Despre tot ce-i fin și fain

Lista scurtă a filmelor mele preferate

By 3 aprilie, 2020Culture
read time 10 min
 
3 aprilie, 2020

Lista scurtă a filmelor mele preferate

O listă de 15 filme cu o poezie și o sensibilitate aparte, la care mai descopăr câte o nouă nuanță și un nou nivel de profunzime la fiecare vizionare.

by

Sunt un cinefil atipic, tocmai de asta evit să fac liste și să dau recomandări ferme.

 

Îmi plac filmele franțuzești, devorez filme horror pe bandă rulantă și am o răbdare de fier cu pelicule vechi, obscure, pe care le caut uneori cu lunile pe eBay, Amazon și pe servicii de streaming.

 

Am căutat zece ani un film vechi văzut în copilărie, al cărui titlu nu mi-l mai aminteam. Mai țineam minte doar numele unui personaj și ideea vagă de ansamblu. Am găsit până la urmă cum se cheamă și mi-a luat încă vreo câțiva ani să găsesc DVD-ul pe un site obscur.

 

Pentru mine, filmele nu sunt doar divertisment – de altfel nici nu am răbdare să fac binging – ci trebuie să mă pună pe gânduri. Să-mi lase întrebări, să-mi trezească emoție, să mă „locuiască” și după ce s-au terminat.

 

Azi am recomandat pe Instagram un film – ”The Words” (2012) – după care am primit atâtea mesaje private de la oameni fericiți că l-au descoperit încât mi-am dat seama că aș putea totuși să fac o listă cu filmele mele de suflet.

 

Ele sunt mult mai multe, sunt zeci, dar le-am ales pe cele cu care cred că ar putea rezona cei mai mulți dintre voi. Chiar dacă evit recomandările ferme, aceste filme reușesc să-mi pună un nod în gât de fiecare dată și nu cred că sunt singura care simte asta. Așa că mă avânt și vă povestesc despre ele.

 

Mărturisesc că eu le am pe toate pe DVD, deci așa le văd, dar când am scris recomandarea am căutat să văd dacă există și pe platformele de streaming, iar acolo unde le-am găsit am precizat în text.

 

The Words (2012)

Este filmul de la care mi-a venit ideea acestui articol.

 

 

Îl are în rolul principal pe Bradley Cooper, ca tânăr scriitor aspirant în New York-ul anilor 2000. Distribuția este însă una strălucită de la cap la coadă: Jeremy Irons, Dennis Quaid, Zoe Saldana. Practic orice figură care apare pe ecran este una faimoasă.

 

Povestea din „The Words” se desfășoară pe trei planuri: Bradley Cooper, un tânăr scriitor care nu reușește să scrie nimic publicabil și care găsește un manuscris într-o servietă veche, pe care îl publică sub numele lui; Jeremy Irons, în rolul bătrânului autor al manuscrisului, cu povestea lui dramatică de viață, și Dennis Quaid ca narator, cu propriile lui neliniști existențiale.

 

Nu vreau să vă dau spoilere, dar pe lângă faptul că este superb vizual, filmul are straturi peste straturi de profunzimi și idei care pe mine încă mă urmăresc. Despre alegerile cu care trebuie să trăim, despre iubiri, despre eșec, despre frustrările omenești.

 

E un film în care oricine se va regăsi, dar oamenii care iubesc scrisul mai mult ca oricine.

 

Există un citat care m-a marcat din acest film și la care mă gândesc adesea. „În acel moment, acest băiat trăia, de fapt, cele mai frumoase clipe ale vieții lui”, povestește personajul lui Jeremy Irons despre el însuși, ca tânăr. „Doar că nu știa asta atunci. Niciodată oamenii nu știu”.

 

Găsiți „The Words” și pe Netflix, ceea ce m-a bucurat foarte tare, fiindcă e un film care are merita să fie mai cunoscut și mai popular decât este.

 

 

****************************************************

 

The Mirror Has Two Faces (1996)

Cred că este, oficial, filmul meu preferat all-time, poate și pentru că m-am regăsit atât de bine în starea de spirit a personajului interpretat de Barbra Streisand, Rose. 

