Finding Your Own North Star”.

 

Pe lângă faptul că are un condei extraordinar de bun, iar cărțile ei sunt o plăcere la citit prin modul frumos în care „curg”, Martha are trei doctorate de la Universitatea Harvard, a fost profesoară la Harvard mulți ani și totodată este unul dintre oamenii care au dat în vileag multe probleme ale bisericii mormone în SUA. Ceea ce a transformat-o într-un personaj oarecum controversat.

 

Spre deosebire de alți autori care merg direct la subiect, pe modelul „Trebuie să faci asta și cealaltă ca să ai succes bla bla bla”, cărțile Marthei au un puternic substrat de psihologie.

 

Îți explică de unde vin anumite lucruri, unde să sapi pentru a înțelege originea anumitor trăiri și cum trebuie să îți reconsideri de la zero unele repere ca să poți evolua.

 

De asemenea, ea are un principiu foarte fain, pe care îl explică în detaliu, cel al trăitului „de-a-ndoaselea”. Să îți setezi direcția înspre care vrei să ajungi, adică să lămurești ceea ce te face fericit și care sunt scopurile tale în această viață, iar după ce ai imaginea clară în minte să „completezi” drumul de unde ești către acea imagine. La asta se referă și prin sintagma „North Star”.

 

Firește că eu simplific aici foarte mult ideea în sine, dar cărțile ei chiar sunt genul de lecturi din care ai de subliniat și de recitit. Eu v-aș recomanda să luați câteva Sample-uri în varianta electronică (de obicei se dau primele 20-30 de pagini pe iBooks de exemplu) și să vedeți dacă rezonați cu ea.

 

Și, apropo, puteți găsi inclusiv articolele ei din „O Magazine” adunate într-o carte, se numește „The Martha Beck  Collection – Essays for Creating Your Right Life”.

 

Martha NU a fost tradusă la noi, din păcate, deci puteți găsi doar în engleză cărțile ei.

************************

Suzy Welch – ”10-10-10 A Life-Transforming Idea”

 

 

Spuneam mai sus despre cărțile în care aceeași idee este vânturată de la un capăt în altul, fără nicio adăugire notabilă și despre cum urăsc eu asemenea cărți.

 

Există o singură excepție: cartea lui Suzy Welch.

 

M-am gândit mult dacă să o includ sau nu în articol, dar din 2007 încoace am aplicat atât de des principiul lui Suzy încât am considerat că merită să fie aici.

 

Asta chiar dacă, în esență, cartea exprimă o idee despre viață și apoi o exemplifică în fel și chip. Exemplele sunt bune, fac să ți se întipărească bine în minte teoria, așa că nu m-a deranjat. De asta o și consider o excepție.

 

Suzy a lucrat la Harvard Business Review, unde l-a cunoscut pe soțul ei, Jack Welch, fostul CEO General Motors care tocmai a murit pe 1 martie 2020. Cei doi erau căsătoriți din 2004, iar povestea lor de dragoste a început cu o relație extraconjugală care a rămas în istoria presei americane.

 

Dincolo de cancanuri însă, Suzy scrie bine și este un autor cunoscut prin propriile-i merite. Eu am citit de la ea doar „10-10-10”, cumpărată în 2007, și m-a ajutat în multe momente ale vieții.

 

Ce înseamnă 10-10-10? De câte ori ai de luat o decizie grea, ieși din momentul prezent și din presiunea actuală și pune lucrurile în perspectivă.

 

Cât de mult va conta acest lucru peste 10 minute, peste 10 luni și peste 10 ani?

 

Eu una am reinterpretat regula, cu „10 zile, 10 luni, 10 ani”, dar varianta cu 10 minute poate funcționa pentru multe persoane, mai ales în momente de panică sau de nervozitate maximă.

Și încă două

Acestea două nu sunt propriu-zis de „self-help”, adică nu e dezvoltare personală în sens clasic, ci mai degrabă sunt cărți care explică într-un mod foarte accesibil lucruri despre propriul corp.

 

Le-am inclus aici fiindcă aici le este locul totuși. Nu doar mintea are nevoie de antrenament suplimentar, ci și corpul nostru trebuie să se cunoască mai bine.

Lissa Rankin – ”Mind Over Medicine”

 

 

Într-o perioadă dificilă a vieții mele – din punct de vedere al sănătății și nu numai – am descoperit un personaj care s-a detașat dintre toți ceilalți: doctorul american Lissa Rankin.

