• Instagram

    Life-hack: iubești animalele, prin urmare creezi o rubrică în revistă care să-ți permită să zmotocești “în scop profesional” cățeii și pisicile personajelor tale preferate din luxury & culture 🙈 
Fifi (stânga) și Pebbles, în atelierele @aleksanderrevas , alaturi de Alex Mănescu și @corinaandreeamanea 🐶🐶🐶
#animallovers #doglover #petsofhauteculture
    Life-hack: iubești animalele, prin urmare creezi o rubrică în revistă care să-ți permită să zmotocești “în scop profesional” cățeii și pisicile personajelor tale preferate din luxury & culture 🙈 
Fifi (stânga) și Pebbles, în atelierele @aleksanderrevas , alaturi de Alex Mănescu și @corinaandreeamanea 🐶🐶🐶
#animallovers #doglover #petsofhauteculture
    Life-hack: iubești animalele, prin urmare creezi o rubrică în revistă care să-ți permită să zmotocești “în scop profesional” cățeii și pisicile personajelor tale preferate din luxury & culture 🙈 Fifi (stânga) și Pebbles, în atelierele @aleksanderrevas , alaturi de Alex Mănescu și @corinaandreeamanea 🐶🐶🐶 #animallovers #doglover #petsofhauteculture
    O zi ago
    View on Instagram |
    1/9
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. 
⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods.
⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈
⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea.
⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂
⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂
⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011
⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker
⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia
⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂
⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012
Make your own throwback ;)
    Throwback dump. Am găsit în telefon niște poze de acum 12-15 ani ♥️ Lucruri sau locuri care mai exista doar in memoria mea. ⭐️Cea mai frumoasa canapea din lume, la Harrods. ⭐️Rulourile cu bezea si lamaie de la Market 8, un restaurant care nu mai exista de prin 2013, dar dupa care inca sufar 🙈 ⭐️Somonul de la Reader’s Cafe, cafeneaua mea preferata care nu mai exista nici ea. ⭐️Tichet de “clasa de yoga” 2012 🙂 ⭐️Ghetele de Kangoo Jumps carora le datorez faptul ca genunchii mei nu mai sunt “stangul” si “dreptul”, ci “ala bun” si “ala rau” 😂 ⭐️ Buchetul prins la o nunta din 2011 ⭐️ Bomboanele mele preferate din Londra: Charbonnel & Walker ⭐️ “Dilema Veche” in care am avut un eseu despre Julian Barnes, lasat pe tastatura de prietena mea, Patricia ⭐️ Veuve Clicquot Champagne Bar de la Harrods, de multa vreme disparut 🥂 ⭐️ Eticheta apei plate la micul dejun la Aro Palace Brasov, 2012 Make your own throwback 😉
    2 zile ago
    View on Instagram |
    2/9
    Nu există vreun alt spectacol cu care să compar “0 grade cu soare”, ceea ce înseamnă că emoția pe care am trăit-o în seara asta a fost dintr-o categorie complet nouă. 
Ca să fie clar: NU este un spectacol cu traducere în limbajul semnelor, nu este făcut “accesibil” surzilor, ci este jucat efectiv în română și în LSR, ceea ce înseamnă că actorii au învățat pentru aceste roluri limbajul mimico-gestual. 
Au învățat și au jucat într-o limbă străină sau, cum spune personajul lui Ferenc Sinkó, “nu o variantă de pantomimă a limbii române, ci o limbă cu totul diferită”.
Dincolo de poveste în sine - iubirea dintre o femeie auzitoare și un bărbat surd și anotimpurile prin care trece relația lor - este un spectacol din care înveți enorm. Simt ca “m-am educat” în seara asta pe o temă despre care nu știam aproape nimic. 
În “0 grade cu soare” înveți despre limbajul semnelor - și inclusiv câteva cuvinte - despre felul în care surzii se raportează la “auzitori”, despre marginalizare tacită și despre cât de greu e să fii surd într-o țară care nu se poate adapta la diferențele dintre tine și restul.
Toți actorii au jucat foarte bine, dar recunosc că scena dintre Boromil și Mara - Ferenc Sinkó si Maria Pandrea - din final îmi va rămâne în suflet mereu. Intra în lista “finalurilor” mele preferate.
Trebuie să vedeți acest spectacol și mi-aș dori să se joace cât mai mult și cu sala plină.