 

Este un film de dialog, un film despre povestea improbabilă de dragoste a doi „tocilari” ajunși la 40 de ani, ambii profesori la universitate. Tot cu o distribuție strălucită: Barbra Streisand, Jeff Bridges, Pierce Brosnan, Lauren Bacall și alții.

 

Rose (Barbra Streisand) este o profesoară de literatură adorată de studenți, în timp ce în viața personală este „rățușca cea urâtă” a familiei, crescută în umbra unei mame superbe, interpretate magistral de Lauren Bacall (care a fost și nominalizată la Oscar pentru acest rol). Gregory (Jeff Bridges) este un profesor genial de matematică, dar care e incapabil să relaționeze cu studenții sau cu femeile.

 

Pentru că devin cei mai bun prieteni, cei doi decid să se căsătorească strict ca o „uniune culturală” între două spirite pereche, fără nimic romantic. Firește că filmul are multe întorsături de situație, dar dialogurile dintre cei doi, evoluția relației lor și concluziile dulci-amărui despre viață în general sunt absolut delicioase.

 

Cu un lucru veți rămâne sigur din acest film: „Îndrăgostiții aud muzică de Puccini în capul lor”.

****************************************************

 

Atonement (2007)

Cu Keira Knightley în rolul principal, este poate filmul cu cele mai frumos-realizate imagini și cu cele mai poetice cadre din câte am văzut. O atenție incredibilă la detalii, la simbolistică, la culori, la forme… care face să nu-ți poți scoate din minte scene întregi. L-am văzut ultima oară acum cinci ani, dar îl am viu în minte.

 

Filmul, realizat după romanul cu același nume al lui Ian McEwan, are o întorsătură de situație dramatică la final, așa că nu vreau să dau prea multe detalii, dar în linii mari povestea este aceasta: în Anglia anilor 30, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Cecilia (Keira Knightley), o tânără de familie bună, se îndrăgostește de Robbie (James McAvoy), fiul menajerei.

 

Sora mai mică a Ceciliei, o fetiță pe nume Briony (Saoirse Ronan) are o pasiune adolescentină pentru Robbie și, după ce îi vede împreună, are o criză de gelozie și îl acuză de viol.

 

Din acel moment povestea filmului se împarte între povestea de dragoste a Ceciliei și a lui Robbie și amintirile lui Briony, ajunsă acum o bătrână scriitoare, care își prezintă într-o emisiune romanul inspirat de minciuna care i-a marcat viața. De aici și numele filmului: „Atonement”. Ispășire.

 

E un film pe care n-o să-l puteți uita și care o să vă urmărească. Din păcate nu l-am găsit nici pe Netflix și nici pe HBO Go, dar cu siguranță puteți găsi DVD-ul la un preț destul de mic, fiind un film relativ vechi.

****************************************************

 

„Bună! Ce faci?” (2011)

Este cel mai frumos film românesc văzut de mine.

 

Nu pun la socoteală filmele lui Nae Caranfil, care este feblețea mea cinematografică autohtonă, fiincă ele sunt din alt registru. Sunt filme care te răscolesc, care te bântuie. 

 

”Bună! Ce faci?” e un film care rămâne cu tine, dar nu ca să te hăituiască, precum genialul „Filantropica” al lui Caranfil, ci precum o adiere de vară. E un film senin și profund în același timp.

 

Scenariul e scris de Lia Bugnar, la ale cărei piese de teatru râd și plâng de fiecare dată (nu am ratat decât una singură, până acum) și asta se vede. E sensibil, e profund, nu seamănă cu niciun alt film românesc pe care l-ați văzut până acum.

 

Nu e nici despre supa sorbită cu zgomot, nici despre bucătării comuniste, e vorba despre o relație între doi oameni, una teribil de contemporană în tristețea și frumusețea ei.

 

Doi soți care după 20 de ani de căsnicie nu mai au nimic să-și spună unul altuia își creează fiecare câte un alter-ego pe internet, ca să cunoască pe cineva. După care se întâlnesc pe un chatroom… și se îndrăgostesc unul de altul.

 

”Uneori aș vrea să mă dezbrac de mine, ca o haină, și să mă îmbrac în altcineva” spune unul dintre personaje. „Să nu crezi că eu nu știu despre ce taci atunci când taci”.  Sunt doar două dintre replicile mele preferate din film.

 

,, – N-am avut nimic de-a face cu ea. De ce crezi tu că doi oameni nu pot să bea o cafea împreună fără să facă sex?
– Ah nu, știu și oameni care mănâncă de trei ori pe zi în aceeași casă, fără să facă sex. Așa, ca noi doi.”

 

De curând, filmul a intrat pe Netflix, ceea ce m-a bucurat enorm. Îl găsiți acolo.

****************************************************

 

„One Day” (2011)

Bazat pe cartea lui David Nicholls, ”One Day” este povestea a doi prieteni buni, Emma (interpretată de Anne Hathaway) și Dexter (Jim Sturgess), care se întâlnesc în ziua în care amândoi terminau facultatea,  pe 15 iulie 1988,

 

Deși inițial se îndrăgostesc și petrec o noapte împreună, Emma este prea timidă, iar Dexter este prea rebel, așa că stabilesc, de comun acord, să rămână „doar prieteni”.

 

Din acel moment, filmul îi urmărește pe amândoi vreme de 18 ani, arătându-i mereu în aceeași zi din fiecare an, pe 15 iulie. Relația lor rămâne la fel de puternică, însă viețile lor se încovoiază sub presiunea vremurilor. Au probleme cu familile, cu banii, cu iubirea. Singurul lucru care rămâne neschimbat este prietenia lor specială și ceea ce înseamnă unul pentru celălalt.

 

”One Day” este un film trist, vă pun de pe-acum în gardă, dar are și unele dintre cele mai frumoase idei de profunzime. Este despre lucrurile pe care le pierdem, lucrurile care trec pe lângă noi și despre cât de important e să nu pierzi timpul.

 

”One Day” se găsește și pe Netflix.

****************************************************

 

”Before Sunrise”(1995)/„Before Sunset”(2004)/„Before Midnight”(2013)

Filmele din trilogia „Before…”, cu Ethan Hawke și Julie Delpy în rolurile principale, rămân pentru mine cele mai bune pelicule de dialog pe care le-am văzut vreodată.

 

 

Povestea lor, urmărită de-a lungul a aproape 20 de ani, este una simplă: doi studenți, americanul Jesse și franțuzoaica Celine, se cunosc în tren și petrec împreună o noapte plimbându-se prin Viena.

 

Se îndrăgostesc unul de altul, dar la final nu fac schimb de numere de telefon, ci doar își fac o promisiune: dacă în șase luni sentimentele lor unul pentru celălalt vor fi aceleași, se vor întâlni în același loc, în gara în care s-au despărțit.

 

Așa cum e de așteptat, având în vedere că există trei filme, ei nu reușesc să se întâlnească prima oară, fiindcă bunica lui Celine moare și ea nu mai poate ajunge la întâlnire, deși își dorea asta.

 

După 9 ani, Jesse scrie o carte despre povestea lor din Viena și devine celebru, iar Celine vine la Paris în librăria în care el semna autografe. Atunci se reîntâlnesc.

 

El este prins într-o căsătorie nefericită, iar ea e singură și sătulă de relații eșuate. Petrec o zi împreună de data asta, plimbându-se prin Paris și amintindu-și cum erau așteptările lor față de viață și cum sunt acum. Cât de multe visau pentru viețile lor și cu ce au ajuns, de fapt, să se resemneze.

 

Cel de-al treilea film reia povestea lor după încă nouă ani și se desfășoară în Grecia. Nu mai dau alte detalii, deși aceste filme nu pot avea realmente „spoilere”, fiindcă acțiunea este minimă, esențială este interacțiunea protagoniștilor.

 

Dialogurile celor doi, modul în care viața își pune amprenta asupra lor și le schimbă entuziasmul, așteptările, visele, toate astea sunt atât de bine nuanțate de Ethan Hawke și Julie Delpy încât te vei îndrăgosti de această trilogie.

****************************************************

 

„Something’s Gotta Give (2003)

Tot cu o distribuție extraordinară, filmul urmărește povestea de dragoste improbabilă dintre Harry, un crai tomnatic interpretat de Jack Nicholson, și Erica – jucată de Diane Keaton –  de profesie dramaturg și mama uneia dintre cuceririle lui.

 

Cu o reputație de bărbat care „nu a avut niciodată o iubită peste 28 de ani”, Harry este un playboy cu un farmec extraordinar, care a avut sute de femei în palmaresul lui, dar care nu a fost niciodată îndrăgostit cu adevărat.

 

Când suferă un atac de cord în casa Ericăi, mama uneia dintre fetele cu care avea o idilă, lucrurile se complică fiindcă cei doi – Harry și Erica – vor trebui să locuiască împreună, singuri, câteva zile, deși se detestă reciproc.

 

Deși e vorba de povestea de dragoste dintre doi oameni aflați la apusul vieții, filmul este atât de viu și de sincer încât te poți regăsi în el indiferent de vârstă. Eu l-am văzut când aveam 20 de ani și m-a impresionat atât de tare încât l-am mai revăzut de câteva ori de atunci și rămâne unul dintre favoritele mele.

 

Este un film de dialog, de substanță și de nuanțe. Râzi mult, dar e și un film care te pune pe gânduri. Și cred că multe femei se vor regăsi în sintagma pe care Harry o folosește pentru a o descrie pe Erica, înainte să o părăsească prima dată: „Erica, you are a woman to love”. 

****************************************************

 

”Le Fabuleux Destin d’Amelie Poulain” (2001)

Mulți ani, „Amelie” a fost filmul meu preferat și încă rămâne filmul meu de suflet, alături de „The Mirror Has Two Faces”.

 

De câte ori merg la Paris vizitez cafeneaua lui Amelie din Montmartre și – pe vremea când mâncam zahăr – luam și câte o cremă de zahăr ars a cărei crustă o spărgeam cu lingurița, una dintre plăcerile eroinei filmului.

 

Am toate cărțile care s-au scris despre Parisul lui Amelie și i-am bătătorit toate străduțele pe care s-au filmat scene. Deci da, e un film deosebit pentru mine.

 

Este, însă, un film aparte, greu de recomandat. E un film pe care fie îl adori și devine filmul sufletului tău, fie nu-l înțelegi defel și ți se pare un nonsens.

 

E un film cu simboluri, cu nuanțe, cu ciudățenii adorabile și cu glume franțuzești, dar Jean-Pierre Jeunet a reușit să creeze în el un univers atât de sensibil și ușor suprarealist încât nu are cum să te lase indiferent.

 

Având în vedere că sunteți cititori de Fine Society, ceea ce înseamnă că avem gusturi aproximativ asemănătoare în multe registre – de vreme ce vă place ceea ce povestesc eu – vă recomand să faceți o încercare.

Și încă 3 filme care nu sunt „favorite absolute”, dar care mi-au plăcut mult și mi se par pe nedrept necunoscute sau ignorate în ultimii ani:

 

”Flashbacks of a Fool”(2008)

Îl are în rolul principal pe Daniel Craig, într-o partitură diametral opusă față de cum îl știe majoritatea, din filmele cu James Bond.

 

Personajul lui Craig este o fostă glorie de la Hollywood, care se întoarce în orașul natal la înmormântarea unui prieten și își dă seama, amintindu-și viața, că în toate momentele cheie ale trecutului lui, a făcut mereu alegerea greșită.

 

În alte roluri joacă minunata Claire Forlani (care după „Meet Joe Black” nu a mai avut, pe nedrept, niciun rol memorabil) și Felicity Jones.

 

,,Când eram copil, credeam că a fi curajos înseamnă să îți asumi răspunderea. Că a avea un vis și a te mișca neîncetat înainte cu viața ta înseamnă să ai curaj. Dar singurul lucru pentru care ar fi trebuit cu adevărat să am curaj ar fi fost… să rămân pe loc”.

****************************************************

 

”Dangerous Beauty”/”A Destiny of Her Own” (1998)

 

Este filmul cu cea mai frumoasă coloană sonoră, pentru mine. Nu mă refer la melodii devenite single, ci la „Original Soundtrack”, adică partituri orchestrate special pentru film.

 

Coloana sonoră este semnată de George Fenton și am căutat-o opt ani până să o găsesc. Era în vremea de dinainte de iTunes și serviciile de streaming, așa că atât mi-a luat să găsesc CD-ul. Rămâne și acum unul dintre favoritele mele.

 

„Dangerous Beauty” a rulat și cu titlul alternativ de „A Destiny of Her Own” și l-am văzut la cinematograf, în 1998.

 

Este o poveste reală, bazată pe cartea „The Honest Courtesan” a lui Margaret Rosenthal, despre Veronica Franco, o curtezană din Veneția secolului XVI, acuzată de  vrăjitorie de către Inchiziție.

 

În rolurile principale joacă Catherine McCormack și Rufus Sewell (actualmente foarte cunoscut, dar pe atunci aflat la primele roluri), dar și Jacqueline Bisset, în rolul mamei Veronicăi.

****************************************************

 

„Great Expectations” (1998)

 

Este un film adaptat după clasicul lui Dickens, dar mai îndepărtat de carte decât versiunile anterioare. Inclusiv numele personajelor sunt schimbate, eroul principal din carte – Pipp – fiind aici „Finn”, iar Miss Havisham este Miss Dinsmoor.

 

Distribuția este excepțională: Ethan Hawke, Gwyneth Paltrow, Robert de Niro, Anne Bancroft, Hank Azaria și încă alte câteva nume celebre.

 

Chiar dacă anumite elemente ale poveștii lui Dickens lipsesc sau sunt înlocuite, compensează atmosfera incredibil de vie creată de regizorul Alfonso Cuaron, chiar ușor suprarealistă pe alocuri.

 

Această versiune a romanului lui Dickens este un film despre suferință, despre traumele care ne rămân fiecăruia din trecut, dar – poate mai mult decât povestea originală – este despre faptul că speranța chiar nu moare niciodată.

9 Comments

  • Ema spune:

    M-ai prins cu „Die fabelhafte Welt der Amelie”, care a fost si pentru mine si inca mai este un film pe care il vad pe nerasuflate; si eu mi-am carat colegii in cafeneaua din Montmartre cand am ajuns la Paris. Recomand „Amores perros” al remarcabilului regizor Alejandro Gonzales Inarritu (care a luat premiul Oskar pentru cea mai buna regie in 2015 pt Birdman) povesteste despre diferitele feluri de dragoste, un film latino-american cu stereotipiile lui, o interpretare extraordinara a lui Gael Garcia Bernal. Urmatorul lui Film este „Babel”, cu Brad Pitt, Cate Blanchet si Rinko Chikuchi, o prezentare incredibila a diferitelor lumi, a sentimentelor de iubire si sexulaitatea in fata globalizarii… Ca sa nu mai zic de Javier Bardem si/in „Biutiful”, tot al lui Inarritu.
    La categoria filme de dragoste ceva mai usor de digerat, intra pentru mine milestone stetter-ul „Wedding Date”, ata de simplu si frumos, un film din care am invatat cum sa iubesc din nou dupa divort, dar si „How to be single”.
    Si eu am plecat foarte impresionata de la „Alice in tara oglinzilor”, nu ti-am citit inca articolul, dar abia astept.

  • Marius spune:

    Din lista am vazut doar un singur film, „The Words” (2012), mi-a placut, cu siguranta ca l-as revedea cu placere.

    Iti recomand si eu cateva (incercand sa tin cont oarecum de ceea ce ai spus):

    „Ce que le jour doit à la nuit” (2012) – film frantuzesc cu o poveste foarte interesanta, lung da bun
    https://www.youtube.com/watch?v=LzDcsAREpyY

    „Coma” (1978)

    „The Heiress” (1949) – un clasic mai putin cunoscut

  • Manu spune:

    Elisa & Marcela (il gasesti pe Netflix)

  • Anonim spune:

    Super lista! Multumim!

    Iti recomand Jeux d’enfants, daca nu l-ai vazut. Si Elisa & Marcela (il gasesti pe Netflix).

  • Andreea spune:

    Foarte misto lista, le-am vazut aproape pe toate si sunt deosebite.
    Am si eu cateva bonus: ‘Jeux d’enfants’ cu Marion Cotillard, film de toata isprava, frantuzesc.
    Si ‘What dreams may come’, cu Robin Williams, fantasy & love.

  • Loredana Miclaus spune:

    Suuuperba lista dvs. Si eu ador filmele astea. As mai fi adaugat What dreams may come cu Robin Williams ( sunt o romantica incurabila )

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.