 

Mai întâi am vizionat o conferință TEDx  – pe care o puteți găsi mai jos pe un link – după care am aflat că a scris o carte și mi-am comandat-o de pe Amazon.

 

Se numește ,,Mind Over Medicine“ și este o lucrare științifică, gândită deopotrivă pentru medici și pentru publicul larg, în care Rankin încearcă să explice, cu fundamente concrete, exemple și studii negru pe alb, de ce efectul placebo (și omologul său în sens negativ, nocebo) ar putea reprezenta noua frontieră în medicină.

 

Deși are o parte științifică foarte consistentă, se citește ca un roman, într-atât de bine este scrisă și, ca toate lucrurile potrivite, a venit în viața mea într-o perioadă în care realizam tot mai tare că inamicul meu numărul unu sunt eu.

 

Am scris o cronică dedicată acestei cărți, se numește „Cele 7 idei despre sănătate care m-au pus pe gânduri anul ăsta”.

 

La noi, cartea Lissei a fost tradusă „Vindecarea cu ajutorul minții”, ceea ce pe mine m-a dus într-o zonă de „vraci”, total diferită de mesajul real al cărții.

 

Cu riscul de a suna dur, multe cărți care mi-au plăcut la nebunie în varianta originală NU mi-ar fi atras atenția și nu m-ar fi făcut nici măcar să mă opresc din drum dacă le vedeam prima dată în română, în librărie. Traducerile sunt făcute de multe ori în stil senzaționalist și unele coperți încă arată încărcat și de „ieftin” încât nu îți inspiră încredere.

Discursul TEDx al Lissei Rankin, datorită căruia am descoperit-o și pe care vi-l recomand cu căldură:

Giulia Enders – ”Gut”

 

 

Tradusă la noi „Farmecul discret al intestinului” (un titlu care pe mine una nu m-ar face să vreau să cumpăr cartea, deși este grozavă), cartea medicului german Giulia Enders – ”Gut” – este o lectură de cultură generală pentru fiecare om al secolului XXI care vrea să înțeleagă cum funcționează propriul corp.

 

Lumea medicală tocmai a recunoscut legătura directă dintre starea de sănătate a intestinelor și boli grave precum depresie, anxietate sau maladii auto-imune. Mai mult ca oricând, informația corectă înseamnă putere asupra corpului nostru.

 

Ați auzit cu siguranță de „gut feeling”, termenul metaforic pentru intuiția inexplicabilă care se manifestă printr-un nod în stomac, același loc în care sălășuiesc și fluturașii pe care-i simțim când ne îndrăgostim lulea. Acest GUT este fix tractul gastrointestinal, intestinul cu toate conexiunile lui nebănuite.

 

Cartea Giuliei este un compediu A-Z despre tot ce trebuie să știi despre mâncare și corpul tău în relație cu acest intestin despre care nu ni se vorbește pe cât ar trebui: de la traseul pe care-l urmează alimentele prin corp, exemplificat cu analogiile cele mai plastice, până la analiza fiecărei componente a sistemului digestiv și tratarea logică și directă a problemelor pe care mulți le avem și prea puțini le înțelegem logic.

 

Vorbește despre reflux, dezechilibru de floră intestinală, exces de antibiotice cu repercursiuni asupra intestinului, despre intoleranțele la lactoză sau gluten pe care am ajuns să le considerăm „fițe”, despre microbiom (termenul preferat al zilelor noastre și „cheia” multor probleme de sănătate), despre mitul lui Helicobacter care ba e bun, ba e rău, despre motivele pentru care corpul nu mai recunoaște alimentele procesate și le respinge, despre bacteriile rele precum E-coli și rolul lor și despre motivul „epidemiei” de afecțiuni auto-imune.

 

Plus zeci de sfaturi concrete de aplicat pe corpul nostru, instantaneu.

 

Am scris un articol complet despre această carte, îl găsiți aici: „Intestinul: organul despre care nu vorbim, dar care ne face cu capul”

Foto: Unsplash

4 Comments

  • Gabriela spune:

    Îți mulțumesc cu recunoștință pentru acest frumos articol. De a lungul timpul am mai cumpărat cărți după ce am citit câte un articol scris de tine (D Loreanu, Marie Kondo cu care rezonez foarte bine). Acum am descoperit alți autor și deja sunt pe lista de cumpărat.
    Ești o sursă de inspirație și-ți admirat modul rafinat de exprimare.
    Succes și inspirație divină!

  • Ionelia spune:

    Buna,

    Cum reusesti sa citesti foarte mult in putin timp? 😊

    Multumesc frumos

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.