    Nu există vreun alt spectacol cu care să compar “0 grade cu soare”, ceea ce înseamnă că emoția pe care am trăit-o în seara asta a fost dintr-o categorie complet nouă. Ca să fie clar: NU este un spectacol cu traducere în limbajul semnelor, nu este făcut “accesibil” surzilor, ci este jucat efectiv în română și în LSR, ceea ce înseamnă că actorii au învățat pentru aceste roluri limbajul mimico-gestual. Au învățat și au jucat într-o limbă străină sau, cum spune personajul lui Ferenc Sinkó, “nu o variantă de pantomimă a limbii române, ci o limbă cu totul diferită”. Dincolo de poveste în sine - iubirea dintre o femeie auzitoare și un bărbat surd și anotimpurile prin care trece relația lor - este un spectacol din care înveți enorm. Simt ca “m-am educat” în seara asta pe o temă despre care nu știam aproape nimic. În “0 grade cu soare” înveți despre limbajul semnelor - și inclusiv câteva cuvinte - despre felul în care surzii se raportează la “auzitori”, despre marginalizare tacită și despre cât de greu e să fii surd într-o țară care nu se poate adapta la diferențele dintre tine și restul. Toți actorii au jucat foarte bine, dar recunosc că scena dintre Boromil și Mara - Ferenc Sinkó si Maria Pandrea - din final îmi va rămâne în suflet mereu. Intra în lista “finalurilor” mele preferate. Trebuie să vedeți acest spectacol și mi-aș dori să se joace cât mai mult și cu sala plină.
    3 zile ago
    View on Instagram |
    3/9
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană.
Câteva favorite:
- Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă;
- Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”.
- Rachel Monosov - When All Is Still
- Maria Brîneț - Blanket
- Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea
- Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic.
- Daniel Moldoveanu - Image 3 
- Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    Până duminică (inclusiv) puteți vizita @rad.fair , evenimentul care adună galeriile de top din România, pentru o infuzie de artă contemporană. Câteva favorite: - Christian Jankowski - “Global Membership”, o serie despre statutul artistului în societate, cu “bagajele” formate din portofoliu, cote, palmares, așteptând mereu marea șansă; - Sultana Maitec - “The Apple Sun” - o artistă care s-a format in Romania anilor ‘50 și a decis să lucreze cu auriul, ca semnătură, în contrast cu griul “Epocii de Aur”. - Rachel Monosov - When All Is Still - Maria Brîneț - Blanket - Ingrid Farcaș - Dog Days of Winter - artista are o tehnică foarte interesantă de cusătură pe in și bumbac, așa este obținută imaginea - Megan Dominescu - Dragalașnikov. O urmăresc de multă vreme pe Megan și îmi place stilul ei ludic. - Daniel Moldoveanu - Image 3 - Ciprian Paleologu - “DO YOU FEEL HAPPY? DO YOU FEEL LUCKY? DO YOU FEEL..?”
    4 zile ago
    View on Instagram |
    4/9
    Dacă e vineri, e Ateneu 🎵🎵🎵
#ateneu #filarmonicageorgeenescu #ateneulroman #classicalmusic
    Dacă e vineri, e Ateneu 🎵🎵🎵 #ateneu #filarmonicageorgeenescu #ateneulroman #classicalmusic
    5 zile ago
    View on Instagram |
    5/9
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️
📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu”
Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 
📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările”
Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 
📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă”
Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 
📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei”
Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 
📘Anca Chimoiu - ”Atunci când”
Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac.
📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită”
Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. 
Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️
📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu”
Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 
📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările”
Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 
📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă”
Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 
📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei”
Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 
📘Anca Chimoiu - ”Atunci când”
Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac.
📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită”
Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. 
Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️
📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu”
Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 
📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările”
Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 
📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă”
Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 
📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei”
Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 
📘Anca Chimoiu - ”Atunci când”
Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac.
📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită”
Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. 
Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️
📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu”
Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 
📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările”
Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 
📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă”
Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 
📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei”
Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 
📘Anca Chimoiu - ”Atunci când”
Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac.
📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită”
Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. 
Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️
📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu”
Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 
📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările”
Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 
📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă”
Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 
📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei”
Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 
📘Anca Chimoiu - ”Atunci când”
Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac.
📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită”
Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. 
Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️
📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu”
Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 
📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările”
Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 
📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă”
Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 
📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei”
Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 
📘Anca Chimoiu - ”Atunci când”
Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac.
📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită”
Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. 
Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    ☀️ 6 cărți de la 6 scriitoare contemporane din România, citite anul acesta ☀️ 📕Ioana Bâldea Constantinescu - ”Castelul din orașul meu” Cât de frumos scrie Ioana! Știam asta de la „Dincolo de portocali”, o carte care m-a fascinat, dar ceea ce reușește cu poveștile castelului galben capătă proporții magice. E o carte cu multe planuri, multe vieți care se întretaie, multe voci care vorbesc toate deodată și vor să-ți spună poveștile pe care le-au ținut în ele prea mult timp. Cea mai pregnantă voce este a „castelului”. El e în toate și devine imposibil de uitat. 📙Iulia Gherasim - „Ce văd păsările” Iubesc proza scurtă, iar autoarele contemporane de la noi se pricep bine la ea. De la Iulia Gherasim voi rămâne pentru totdeauna cu sintagma „bărbați catedrală”, dar și cu multă emoție revărsată în teme despre feminitate, familie, viață nouăzecistă, corporatism și dezamăgire. 📒Sabina Yamamoto - ”Nu mai e nimeni acasă” Recunosc: m-a atras mai întâi coperta kintsugi (arta japoneză de a repara cu aur obiectele sparte), o metaforă perfectă a vieților noastre. Povestea unei căutări de sine care se derulează în România și apoi în Japonia și care este echivalentul unui roman de aventuri, dar cu emoții. Eroul nu se bate cu balauri și dușmani înarmați, ci cu propriile neliniști și nesiguranțe. 📗Lavinia Braniște - ”Mă găsești când vrei” Am primit această carte de Mărțișor și am citit-o într-o singură seară, fiindcă m-a „prins”. O poveste despre o iubire disfuncțională în care se cumulează zeci de povești la care suntem martori zilnic sau pe care le-am trăit aievea. 📘Anca Chimoiu - ”Atunci când” Tot povestiri scurte, dar care m-au trecut printr-un potpuriu de senzații: de la tensiune latentă la nostalgie care miroase a parfumuri gurmande și tristețe care te înțeapă în stomac. 📓Silvia Dumitru - „Noaptea nu uită” Mult adevăr condensat în paragrafe alerte, puternice, furioase. O copilărie într-un Crângași „cu cartofi prăjiți în mult ulei”, unde „dragostea stă în gesturi mici, normale, administrative”, dar peste care se revarsă viața, acea viață care ia oamenii și îi „pârâie” ca pe o nucă de cocos. Care e ultima carte citita de la o autoare contemporană din România?
    5 zile ago
    View on Instagram |
    6/9
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR.
Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului.
Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament.
Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. 
După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. 
E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. 
Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj.
Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” 
#ziuadorului
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR.
Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului.
Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament.
Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. 
După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. 
E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. 
Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj.
Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” 
#ziuadorului
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR.
Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului.
Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament.
Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. 
După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. 
E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. 
Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj.
Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” 
#ziuadorului
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR.
Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului.
Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament.
Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. 
După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. 
E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. 
Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj.
Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” 
#ziuadorului
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR.
Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului.
Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament.
Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. 
După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. 
E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. 
Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj.
Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” 
#ziuadorului
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR.
Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului.
Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament.
Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. 
După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. 
E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. 
Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj.
Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” 
#ziuadorului
    Astăzi este Ziua Dorului. Ziua oficială a acestui cuvânt care, deși traductibil în oarecare măsură, nu exprimă în nicio altă limbă universul de înțelesuri din aceste trei litere: DOR. Sunt un om al dorului. Mereu mi-a fost dor de ceva sau de cineva, dar prima oară când am înțeles dorul, a fost în relație cu Poiana Ilvei, locul în care îmi petreceam verile în copilărie. Locul de baștină al bunicului. Din Poiana Ilvei plecam plângând de sărea cămașa de pe mine și îmi lua cam o săptămână de București să îmi revin din dor. Să mă adun și să bag în cutie libertatea totală de acolo cu “porțiile” de parc și plimbare din existența mea de copil de apartament. Poate și de asta, cartea “Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, mi s-a părut mereu o lectură sfâșietoare. Când mătușa Dete o lua pe Heidi de la munte și o ducea la oraș, ceva se rupea în mine. După atâția ani, în continuare imi e dor de Poiană și, chiar dacă aș putea să mă urc în mașină și să merg oricând, dorul meu nu mai poate fi atins geografic. E un dor de oameni care nu mai sunt acolo, de locuri care nu mai sunt așa cum le știam, un dor de întâlniri care acum sunt imposibile și care mai trăiesc doar în amintirile mele. E minunat să îți fie dor de ceva care încă poate fi atins, printr-un bilet de avion, o zi de condus, câteva zile sau luni de așteptare… și cred că de aceste doruri ar trebui să ne reamintim azi. Dorurile de oameni care sunt, de locuri care încă ne așteaptă, de emoții care nu cer decât să dai un telefon sau un mesaj. Dacă vă e dor de cineva care poate fi atins pe lumea asta, azi poate fi o zi tocmai bună să-l sunați și să-i spuneți doar atât: “Mi-e dor de tine” #ziuadorului
    O săptămână ago
    View on Instagram |
    7/9
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți.
Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna.
#exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    Mi-a plăcut atât de mult spectacolul EXIL al Alexandrei Badea încât am vrut să am și piesa, sub formă de carte. Dacă nu ați văzut-o încă, trebuie s-o vedeți. Am lăsat pe Swipe Left câteva citate care au mișcat ceva în mine pentru totdeauna. #exil #alexandrabadea #books #bookstagram
    2 săptămâni ago
    View on Instagram |
    8/9
    Vineri seara la Ateneu 🎼
#ateneulroman #filarmonicaenescu #celleast #celleastfestival
@celleastfestival
    Vineri seara la Ateneu 🎼 #ateneulroman #filarmonicaenescu #celleast #celleastfestival @celleastfestival
    2 săptămâni ago
    View on Instagram |
    9/9
  • Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK